De mai bine de zece ani, la subsolul barului timișorean Scârț – Loc Lejer, există un spațiu ceva mai special: Muzeul Consumatorului Comunist, locul în care vizitatorul poate face o călătorie în timp spre vremurile cînd 23 August era Ziua Națională.
Chiar dacă a fost botezat așa de inițiatorii proiectului – o inițiativă culturală privată, realizată prin voluntariat, donații și sponsorizări –, e cam exagerat spus muzeu, totuși. (Și „al consumatorului“, de asemenea: un termen cumva nepotrivit, dacă îl asociezi cu perioada aia.) Fără dispunere clară, pe ani și categorii, cu etichete explicative, nu-i decît o colecție de (foarte multe) obiecte îngrămădite în cîteva încăperi întunecate, gen sufragerie, camera copiilor, bucătărie și debara de apartament de bloc din anii ’80. Pe rafturile sau în sertarele mobilierului vechi de 50-60-70 de ani pot fi văzute și atinse articole de uz casnic și decorativ, lucruri handmade, îmbrăcăminte și accesorii de vestimentație, încălțăminte, electrocasnice, telefoane cu disc, casete audio, viniluri, produse cosmetice, rechizite, papetărie, ziare, reviste, almanahuri din epocă. N-aveau cum lipsi televizorul alb-negru cu lămpi, mileu și pește din sticlă pe el (aproape că venea din fabrică cu decorul ăsta iconic), bibelourile din porțelan, păpușile făcute de „Arădeanca“, sifoanele, sticlele de lapte, bere, vin, sirop, apă minerală sau Brifcor (Băutură Răcoritoare Indigenă Fabricată cu Concentrat Original Românesc), borcanele de compot, muștar, gem, pachetele de țigări Carpați, jocurile Sus-Jos, Dacii și Romanii sau Maroco, jucăriile, de la caii și călăreții din plastic la camioanele din tablă. Aceleași obiecte pe care le găseai în fiecare casă, aproape toate Made in Romania (cum ne lăudam, la export, cu cele mai bune, vîndute pe valută – alea proaste și rebuturile erau pentru comerțul intern), produse la scară industrială, pentru toată țara. Diversitatea nu era o caracteristică a acelor vremuri cînd toată lumea trebuia să arate la fel, să mănînce la fel, să gîndească la fel.
Asta era locuința obișnuită a familiei românului din Epoca de Aur a societății de consum minimum spre deloc, caracterizată prin lipsa periodică a curentului, a căldurii, a apei calde, sau totală, a emisiunilor interesante în cele trei ore zilnice de propagandă ale programului TV, dar prin abundența cozilor imense de la ușa Alimentarelor în care se vindea cu rația mîncarea distribuită pe cartelă. Ca să supraviețuiască, cetățeanul trebuia să se descurce, să aibă o pilă sau vreo cunoștință pe undeva, să pregătească o atenție scumpă și greu de procurat (cartuș de Kent, săpun Rexona, sticlă de whisky) pentru cel care îl ajuta, să facă troc cu produsele, serviciile sau relațiile pe care le putea furniza la schimb.
Așa cum precizează și organizatorii, acest muzeu (poate nu întîmplător deschis în primul oraș eliberat de sub dictatura ceaușistă) nu are caracter politic sau ideologic, scopul său fiind unul cultural-istoric, de a recupera memoria pierdută a obiectelor epocii socialiste și de a lansa în circuitul public un obiectiv turistic original al Timișoarei. Nostalgică, pentru cei cărora le este adresat mesajul-slogan „Dragi tovarăși, vizitați-vă trecutul!“, sau vag interesantă, pentru turiștii de dincolo de fosta Cortină de Fier și tinerii curioși să afle cum au trăit părinții sau bunicii lor și cît de mult s-a schimbat de atunci viața românului, o vizită la Muzeul Consumatorului Comunist e o experiență interactivă într-un loc de văzut neapărat de cei care au uitat sau nu știu ce-a însemnat perioada aia neagră din istoria României, dar au votat Șoșoace, Simioni, Georgești sau alți neocomuniști, fără să realizeze ce înseamnă binefacerile totalitarismului.
P.S. Am intrat în anii ’80 copil și am ieșit adolescent, deci cam toate obiectele colecției îmi sînt familiare. Ce-mi amintesc foarte bine, în afara timbrelor clasorului din școala generală, sînt surprizele gumei de mestecat turcești Tipi Tip din colecția de ambalaje ale produselor străine (dulciuri, cosmetice), în special occidentale, aduse prin contrabandă, care reprezentau pentru ochi și nas o scurtă evadare din cenușiul, inodorul și insipidul existenței comuniste, o pată de culoare și inspirație a aerului libertății și democrației adevărate.
(articol publicat în Cațavencii nr. 33/725 din 20 august 2025 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment