Săptămîna trecută a devenit viral filmulețul cu profa de engleză din Prahova și cu elevul venit la tablă pentru a mima cunoștințele sale despre materie, în lipsa competențelor orale. Unde greșește fundamental sistemul public de educație de se pot întîmpla asemenea orori? Ce trebuie schimbat neapărat și neîntîrziat în relația profesor-elev? Cine verifică ce se petrece, zilnic, în școli și ce măsuri se iau împotriva neregulilor flagrante? Nu sînt întrebări retorice: cei responsabili de domeniul ăsta atît de important al societății trebuie să dea urgent niște răspunsuri.
Din păcate, prea multe cadre didactice sînt dezinteresate, blazate, depășite complet de situație. Marea majoritate, oameni uzați, plictisiți, în pragul pensiei, care nu mai pot folosi metodele old school, bazate pe frică, amenințări și corecții fizice, și se descurcă și ei cum pot și cum au învățat de-a lungul timpului de la alții, mai bătrîni decît ei: urlă ca să atragă atenția copiilor, fac diferențe în tratamentul unora sau altora, discriminează pe criterii aberante (părul prea lung, calitatea hainelor, originea socială, ocupația părinților), au favoriți. Ce-i mai trist, de acolo de unde ar trebui să apară speranța, dinspre oamenii tineri proaspăt răsăriți în profesia asta nobilă de dascăl, vine abordarea de tip „Eu sînt prieten cu copilul“, dusă la extrem, pînă la limita de unde dispare autoritatea asupra „prietenului“, nu mai există nici un control al relației, nici un respect din partea celui (care se presupune că ar fi) educat. Și aici, ca și în multe alte cazuri, „clientul“ profesorului nu mai e copilul, ci părintele acestuia, căruia i se permite să impună niște chestii dincolo de deontologia procesului educativ, de standardele profesiei. Un aer de schimbare bate doar dinspre programele „Școala, altfel“ sau „Săptămîna verde“, care propun ieșirea, la propriu, din cadrul rigid al școlii clasice și educația non-formală prin joc și activități extra-curriculum. Dar e mult prea puțin față de ceea ce-i este necesar învățăcelului: pe lîngă furnizarea informațiilor din programa școlară, într-un mod original, interesant, cu un limbaj adecvat – sprijinul pentru drumul spre idealul său, alegerea domeniului vocațional, apropierea afectivă de el, încurajarea lui să aibă încredere în forțele proprii, abandonarea pozițiilor de superioritate de genul „Fă cum îți zic eu, că așa e mai bine“, fără explicarea deciziilor luate. Copiii au nevoie de mentori. De modele, de persoane care să-i inspire și să-i motiveze, și dacă nu le găsesc direct în oamenii cu care au contact, le iau de la televizor sau de pe net. Și știm cu toții cine face rating și vizualizări, nu trebuie neapărat să dăm exemple. Copilul te simte cînd ești fals, cînd îl minți, cînd ești părtinitor, cînd aplici măsuri diferite; dacă nu respecți ce-ai spus, ce-ai promis, dacă nu ești true to your words, doamnă de Engleză din Prahova, i-ai pierdut încrederea și respectul, nu te mai ascultă, nimic din ceea ce vrei să-i transmiți nu mai contează.
Tot săptămîna trecută, la Complexul Jasmine din Ocna Sibiului s-a întîmplat și cursul de animatori de tabere și centre de vacanțe organizat de Asociația Turistică Ghizii României. Din poziția de instructor de activități recreative, împreună cu colegii mei, coordonatori și subcoordonatori de tabere ATGR, am încercat să respect principiile descrise mai sus, aplicîndu-le cît mai corect posibil, pentru cei 160 de adolescenți de 16-18 ani împărțiți în două serii, care au învățat cum să se comporte cu copiii, ce trebuie să facă în diverse situații, cum să-i distreze și să-i învețe în același timp, plus alte lucruri foarte importante de care e nevoie în viață, ca spiritul de echipă, punctualitatea, fairplay-ul, corectitudinea, respectul, autodisciplina.
Tinerii aceștia, din Buzău sau Onești, din București sau Galați, care au ales să învețe să interacționeze cu copiii, în loc să învîrtească chiftele la fast food, au plecat după zilele de curs cu niște noțiuni esențiale despre activitățile de grup în aer liber, despre tehnicile de comunicare cu grupul și cu individul, despre lucrul în echipă. Și mai mult decît atît, cu o experiență de viață care îi va ajuta în dezvoltarea personală, în depășirea unor complexe sau fobii, ca urcarea la înălțime sau vorbitul în public. Chestii importante, în primul rînd, pentru ei, apoi pentru copiii cu care se vor întîlni, poate, la vară. Dacă au înțeles că în viață e foarte important să-ți placă ceea ce faci, să-ți urmezi pasiunea, să trăiești liber și demn, să nu fii sclavul banului, eu, cel care semnează mai jos, mă declar mulțumit.
Grig Bute
(articol publicat în Cațavencii nr. 14/606 din 12 aprilie 2023 și pe catavencii.ro)
1 Trackback / Pingback