Eram în Salzburg, la sfîrșitul unei zile de city-brokăreală, și parcă n-aș fi plecat din oraș fără să beau o bere într-o cîrciumă rock. După o scurtă căutare online, am decis, convins și de review-urile camarazilor întru metal, că asta ar trebui să fie Rockhouse.
Se întunecase deja cînd ajungeam în fața clădirii cu etaj de la capătul unei străzi foarte lungi care pleacă din centru. În holul intrării, surpriză, însă: stătea să înceapă concertul britanicilor de la Collins și fata de la ușă voia neapărat 25 de euro ca să mă lase înăuntru. Nu știam trupa și oricum, chiar s-o fi știut, parcă n-aș fi dat pe alea două beri pe care ar fi fost timp să le beau pînă la autobuzul de noapte spre Innsbruck aproape 35 de euro.
Așa că, pas vioi înapoi spre centru, spre planul B: pe aceeași stradă, Glockengasse, la numărul 6, dădusem pe net și peste Heavy Rotation Musicstore & Bar, pe care mi-l notasem ca alternativă de avarie, în caz că dincolo ar fi fost închis sau nu mi-ar fi plăcut atmosfera. Aici nu mă mai aștepta nimeni la ușă ca să-mi ceară bani: după ce-am studiat nițel din exterior clădirea în formă de potcoavă cu geamuri mari ca de showroom, care, pe latura cealaltă, față în față cu barul, găzduiește magazinul muzical asociat, am intrat direct, ocolind jucătorii de darts, biliard și fussbal din cale, aparent numai oameni de-ai casei care păreau să se cunoască bine între ei.
Din locul găsit în colțul din dreapta barului, un open space limitat de o tejghea lată și joasă, vedeam fiecare mișcare a barmanilor, doi titirezi care evoluau preocupați la pahare, sticle și cuburi de gheață: puștiul Stefan și blonda cu braț drept tatuat Lisa, cu care m-am conversat nițel între berile comandate (voia să știe de unde sînt și dacă-mi place orașul; mă citise că nu-s localnic). I-am cerut bere locală și am avut timp să testez întreaga ofertă. Adică doar Murauer la draft (3,70 euro) și la sticlă, varianta weisbier (3,90 euro), restul fiind doar Heineken-uri și Carlsberg-uri de care găsești peste tot.
Spre deosebire de berile locale, fondul sonor a curs destul de divers, de la Black Sabbath la Amon Amarth, trecînd prin Metallica, din clipurile rulate, în stilul casei, în heavy rotation, pe cele două LCD-uri, unul mic, plasat deasupra rafturilor din bar, celălalt mai mare, spre sală, lîngă capul de cerb (?!) de pe peretele alăturat. Ca să nu existe confuzii, pe ușile toaletei, sînt lipite, la băieți, o poză a lui Lemmy, iar la fete, una a lui Doro (cred), deși, de la un anumit nivel de alcool încolo, pletele se mai pot încurca.
(articol publicat în Cațavencii nr. 12/449 din 25 martie 2020)
Be the first to comment