Rămăsesem dator cititorilor interesați de drumețiile montane, atîția cîți or fi ei, cu rapoartele de tură ale ieșirilor pe munte din vara asta. Cu cel din Parîng, de exemplu, decupat, și din motive de spațiu editorial, din textul de acum cîteva săptămîni despre DN 7A Petroșani-Brezoi.
Revenind, deci, la Cabana Rusu și la baza telescaunului vechi (de anul trecut, există și unul nou, cu care se intersectează pe porțiunea finală), plătim biletul – 10 lei plus 1,50 lei taxa montană – și ne îmbarcăm rapid, cu rucsacul companion pe locul din dreapta, pentru 25 de minute de survolaj peste copaci și terase alpine pînă la aterizarea țopăită pe platforma stației de sosire de lîngă Complexul I.E.F.S. și releul TV. Urcăm încet, căutîndu-ne ritmul, printre cabane și pensiuni, pe drumul de țară care, la iarnă, va fi pîrtie. Unde mergeți, băieți? E Dragoș, un salvamontist pe ATV care coboară spre sediu. În creastă, diseară vrem să dormim la refugiu, la Cîrja, și mîine să urcăm Parîngul Mare. Ne măsoară de la bandană la bocanci, evaluînd echipamentul, și, în privirea-i mulțumită, ghicesc că am trecut testul. Să nu uitați să vă luați apă. N-am uitat: ne-am alimentat de la un izvor captat lîngă o casă de vacanță încă în construcție. Ceva mai sus, pe o culme cu indicator, niște tipi cu tricouri Parîng Open 2015 meșteresc la cîte un rucsac imens și, după o ultimă verificare, își iau elan și se aruncă în hăul de dedesubt. Tot ce mai rămîne din ei sînt niște aripi colorate de pînză.
Ne despărțim de parapantiști, luînd-o în sens invers lor, pe traseul bandă roșie. Parîngul e un munte sălbatic, în special pe versantul nordic: un Făgăraș cu aspect de Retezat, cînd te uiți din creastă spre lacurile căldărilor glaciare cu pereți abrupți, tăiați aproape vertical. După două ore de marș, sîntem pe o pajiște alpină din vecinătatea refugiului, lîngă o herghelie de vreo douăzeci de cai liberi (proprietarii îi lasă vara aici; unul dintre ei urcă, săptămînal, de control). O negură cu fulgere se apropie dinspre Retezat, în timp ce pe lîngă noi trec în grabă Dragoș și echipa de salvare, patru oameni și o targă, chemați la o intervenție pe Cîrja. O oră mai tîrziu, îi avem colegi de refugiu, pe o grindină cît fasolea: salvamontiștii, victima (o doamnă cu glezna defectă), soțul și camarazii ei de tură, plus un tip în uniformă de cercetaș care a coborît de la cortul său de pe Cîrja să dea o mînă de ajutor. După ce furtuna se îndepărtează, îi însoțim o scurtă bucată de drum, pînă la tăpșanul pe care instalăm cortul – doi sinistrați refugiați din adăpostul inundat.
Dimineață. Gîfîim deja de minute bune, pe cărarea care urcă pieptiș muchia stîncoasă spre Cîrja. Imediat sub vîrf, un cort și niște oameni pe izoprene: cercetașul samaritean și familia sa, soția și puștiul de vreo 10 ani, la micul dejun. Salutăm, schimbăm cîteva cuvinte (Sper că au ajuns cu bine în vale, aseară), apoi continuăm, urcînd susținut spre vîrf. Parîngul Mare (2.519 m): lăsăm rucsacurile într-un scoc de stînci, ferit de vînt, și ne aliniem lîngă indicator pentru poza oficială.
Nori negri scurtează traseul inițial, cu destinație Cîlcescu: coborîm din creastă pe hornul din Șaua Gruiul, printre petice de zăpadă, pe grohotișul vopsit punct roșu, spre zona lacurilor înconjurate de bolovani din căldarea Roșiile, pe care le depășești sărind de pe o lespede pe alta. Mai jos, pe platoul înierbat de la intrarea în jnepeniș, marcajul se pierde și ne ia ceva timp să-l regăsim (nu vrei să intri de nebun în labirintul de crengi țepoase, care se poate închide în jurul tău în orice moment). Aproape de stîna Roșiile, ne întîlnim cu doi nemți din Trier domiciliați temporar la Refugiul Agățat. Sînt pentru a patra oară în Carpați; au făcut Parîngul și mai au încă o săptămînă de concediu. We don’t know what to climb next. Iarăși Retezatul sau (după cum le-am sugerat), în premieră, Făgărașul? Îi lăsăm cu dilema asta și, după o pauză la refugiu, ne lăsăm la vale pe lîngă pîrîul Roșiile, întîi pe poteca din pădure, apoi pe drumul forestier care pare că nu se mai termină.
Tura asta montană s-a încheiat pe la 7 p.m., la Groapa Seacă, pe o ploaie măruntă: norii care ne-au fugărit toată ziua ne-au ajuns din urmă fix înainte de cabană, dar stropii lor n-au fost, din fericire, decît preludiul rece al unui duș fierbinte.
(articol publicat în Cațavencii nr. 36/216 din 9 septembrie 2015)
Be the first to comment