Mai nou, de cînd românul a început să caște gura ca pelicanul la ce se distribuie masiv pe Internet, noțiunea de obiectiv turistic a suferit o redefinire, o mutație în codul genetic al înțelesului său. Din ce în ce mai mulți turiști de week-end se duc într-un loc doar ca să viziteze un mall recent deschis, o cîrciumă în care se mănîncă micul sau papanașul celebru printre gurmanzii anturajului, un mormînt al vreunui exaltat mistic cu aere de profet, propus spre sanctificare pe Facebook, o scenă cu boxe bubuind de bași, pe un cîmp transformat în mocirlă de prima ploaie, o plajă sălbatică ce se umple cu nonconformiști ca un ștrand de cartier, în august.
La doar 80 de kilometri de București, încă există un obiectiv turistic clasic. Reședință voievodală și capitală a Munteniei între 1396 și 1714, Tîrgoviște e un oraș doldora de istorie din ale cărui ruine medievale s-a întrupat Complexul Muzeal „Curtea Domnească”, o reamenajare în scop educațional a fostei cetăți de scaun a vreo 30 și ceva de voievozi, începînd cu Mircea cel Bătrîn, continuînd cu Vlad Țepeș, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Matei Basarab și terminînd cu Constantin Brâncoveanu, ca să numesc doar vedetele perioadei în care de la Tîrgoviște se dădea ora exactă în toată Țara Românească.
Aici, în buricul de atunci al tîrgului, se pot vizita (ce a mai rămas din) palatul lui Petru Cercel, biserica ctitorită tot de acesta și Turnul Chindiei, ridicat pe timpul domniei lui Țepeș de candidații finali la înălțarea într-un par ascuțit, probabil. În turnul ăsta, care pare înclinat spre Pisa, dacă-l privești din unghiul omului care a chefuit toată noaptea, poți urca scara spiralată centrală pînă pe platforma circulară de unde ai vertijuri, amețeli și vărsături, scuze, puncte de belvedere asupra întregului oraș. Dacă nu e ceață.
Dacă e, un loc în care să intri, adăpostindu-te de frig și/sau ploaie, găsești alături, în muzeul tiparului și al cărții românești vechi dedicat primului meșter tipograf al Țării Românești, călugărul Macarie, cel care a tipărit pentru prima dată cărți în zonă. Nu, nu vă gîndiți la romane de dragoste, culegeri de rețete culinare sau tratate de dezvoltare personală: cărți bisericești în slavonă (booriing!), cea mai veche tipăritură originală din vitrine fiind o biblie de pe la 1688. La subsol, amatorii de scene teatrale statice pot viziona o dioramă în care niște manechine locale interpretează rolurile diaconului Coresi și ale zețarilor care au murit de tineri pe altarul răspîndirii cunoașterii, cu plămînii ciuruiți de plumb.
Dar, apropo de plămîni ciuruiți de plumb, chiar dacă toate astea au însemnat și încă înseamnă ceva pentru cultura și spiritualitatea românească, și cu Tîrgoviște se întîmplă cam ce spuneam pe la început (de aici tonul ghidului din ultimul paragraf, adresat eventualilor rătăciți din muzeu). Unii merg acolo doar pentru un singur zid al istoriei recente. N-o să vă vină să credeți cîte tururi ghidate – în principal, pentru grupuri de turiști străini – se organizează săptămînal din București pe traseul Scornicești-Tîrgoviște, doar ca oamenii ăia să vadă cocioaba natală a Tovarășului și peretele unității militare cu care s-au întîlnit, într-un decembrie fierbinte, de Crăciun, plumbii trecuți prin paltoanele celor care s-au jucat, timp de un sfert de veac, de-a tata și de-a mama națiunii.
(articol publicat în Cațavencii nr. 50/281 din 14 decembrie 2016 și pe catavencii.ro)
2 Trackbacks / Pingbacks