După ce în episodul-pilot de săptămîna trecută a rulat o acţiune turistică pentru bugetari cuminţi, azi proiectăm o expediţie destinată curajoşilor. Da, sună ca titlul unui de film de aventuri. Pentru că asta şi e: trebuie să fii genul aventurier-jemanfişist-inconştient ca să-ţi cheltuieşti, în vremurile astea de restrişte, ultimele economii pe o vacanţă la ocean. Dar, vă asigur, merită fiecare bănuţ.
Vii de la Bordeaux, eşti în drum spre Portugalia şi, chiar dacă ţi-ai uitat acasă placa (nu, mamaie, nu aia dentară) pe care n-ai avut-o niciodată, cobori din TGV la Biarritz, Mecca surferilor europeni. Aflată în Golful Biscaya, la 18 km de graniţa cu Spania, pe un vechi teritoriu basc, staţiunea asta franceză de la Oceanul Atlantic pare o destinaţie exclusivistă (familiile regale britanică şi spaniolă îşi fac vacanţe aici de multă vreme), dar nu e. Turiştii din jur sînt foarte ok, fără fiţe de litoral românesc, deşi, dacă îi controlezi la portofele, au bani să cumpere Mamaia cu tot cu Poiana Braşov. Oraşul e micuţ, cochet, cu o arhitectonică interesantă: undeva între sobrietatea faţadelor spaniole şi eleganţa structurală tipic franceză.
După o scurtă vizită la Mediatheque (un fel de Casă de Cultură a Studenţilor locală) pentru o porţie de wireless gratis de verificat mesaje, traversezi cîteva străduţe cu terase, cafenele şi boutique-uri, laşi pe dreapta cazinoul şi cobori scările spre Grande Plage, unde surferii sînt deja pe poziţii vînînd Valul, ca să li te alături pentru prima ta baie în ocean.
Ce se mai poate face în Biarritz în afară de bălăceală? Promenadă printre palmieri şi arbori de tamariscă pe faleza golfuleţului cu maluri stîncoase, spre Port Vieux şi puntea metalică de pînă la Rocher de la Vierge, insuliţa cu statuia Fecioarei Maria pe o stîncă. Plimbare cu titicarul la farul din nordul plajei, sesiuni de talasoterapie, golf şi pelotă bască (un fel de străbunică a squash-ului), vizite la Musée de la Mer – 24 de acvarii pline cu diverse vietăţi marine sau Musée Asiatica – artă indiană, nepaleză, tibetană, chineză.
Preţurile nu sînt chiar atît de horror pe cît te aşteptai: o cameră single în hotel pleacă de pe la 30 de euro, dubla de la 42. Există, pentru buzunare mai strîmte sau deja sparte, un camping şi un hostel relativ aproape de gară, într-o zonă liniştită, lîngă un parc pe malul lacului Mouriscot. Ţi-e foame? Iată cîteva selecţiuni din meniul restaurantului cu denumire bilingvă (Casa Juan Pedro / Chez Jean et Paul) al micului port pescăresc de la capătul sud-vestic al Grande Plaje: salade composée – 7,5 euro, moules à la crème – 13 euro, Perdido Rouge de Navarre – 13,5 euro sticla. Hai, că parcă nu-i de speriat! În Mamaia, în unele locuri, de banii ăştia primeşti doar pîinea şi apa.
P.S. Sugestie de lectură: cu James Last – Biscaya în căşti.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 28/967 din 14 iulie 2010)
Be the first to comment