Suntem în Istanbul, la sediul agenției de turism Lux Locations Tours, și stăm de vorbă cu domnul Dan Cîrlova, patronul agenției Luxuria Travel din București, care are un parteneriat cu această firmă. V-aș ruga să ne spuneți mai întâi câteva lucruri despre acest parteneriat și despre colaborarea dintre agenția dumneavoastră și cea din Istanbul.
Bună ziua și vă mulțumesc pentru invitație. Vă mulțumesc și vouă că ați fost alături de mine în acest circuit la Istanbul, ca să ne cunoașteți mai bine, să vedeți exact cum se desfășoară excursia și cine sunt partenerii noștri de aici. Pentru noi este foarte important ca turiștii să știe că totul se desfășoară în siguranță și în condiții foarte bune.
Când ați început acest circuit și cum a apărut ideea?
Excursiile la Istanbul au început la sfârșitul anului 2017, aproape întâmplător. La vremea respectivă, noi închiriam autocare altor agenții. O agenție din București ne-a cerut un autocar pentru Istanbul. Aveam un șofer iranian, care nu avea nevoie de viză pentru Turcia, spre deosebire de ceilalți șoferi. Cu trei săptămâni înainte de plecare, agenția respectivă nu reușise să strângă suficienți turiști. Ne-au rugat să îi ajutăm. Am pus un anunț pe pagina noastră de Facebook și, în 2-3 zile, am strâns peste 20 de persoane. Atunci am împărțit costurile și, ulterior, am decis să organizăm singuri excursiile. Am venit personal în Istanbul, am studiat orașul, obiectivele turistice și am ales cele mai importante locuri, pentru că vorbim despre un city break scurt într-un oraș imens.
Cum a apărut colaborarea cu partenerii locali din Istanbul?
Colaborarea cu Lux Locations a început în jurul anului 2022, după aproximativ cinci ani în care lucrasem cu o altă agenție locală care între timp s-a vândut.
Pentru noi este esențial să avem un partener local. De exemplu, am avut o situație în care hotelul unde aveam cazarea a avut un incident peste noapte și nu ne-a mai putut primi. Eram deja pe drum din București – prin partenerii noștri, în câteva minute, s-a rezolvat și am fost cazați la alt hotel, chiar unul de cinci stele.
Aceasta este siguranța pe care o oferă o agenție locală: soluții rapide în situații neprevăzute. În toate țările în care mergem lucrăm cu parteneri locali tocmai din acest motiv.
Ce înseamnă concret acest circuit de Istanbul pentru turist?
Programul este comprimat în trei zile, dar gândit astfel încât turiștii să aibă și timp liber. Plecăm seara din București, iar dimineața ajungem în Istanbul. Vizităm centrul istoric – Piața Sultanahmet, Hagia Sofia, Moscheea Albastră, Basilica Cisternă, Palatul Topkapi. Facem o croazieră pe Bosfor, pe ambele maluri – european și asiatic – și servim celebrul pește „balik” în zona Eminönü.
În zilele următoare avem: vizită la o fabrică tradițională de piele, cu prezentare de modă, Acvariul Florya, Turnul Safir (cea mai spectaculoasă priveliște asupra Istanbulului), Palatul Dolmabahçe.
Vara includem excursia pe insula Büyükada, unde se află și mănăstirea Sfântul Gheorghe. Iarna, programul se adaptează și include Miniatürk, Muzeul Ciocolatei și biserici importante pentru creștinii ortodocși, precum Vlaherne și Izvorul Tămăduirii.
Cum se simt românii în Istanbul?
Istanbulul este foarte europenizat. Aproape peste tot se vorbește câteva cuvinte în română.
Avem și un „nume magic”: Hagi.
Da, în momentul în care spui că ești român și spui numele Hagi, deja ai deschis o conversație și ai un zâmbet în față. Din 2017 până acum am dus peste 17.000 de turiști la Istanbul. Avem plecări frecvente, uneori chiar cu 2-3 autocare. De Ziua Turciei am avut și 6 autocare.
În extra-sezon, prețurile pornesc de la 139 euro/persoană. În sezon, ajung la 159 euro, iar în perioade speciale (Paște, Ziua Turciei) pot ajunge la 179-189 euro. Prețul include transport cu autocar clasificat, trei nopți cazare cu mic dejun la hotel de patru stele, ghid însoțitor pe toată durata excursiei. Avem turiști care au fost și de șapte ori cu noi la Istanbul.
Ce planuri aveți pentru perioada următoare?
Am decis să plecăm sâmbăta din București, pentru a ajunge duminică dimineața în Istanbul, când orașul este mai liber și obiectivele nu sunt aglomerate. Este o optimizare care îmbunătățește foarte mult experiența turiștilor.
Un mesaj pentru viitorii turiști?
Suntem în piață din 2013, avem toate licențele și asigurările necesare. Oferim excursii de calitate, cu oameni dedicați. Turiștii vor fi în siguranță cu noi, iar orice situație neprevăzută este rezolvată rapid prin partenerii locali. Mâncarea este excelentă, orașul este sigur, iar experiența este una memorabilă. Majoritatea turiștilor veniți pentru prima dată cu noi în excursie au revenit.

Be the first to comment