Am ajuns în Cernavodă vinerea trecută pe la prînz, exact cînd pe toate canalele TV se scurgeau breaking news-uri catastrofice cu Cerna Voda, apa neagră care, dimineață, după cîteva ore de ploaie torențială, acoperise părțile mai joase ale orașului pînă la geamul mașinilor parcate. Deși, dacă te uitai în momentul ăla la televizor, părea un fel de apocalipsă diluviană, tot ce mai rămăsese în urma norilor căzuți pe pămînt erau straturile compacte de mîl și pavelele trotuarelor spălate de nisipul dintre ele.
Eram acolo cu grupul de jurnaliști și agenți de turism invitați într-un infotrip organizat de Primăria Cernavodă și Innovation Travel București cu ocazia Festivalului Dunării. Vizita începuse încă din autocar, cu vizionarea celui mai cunoscut obiectiv turistic local, podul Anghel Saligny, Turnul Eiffel pe orizontală (vorba conducătorului delegației, Traian Bădulescu) inaugurat în septembrie 1895 – la vremea aceea, cel mai lung din Europa –, care, din păcate, nu poate fi vizitat (Ministerul Transporturilor, care îl întreține și administrează, și Primăria Cernavodă ar trebui să se așeze împreună la o masă și să rezolve problema asta). Coborîți din autocar în centrul de informare turistică, ni s-a făcut cunoștință și cu celălalt reper cernavodean major, Gînditorul de la Hamangia și Perechea sa, descoperiți pe dealul local Sofia, în 1956, în urma unor săpături arheologice provocate de lucrările Canalului Dunăre – Marea Neagră. Statuetele incluse în patrimoniul UNESCO au o vechime de 5.500-6.000 de ani și sînt alese printre cele zece artefacte reprezentative ale culturii mondiale, după cum ni s-a spus și la muzeul de istorie și arheologie Axiopolis, următoarea stație a infotrip-ului. Pînă seara, a mai fost timp doar de o reculegere la biserica ortodoxă construită în stil bizantin și pictată de Vermont (demn de menționat este faptul că preotul paroh a ridicat în curtea bisericii un monument în formă de lumînare în memoria celor care au murit la Canal, aproape trei sute de nume fiind pomenite la slujbă săptămînal) și de un dialog foarte interesant cu imamul geamiei clădite în 1756, cea mai veche construcție din oraș, care a răspuns cu răbdare și deschidere la toate întrebările ortodocșilor curioși de diferențele dintre creștinism și islam.
A doua zi, în sala Casei de Cultură, la forumul moderat de Traian, s-a întîmplat un fel de Poiana lui Iocan pe teme de turism local, în care mai multă lume și-a dat cu părerea despre potențialul turistic al orașului și al împrejurimilor. Cel care a trecut mai departe de intenții și aspirații declarate a fost consilierul județean Bogdan Bola, care a prezentat cîteva lucruri despre DanuBio, proiectul de dezvoltare turistică a zonei proaspăt aprobat de CJ Constanța, sprijinit de fondurile europene ale Programului Transnaţional „Dunărea” 2014-2020. După ce-a umblat pe teren și a vorbit cu primarii, Bogdan a adunat idei de proiecte turistice, a identificat problemele punerii lor în aplicare și a propus și niște soluții. În teritoriul vizat, malul dobrogean al Dunării, de la Ostrov la Hîrșova, se vor derula programe de încurajarea agroturismului și de amenajare a unor locuri de campare, crearea de gospodării-muzeu etnografic, dezvoltarea de mici porturi turistice la Oltina, Rasova și Topalu, care, alături de reabilitarea celor de la Cernavodă și Hîrșova, să lege cu curse de vaporașe debarcaderele localităților și insulelor de pe Dunăre. Anual, aproximativ două sute de nave de croazieră cu pasageri non-europeni la bord tranzitează zona, dar din fluxul ăsta turistic de portofele, cernavodenii n-au reușit să pescuiască pînă acum nimic.
Apropo de pescuit, motivul principal pentru care cherhanalele au dispărut aproape complet și nu prea mai sînt locuri pe malul dunărean unde să mănînci un pește proaspăt este că pescarii locali nu mai sînt lăsați să-și practice meseria moștenită din tată-n fiu, din cauza unei legislații absurd de restrictive cu cei care trăiesc din ieșitul pe baltă și foarte permisive cu braconierii deghizați în pescari sportivi. Așa s-a ajuns ca un fost sat de pescari să mai aibă azi doar trei reprezentanți ai breslei care, odată, hrănea întreaga comunitate. Dacă le-ar păsa cîtuși de puțin de cetățenii lor, autoritățile locale ar găsi o soluție ca să le dea oamenilor undițele înapoi.
După forum, Valentin Stanciu, primarul din Topalu, ne-a așteptat cu un prînz tradițional (țuică de caise, borș de pește și miel la ceaun), cu garnitură de geamparale, servit cîmpenește, pe malul Dunării. Între două pahare de licoare, fostul marinar mi-a povestit că are obiective turistice deosebite în comună, dar, din păcate, nici o pensiune: cetatea romană Capidava (lîngă zidurile bimilenare, în week-end-ul anterior, se întîmplase, cu succes, prima ediție a unui festival rock), cel mai important muzeu sătesc de artă din România, Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă, o colecție particulară de 228 de lucrări valoroase – cam de vreo cinci milioane de euro valoroase –, ale celor mai cunoscuți pictori români (Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza, Aman, Petrașcu, Ciucurencu, Dărăscu, Băncilă, Ressu), donată de doctorul Vintilă, fiu al locului, și o cramă, Crama Darie (la care am ajuns și noi pentru o degustare de vinuri, într-un decor superboem – conac pe terasă, deasupra Dunării, la asfințit).
Seara, am nimerit fix la momentul deschiderii oficiale a festivalului științific Atlantykron, ediția 28, de pe insulița capidavană Inelul de Piatră, pe care ajungi traversînd un vad cu apa pînă la glezne, după ce te-ai descălțat. Sau nu. În luminișurile păduricii care acoperă insula, un cartier de corturi este, timp de zece zile, casă și școală pentru sute de tineri cu preocupări științifice, artistice, sportive, grupați în atelierele diverse ale unei adevărate olimpiade de vară. Pe la miezul nopții, cînd am părăsit insula, pe mica scenă a taberei, Alexandru Mironov, părintele fest-ului care găzduiește de la cenacluri SF la videoconferințe cu NASA, discuta pe Skype cu cosmonautul Dorin Prunariu despre o ploaie de asteroizi.
Turismul are potențial semnificativ în zonă, însă problema trebuie pusă nițel altfel. Există o strategie de promovare turistică a Cernavodei votată în Consiliul Local prin 2013-2014 și publicată sub formă de broșură disponibilă gratuit la centrul de informare, dar, cu tot respectul pentru edili, eforturile financiare ale comunității ar trebui distribuite progresiv, în funcție de priorități, ca în piramida trebuințelor a lui Maslow: întîi rezolvi necesitățile de bază ale orașului – canalizare, reabilitare străzi, trotuare, fațade, clădiri de patrimoniu etc. – și abia apoi te apuci să inviți musafiri în vizită. E greu să faci turism, cu picioarele pînă la genunchi în mîl.
(articol publicat în Cațavencii nr. 30/313 din 2 august 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment