Youth Medina International e un hostel din Casablanca foarte aproape de gara Casa Port. Cînd am cumpărat locul de cazare în cameră, nu mi-am imaginat că aceasta fi și sala (sălița, mai exact) piesei de teatru semi-absurd în patru acte cu același nume, la care am fost și personaj, și spectator.
Actul 1. Un român și un rus intră în același timp în dormitorul de cinci paturi fără vreun alt decor al hostel-ului, după check-in-ul la recepția din hol. Facem cunoștință cu Andrey, un rus între două vîrste. Nu prea mult, pentru că e zero la engleză.
Actul 2. În cameră, și în scenă, intră Gary din Toronto, un pensionar la vreo 65 de ani care s-a plimbat prin Maroc de-a lungul și de-a latul, ba călare pe cămilă, în deșert, ba călare pe un ferry, la Tanger, unde-a traversat Gibraltarul. La sfîrșitul replicilor, înainte să iasă în culise ca să-și mănînce cina la o cîrciumă de pe partea cealaltă a piațetei, îi propune românului să meargă împreună la o bere în Rick‘s Cafe, după ce se întoarce de la masă. Românul acceptă.
Actul 3. Intră un marocan cu o geantă imensă, o pune pe patul din colț (prim-plan, stînga) și iese fără să spună absolut nimic.
Actul 4. Ușa se deschide din nou. Își face apariția, cu mîinile în buzunare, Gerard din Toulouse, un sexagenar care a învățat să facă șindrilă, în Maramureș, prin 2004, și vrea să se întoarcă acolo ca să-și cumpere un cal (!). Gerard e proaspătul supraviețuitor al naufragiului ambarcațiunii sale, un iaht de zece metri cu propulsie mixtă, vele și motor, pe care traversa Atlanticul cu destinația Brazilia. Plecat din Franța împreună cu un amic mai tînăr, s-au întîlnit, în larg, la cîțiva kilometri de Casablanca, cu niște valuri de vreo patru metri care le-au scufundat bărcuța. Cei doi înoată disperați în apa rece de decembrie și, după trei ore, agățați de două bidoane de plastic, ajung teferi pe țărm. Fără bani, acte sau alte bagaje, evident. Happy-end? Nu, scenariul de teatru scris parcă de Eugene Ionesco nu s-a terminat, continuă: ambasada Franței în Maroc refuză să elibereze duplicat actelor rămase pe fundul oceanului și francezul nostru e nevoit să angajeze scafandri ca să găsească epava scufundată într-o zonă a oceanului nu foarte adîncă (10-15 metri). Pe ultimele cuvinte ale monologului francezului, canadianul revine, românul se scutură de stupoarea celor auzite, cei doi ies.
Epilog. Cînd am plecat cu Gary spre Rick‘s Cafe, actul 4 nu se terminase încă: Gerard se tocmea la telefon cu scafandrul-șef, stabilind detaliile operațiunii.
(articol publicat în Cațavencii nr. 11/397 din 20 martie 2019)
Be the first to comment