În week-end-ul trecut, am fost pentru două zile vamaiot. Nu în Vama Veche, ci în comuna suceveană Vama, unde pensiunea agroturistică de patru margarete “Casa Călin“ a fost, timp de cinci săptămîni, gazda foarte ospitalieră a celei de-a șaptea ediții a workshop-ului Aristoteles, un atelier anual în care tineri cineaști europeni grupați în echipe (regizor/director de imagine/editor) realizează împreună, parcurgînd toate etapele, de la pitch la montajul final, un film documentar despre viața în Vama.
Vineri seară, după vizionarea în premieră a celor patru proiecții (dOGS, Doge‘s Palace, Pink Salon și The Bed is Broken), juriul format din regizorii Cristi Puiu și Stere Gulea, André de Margerie (director ARTE, canalul TV care a asigurat o mare parte a bugetului) și Treasa O’Brien’s (producător Open City London Documentary Festival) a decis cîștigătorii: The Bed is Broken (Raluca Răcean-Gorgos – regie; Ana Maria Vijdea – imagine; Dan Ștefan Pârlog – montaj) și Doge‘s Palace (Julia Groszek (Polonia) – regie; Cristi Moldovan – imagine; Letiția Ștefănescu – montaj). Împreună cu Gabi Lupu (România liberă) și Sebastian Eduard (Jurnalul național), mi-a revenit sarcina de a acorda un premiu al presei (adică, fără bani, doar diplomă și felicitări). Decizie identică: ex-aequo, The Bed is Broken și Doge‘s Palace.
Apoi, pînă spre dimineață, pe canapelele din fața șemineului, lumea a degustat filme, specialități culinare bucovinene și vinuri bune. “Sînt impresionat de ceea ce am văzut aici, pentru că, în doar o lună de zile, să găsești un subiect interesant, să-l filmezi, să-l montezi, în fine, să produci un film de 30 de minute e un demers foarte dificil: ca să faci documentar observațional ai nevoie de timp – timp care se măsoară în luni, nu în zile“, mi-a spus, la un pahar de cornată, Cristi Puiu, de la care am primit, cadou pentru Cațavencii, mai multe cuvinte.
Cum ar fi, cam ce e filmul documentar: “filmul în care ceea ce se petrece în afara capului autorului este mai important decît ceea ce se petrece în interiorul capului autorului, invers față de filmul de ficțiune“. Sau reguli de bază ale documentaristului: “să creeze cadrul potrivit pentru ca oamenii să se deschidă în fața camerei și să vorbească despre lucruri intime, să nu măture pe jos cu cei pe care îi intervievează, cum se întîmplă adesea în filmele documentare în care autorul are, așa, o privire condescendentă și ne arată nouă, spectatorilor, cît de boi sînt oamenii și ce deștept e el (vezi celebrul caz Michael Moore, o fundătură a cinematografului, la confluența tabloidului jurnalistic cu cinema-ul)“.
Alte cuvinte despre filmele wokshop-ului, ambasadorul lui Michael Moore în cinematografia autohtonă sau cineaștii români care, în opinia lui Cristi Puiu, au “privire documentară“, în interviul integral de pe catavencii.ro și otur.ro.
(articol publicat în Cațavencii nr. 38/65 din 26 septembrie 2012)
Be the first to comment