În seara în care microbuzul mă aducea de la autogara Esenler în centrul Istanbulului și coboram la stația Taksim (care nu-i chiar în piață), destinația momentului era Paxx Hostel, Cezayir, 2. Pînă l-am găsit, am bîjbîit ceva, cu telefonul în mînă, pe niște străduțe înguste, în pantă, slab luminate: stînga, dreapta, sus, jos, GPS-ul m-a plimbat ca într-un Pacman în real life.
Prețurile: 30 de lire turcești au fost supte rapid de pe card (faptul că plata cu cardul este acceptată a contat decisiv la rezervare),…
Locul: …imediat ce-am pășit din stradă (mai mult o alee între clădiri, ale cărei trepte sînt invadate de mesele unor terase) în holul-recepție care arăta ca după inundație: dulapurile, scaunele, fotoliile erau pline de diversele obiecte pregătite, parcă, de mutare. Am fost condus apoi spre o intrare separată a clădirii, pînă la etajul 2, în camera cu paturi îngrămădite ale cărei singure dotări sînt un ventilator de tavan cu pale ca de elicopter și, suprem lux, o minicanapea de două locuri cu mușamaua desprinsă pe ici, pe colo, pe care-ți aștepți rîndul, lîngă ușa de la baie. Buda, dușul și chiuveta ocupă un spațiu atît de strîmt, olfactiv vorbind, încît firile ceva mai sensibile ar trebui să se gîndească de două ori înainte de a se aventura înăuntru.
Oamenii: Colegii de cameră au venit tîrziu din oraș. Știu asta pentru că, deși căzut într-un somn de drum lung, le-am simțit prezența, manifestată fără nici o jenă (gălăgie, lumină aprinsă). După ce s-au liniștit, m-am trezit, involuntar, spectatorul bairamului de-afară, a cărui muzică turcească dată la maximum s-a oprit abia cînd ploaia a alungat petrecăreții pe la paturile lor. Pe o parte dintre ei i-am întîlnit, dimineață, cînd am urcat spre micul dejun frugal inclus în preț, servit pe terasa de sub acoperiș. Mîncau, cu nasul în farfurie sau în telefon, mahmuri și obosiți. Le-am pus, cu dedicație specială, “Arise” – Sepultura. În căștile telefonului meu.
Ambianța: Una peste alta, un hostel cam mizerabil – chiar și după standardul turcesc de cazare, foarte evaziv cu dotările/serviciile presupuse de o anumită clasificare –, deși n-ar trebui: e, totuși, în Istanbulul european, nu în partea asiatică, acolo unde mizeria are scuzele ei filozofice, profund divine (un feeling că nu prea-i OK am avut încă de la rezervare, dar n-a fost de ales; sîmbătă seară, cam toate hostelurile bune sînt ocupate). Deci Paxx e cazul clasic de “L-am testat noi, ca să nu mai trebuiască s-o faceți voi“.
(articol publicat în Cațavencii nr. 49/332 din 13 decembrie 2017)
Be the first to comment