Ce căuta neamţul în Bulgaria? Întrebare oarecum indiscretă. Şi retorică, de la nenea Iancu încoace… De fapt, nu era neamţ, era român. Şi nu era doar unul, erau trei. În vizită de lucru la măsurat cefe şi degustat gogoşari în Balco(a)nul vecinilor – etapă din eternul meci Ro-Bg de calificare la EUropene, de cînd s-au inventat mămăliga, castraveţii şi Hristo Stoicikov.
Duminică, pe la prînz. Ceaţă. Afară, dar mai ales în căpăţîna cu care ai comandat beri dupa beri toată noaptea în “Ja*k”. Pfii, şi nu mai e nici o acritură în casă… Sună telefonul. Inginerul, de care te-ai despărţit în zori: “Hai o fugă pînă la Ruse! Conduce Arhitectul, iar noi ne dregem c-o bere, o murătură. Mergi?”. Mda, păi oricum mă gîndeam să mă duc la non-stopul din colţ să cumpăr, dar chiar să ajung la sursă?
Pînă să te hotărăşti, eşti deja pe bancheta din spate a maşinii Arhitectului, în drum spre podul cu oraş Giurgiu. Inginerul rînjeşte sinistru de pe locul mortului: “Ce faţă de Halloween ai!”. Ceaţă continuă. Giurgiu e atît de bine semnalizat că orbecăim o vreme, pînă să găsim uşa de ieşire din ţară. Pesemne că stinsese careva lumina înaintea noastră, crezînd că-i ultimul care pleacă.
Dincolo de pod. Din nou bîjbîială, dar din alte motive: indicatoare cu semne ciudate, care îţi trezesc amintiri cu Leka noş deţa si No zaieţ, no pagadi! Cum s-or descurca cei care n-au avut în copilărie şansa să “dea pe bulgari”?
Ne luăm clasica ţeapă cu schimbul valutar: schimbăm în centru la primul exchange care ne iese în cale. La care e şi coadă! De români, evident (avantaj ei). Ce bine că am găsit deschis duminică după-amiază… Trăieşti cu impresia asta pînă dai de alte cîteva mai lăturalnice la care, faţă de cursul de centru, lipseşte taxa de fraier. Cam 10% (1 leva = 2.2 ron, cursul normal).
Primărie cît un transatlantic, parc cu statuie belicoasă, un soi de fîntînă luminată în formă de ozn, arteră pietonală cu căsuţe de lemn pe margine pline de tot felul de nimicuri de vînzare. Cam pustiu, pavaj ok, curăţel (avantaj ei), dar parcă ţi-e dor de aglomeraţia de la Universitate…
În centru, iar. Băi, dar repede se mai termină oraşul ăsta! Foamea bulgăreasca nu diferă de cea românească. Bar&Grill. “Hai să intrăm!” (Inginerul, hămesit de foame), “Eu vreau ceva de lingură” (Arhitectul). “Şi eu”, zici. 2 la 1, moţiune respinsă.
San Marino – pizzerie. Pas şi la asta: “Nu, dom’le, eu vreau ciorbă şi gata!” (Arhitectul). “Bine că eşti tu chitros”, mormăie nervos Inginerul. Dăm colţul de două ori şi surpriză: un restaurant! Care se dovedeşte a fi prelungirea pizzeriei de pe strada cealaltă. O singură masă ocupată, cea de lîngă şemineu (probabil, a patronului).
Chelnerul – un tip pînă în 25 de ani – e foarte deschis la întrebările noastre în diverse limbi (Something to eat? Du manger, garçon? Mangiare, prego? Ceva de halit, moşule?), însoţite de gesturi elocvente: încuviinţează, în timp ce şterge nişte pahare. Dar nu scoate o vorbă si nici nu dă alte semne că ar fi înţeles ceva, lăsîndu-ne interzişi… După momentul de stupefacţie, unul dintre noi îşi aminteşte că la bulgari semnele pentru da şi nu sînt pe invers faţă de restul lumii. Deci, omul nostru e pămînt de flori: nula limbi străine (Vezi dacă la voi filmele se dublează, nu se subtitrează? Avantaj noi). Şi nici genul care joacă mim nu pare a fi. Exact în momentul în care ne pregătim să abandonăm şi să sunăm retragerea, Arhitectul vede pe bar un menu. Şi rămînem pe baricade.
După juma’ de oră de brainstorming în trei pe teme de alfabet chirilic cu rezultate îndoielnice şi ajutaţi aproximativ de un client care rupe ceva engleză, trecem la ruleta rusească – varianta Made in Bulgaria, faza pe restaurant: îi arătăm amicului surdo-mut nişte poziţii din menu, foarte curioşi să vedem ce-am înţeles cu toţii. Mai ales el.
Ciorba Arhitectului e o supă de spanac dreasă cu smîntînă, porcul Inginerului fusese peşte toată viaţa lui pînă să aibă ghinionul să-l prindă Metro bulgarilor, iar %#@$* pe care o indicasem cu gîndul la o musaca (cum m-a dezinformat clientul cel amabil) s-a transformat subit în nişte ficăţei de pui cu ciuperci soté de toată frumuseţea. Berea, în schimb, e exact ceea ce văzusem în frigider că este: bere cehească Staropramen de 5%, de care n-am observat să fie pe nicăieri prin Ro (avantaj ei).
Ultima tentativă de comunicare în engleză cu chelnerul a fost cînd i-am cerut Some bread, please, am mimat cît am putut de bine “pîine”, m-a privit luminat la faţă si mi-a adus oliviera. Pentru că nota am cerut-o cu semnele internaţionale (scrisul în carneţel şi număratul banilor), iar el a scuturat atît de hotărît din cap în semn că “nu”, de credeam că fusese totul din partea casei… două supe, trei feluri principale, două salate, un pahar de vin, două beri, o cafea, apă = 32.5 leva, adică vreo 70 de lei (avantaj noi?).
La ieşire facem cunoştinţă cu patronul: un nene la vreo 50 de ani care vorbeşte surprinzător de bine româneşte, e proprietar de apartament în Bucureşti şi tată de copii studenţi în Ro (avantaj ei?). Şi aflăm nu numai că există meniu în engleză, dar chiar şi în româneşte! Cu Mutulică ospătar, ar fi fost oricum acelaşi lucru.
Înainte de plecare, vizităm un supermarket să facem praf restul de leva rămase şi constatăm că e adevărat ce se zice pe la ştiri. Da, nene, au bulgarii ăştia nişte preţuri de îţi vine să-ţi faci poză cu ele, nu poţi să crezi că există aşa ceva…
Tragi linie si aduni: vreo 10-12 litri de benzină, taxa de pod (26 ron), respectiv 5 euro şpagă (că -sanchi!- n-are bulgarul rest la o hîrtie de 10), 70 de lei, masa pentru trei persoane. Apoi, începi să scazi: ascunsă pe stradă de fulare şi gulere, ceafa bulgarilor s-a lăsat măsurată abia în farfuria Arhitectului. Suficient de groasă, mare şi (îl cred pe cuvînt) foarte gustoasă. Murăturile nu le-am dibuit în menu, dar la cît de celebre sînt, logic era să fie la discreţie pe fiecare masă, ca alunele sau sărăţelele de prin alte părţi.
Concluzia o trage Inginerul, înainte de a trînti portiera: “Dă-i bă în mă-sa de castraveţi, că în vară noi am fost la Euro, iar ei au stat acasă. Avantaj noi!”.
(articol publicat în Academia Cațavencu – Ghidul călătoriilor de vară 2009 și pe catavencu.ro)
Be the first to comment