Am făcut greșeala să vreau brusc, vineri seară, un pat la hostelul Eol 777 din Constanța. Nu chiar pentru atunci, pentru a doua zi, sîmbătă. Vocea care mi-a răspuns la telefon (bărbat, ton grav, ușor magnetizat) era foarte surprinsă, de parcă i-aș fi cerut gheață în deșert. Un moment, să verific. Evident, rezultat negativ: un grup rezervase deja en gros toate cele 17 paturi. Vocea a notat, totuși, cererea mea; a rămas să ne auzim la telefon, a doua zi dimineață, după 10, în improbabilul caz că vreunul dintre titulari s-ar fi răzgîndit.
Locul: N-am mai sunat, m-am dus direct: am zis să fie o surpriză, și pentru el, și pentru mine, sperînd vag la una plăcută. Pe Aviator Vasile Craiu, străduța care se varsă în bulevardul Mamaia în apropierea intersecției cu strada care te duce, în cam zece minute, la capătul plajei din Constanța, am ajuns ghidat de GPS (de la gară, sînt vreo 3 km). Numărul 3a – imediat pe stînga, cum urci din bulevard – are ca interfață un gard și o poartă din tablă, după care stau pitite o casă mică și o curte foarte îngustă plină de oameni, majoritatea străini (curtea e un fel de sufragerie a hostelului; mai exact, judecînd după dimensiuni, holul din care se intră în camere).
Prețurile: 45 de lei (10 euro). Atît m-ar fi costat un pat aici, în caz că ar fi fost vreunul disponibil, dar…
Oamenii: …Flori, recepționera, a dat neputincioasă din umeri. Eventual, dacă aș fi avut cort (n-aveam), puteam să-l întind alături, sau să mă cazez la babă (probabil, vreo vecină care își mai completează pensia primind în gazdă backpacker-i fără rezervare). Ultima soluție, cea de urgență, o saltea lîngă mesele din curte, nu mă încînta deloc: deși familiarizat cu atmosfera de bivuac din adăposturile și refugiile montane, nu eram totuși chiar atît de disperat.
Ambianța: La momentul acela, sîmbătă, 11 a.m., fluxul celor care se pregăteau de check-in se întîlnea cu refluxul celor care făceau check-out, generînd o maree de navigatori agitați printre izoprene și rucsacuri. După ce mi-am luat rămas bun de la Flori (care, amabilă, mi-a zis unde găsesc o ciorbă de burtă bună – 4 Friends, cinci minute de mers pe jos de la hostel), am prins și eu valul celor care plecau. Cum ar veni, dacă n-am avut norocul să trag trei șeptari în Constanța, urma să încerc, în Vamă, să-mi găsesc un loc în Pura Vida.
(articol publicat în Cațavencii nr. 28/157 din 16 iulie 2014 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment