IRI Travel devine partener oficial al lanțului hotelier de top HVD, liderul preferințelor turiștilor români pe litoralul bulgăresc

Riviera Holiday Club, Bulgaria. FOTO: HVD
Riviera Holiday Club, Bulgaria. FOTO: HVD

► Creștere a cererii românilor cu 35% față de 2024 pentru Reina del Mar și pentru celelalte hoteluri de top din lanțul HVD
► Achiziție strategică: stațiunea Riviera Holiday Club devine HVD

IRI Travel, unul dintre cei mai importanți touroperatori din România și lider de vânzări pe piața românească pentru litoralul bulgăresc, devine partener oficial al lanțului hotelier de prestigiu HVD Hotels Resorts, consolidând astfel una dintre cele mai puternice colaborări din turismul regional. Lanțul HVD a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de turiști români în sezonul trecut, fiind preferat în mod constant de cei care caută calitate, rafinament și servicii premium pe litoralul bulgăresc.

HVD – Standardul luxului și al ospitalității pe litoralul bulgăresc

Lanțul hotelier HVD deține 10 unități pe litoralul bulgăresc și un hotel în Germania (HVD Grand Hotel Suhl), oferind servicii Ultra All Inclusive (UAI) în majoritatea locațiilor sale. Hotelurile HVD se remarcă prin calitatea excepțională a serviciilor, gastronomia rafinată, facilitățile moderne și un concept all inclusive cu adevărat generos, ce include reumplerea zilnică a minibarului cu băuturi răcoritoare, bere, cafea și ciocolată.

Hotelul pilot al lanțului este HVD Viva Club (4 stele) din Nisipurile de Aur, apreciat pentru poziționarea excelentă, serviciile impecabile și parcarea gratuită. Cel mai de succes hotel este HVD Reina del Mar (Obzor) – complex exclusivist, cu hoteluri și vile de lux, piscine impresionante și o atmosferă ideală pentru familii cu copii. Inaugurat în 2020, Reina del Mar a ajuns deja să fie perceput drept etalonul calității pe litoralul bulgăresc. Stațiunea Obzor are o plajă generoasă de 14.000 mp. Reina del Mar este situat convenabil, la o distanță aproximativă de România: 220 de kilometri sau 3 ore și 15 de minute, cu mașina, de la Constanța, 300 de kilometri sau 4 ore și 30 de minute, cu mașina, de la București, respectiv, 518 de kilometri sau 7 ore și 15 minute, cu mașina, de la Brașov. Complexul are camere duble standard, camere de familie, suite și vile exclusiviste cu două etaje și piscine private, plajă privată dotată cu șezlonguri și umbrele gratuite și șapte piscine, precum și un spațiu mare de wellness și spa. Alături de restaurantul principal, are localuri specializate care oferă experiențe culinare mediteraneene și balcanice. Clubul pentru copii oferă activități captivante, alături de locuri de joacă și zone de divertisment special concepute și de o echipă profesională de animație care asigură activități pline de distracție.

Alte unități emblematice ale lanțului HVD sunt: HVD Clubhotel Miramar (Obzor) – cunoscut și pe piața germană, cu servicii premium și HVD Bor (Sunny Beach) – hotel de 4 stele, Ultra All Inclusive, poziționat excelent în cea mai animată stațiune a litoralului bulgăresc.

”Ca partener oficial, IRI Travel asigură pachete turistice avantajoase și suport dedicat pentru toți românii care aleg experiența HVD. Alături de agențiile noastre partenere, susținem activ promovarea stațiunilor bulgărești și încercăm să fim un vector important în creșterea calității serviciilor oferite turiștilor din România. Am sesizat, în ultimii ani, o orientare a cererii românilor pentru hotelurile de calitate de pe litoralul bulgăresc. În acest an, avem deja o creștere a cererii cu 35% pentru Reina del Mar și pentru celelalte hoteluri de top din lanțul HVD față de aceeași perioadă a anului precedent”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Noutate majoră pentru 2025: cel mai mare centru de conferințe de pe litoralul bulgăresc, la Obzor

Lanțul HVD finalizează în această primăvară construcția unui centru de congrese și conferințe ultramodern în stațiunea Obzor. Clădirea multifuncțională, dispusă pe două niveluri, va avea săli cu o capacitate de la 18 până la 656 de locuri și va fi destinată evenimentelor corporate, team-building-urilor, conferințelor internaționale și reuniunilor de afaceri.

Achiziție strategică: stațiunea Riviera devine HVD

În septembrie 2024, lanțul HVD a finalizat achiziția întregii stațiuni Riviera Holiday Club, Varna, fostă reședință a liderilor de stat din Bulgaria și gazda unor evenimente internaționale de prestigiu (ONU, NATO, UNESCO). Complexul, situat în vecinătatea stațiunii Nisipurile de Aur, include hotelurile Riviera Beach, Lotos, Nympha, Imperial și exclusivistul Oasis Boutique Hotel. Riviera se remarcă printr-un cadru natural unic: 12 hectare de parc natural cu arbori exotici și seculari, 28.000 mp de plajă privată și un centru de conferințe cu 6 săli. Zona are aspect de circuit închis, cu acces restricționat și multă liniște, fiind ideală pentru turismul de lux. Stațiunea are 6 restaurante cu bufet suedez, 4 restaurante à la carte și 7 restaurante cu terase în aer liber. HVD Riviera Holiday Club oferă condiții minunate pentru recuperare la malul mării cu îngrijire medicală completă. Apa minerală și microclima specifică a litoralului sunt principalele resurse naturale care stau la baza conceptului de dezvoltare a turismului de sănătate. În centrul Medical Spa, se oferă servicii balneo-curativ-profilactice precum și activități recreative-sportive.

Experiențe culinare și servicii internaționale

HVD se mândrește cu un staff internațional de elită: peste 400 de angajați în timpul sezonului estival, inclusiv 18 bucătari și cofetari din Turcia care creează deserturi orientale și bulgărești autentice. Animatori cubanezi animă serile de vară la Reina del Mar, iar terapeuți balinezi și nepalezi oferă servicii spa de excepție într-unul dintre cele mai mari și moderne centre de wellness din Bulgaria, dotat cu piscină interioară și cameră cu gheață.

Majoritatea hotelurilor HVD oferă servicii Ultra All Inclusive, cu excepția Oasis Boutique Hotel (mic dejun + prânz și cină à la carte) și a hotelurilor Lotus și Nympha din Riviera, care oferă regim All Inclusive. Celelalte hoteluri – Viva, Riviera Beach, Reina del Mar, Miramar și Bor – sunt dedicate turiștilor care doresc o vacanță fără griji, cu totul inclus la cel mai înalt nivel.

 

Despre IRI TRAVEL
Sunt 19 ani de când IRI TRAVEL există în peisajul turismului românesc, bucurându-se de o evoluție constantă și de o poziție solidă pe piață. De-a lungul anilor, cu fiecare sezon, IRI TRAVEL și-a consolidat poziția pe piață, devenind cel mai important touroperator pentru unele dintre cele mai cerute destinații de vacanță ale românilor – România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Austria, Italia.
Pentru IRI Travel, turiștii reprezintă mai mult decât un număr sau o cifră de afaceri. Ne asigurăm să le oferim fiecăruia în parte asistența de care are nevoie și selecția cea mai potrivită a vacanței. ”Toți turiștii noștri ne devin prieteni, indiferent de numărul lor”, este deviza IRI Travel. IRI Travel are o rețea de peste 1.000 de agenții partenere pe teritoriul întregii țări. Cei 14 consultanți IRI Travel, împreună cu rețeaua de agenții partenere, le stau la dispoztie turiștilor 24h/7h, oferindu-le consultanță de specialitate și asistență când au nevoie. De altfel, motto-ul IRI Travel este “Rămânem prieteni” și credem cu tărie în el!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.