Cînd afară sînt minus 20ºC și zăpada-i cît ușa de la frigider, ce altceva poate face un turist blocat în casă decît să ia în brațe caloriferul, visînd că stă întins pe plajă, undeva, pe o insulă în Pacific, la capătul Pămîntului? De exemplu, în Noua Zeelandă – destinație propusă de un fost coleg de școală care locuiește acolo de vreo zece ani -, unde acum sînt tot 20ºC , dar cu plus.
Basically, Noua Zeelandă e o țară de imigranți europeni și asiatici veniți în valuri, începînd de pe la 1800, peste triburile locale ale aborigenilor de origine polineziană. În urma tratatului de la Waitangi, minoritatea Māori – 15% din populație, 50% din infracționalitate -, amenințată, chipurile, cu extincția (deși rata natalității lor concurează cu cea a romilor de pe la noi), a obținut o mulțime de drepturi și libertăți, guvernul neo-zeelandez cheltuind anual sute de milioane de dolari pe casele și ajutoarele sociale ale băștinașilor. Care, continuînd analogia cu Māori noștri, sînt organizați în bresle de sculptorari în lemn, tatuatori și dansatori haka (fostul dans războinic, devenit celebru odată cu ascensiunea echipei de rugby, și-a pierdut din semnificațiile agresive inițiale, fiind organizat astăzi de către comunitățile aborigene la ocazii speciale sau în semn de respect pentru oaspeții de seamă; de ce ar trebui să se simtă onorați musafirii cînd te agiți în fața lor, urlînd în limba ta că o să-i tranșezi la cină, nu mă întrebați).
Cristi locuiește pe Insula de Nord, în Auckland, un oraș întins pe orizontală, ale cărui blocuri, aproape exclusiv clădiri de birouri, se înalță doar în centru și în care mare lucru nu-i de văzut. De altfel, în Noua Zeelandă se face doar turism de nature sightseeing, cu rucsacul la spinare, pe coclauri (logic, la o istorie modernă de doar 150 de ani, de unde catedrale patinate de timp sau muzee antice?). Dar ce sightseeing…
Paradisul turiștilor e Insula de Sud, posesoarea unor peisaje care-ți taie răsuflarea: șoseaua trece munții înconjurați permanent de nori foarte joși, uniți de curcubeie, prin locuri în care plouă torențial, deși cîțiva metri mai încolo este uscat și (mă scuzaţi că vă fac sînge rău) soare, și coboară spre micile localități de la ocean construite acum două secole pe marginea golfulețelor de către coloniștii francezi vînători de balene, transformate acum în baze de whalewatching: de aici se pleacă non-stop în croaziere de cîteva ore, în care, dacă nu te tragi în poză cu maimuța, pardon, balena, proprietarul ambarcațiunii îți dă garantat banii înapoi.
(articol publicat în Cațavencii nr. 5/32 din 8 februarie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment