Discuție liberă, la o bere, cu George, liderul trupei Travka. Despre Okean, albumul călător lansat prin țară, de vreo două luni, în doar cinci exemplare, și concertul special de vineri, ziua alinierii planetelor.
Cum v-a mers pînă acum? Mă refer la concertele Okean, la reacția publicului: aveți feedback, pe unde mai sînt discurile?
Nu știu dacă te-ai uitat pe pagina noastră de Facebook; s-au pornit niște mici revoluții acolo. Un fan a făcut primul blog Okean.Timișoara, apoi au apărut altele; acum sînt mai multe site-uri care urmăresc cîte un album, în București, în Cluj, în Brașov, pe unde am mai dat noi discurile. Traseul lor e un joc – l-am lăsat liber, să fie cît mai cuantic; haotic, dar cumva organizat, cu niște reguli de bun-simț, să vedem ce naște.
E o joacă cu sfîrșiturile de tot felul…
Da. Știi, unii oameni spun: “Ăsta e nebun: vorbește despre tot și despre nimic, în același timp“. Dar, pînă la urmă, nu despre asta e vorba? Unde sîntem, ce sîntem? Cuvintele au forță; dincolo de ceea ce reprezintă ele, în context, de fapt, transmit mult mai mult, o muzică.
De ce neapărat doar cinci exemplare? De ce nu patru sau șase?
Sînt cinci discuri pentru că sîntem cinci oameni în trupă și ne-am gîndit să ne facem fiecare cîte unul și să-l dăruim.
Da, fain. Cum v-a venit ideea asta?
Ca și la Vreau să simt Praga, pe care l-am lansat pe net, în 2007, ne-am gîndit să fie ceva asemănător. Dar altfel. Lumea trebuie să caute mai mult muzica. Dincolo de asta, nu e numai muzica care ne unește; toți sîntem singuri, e nevoie de interacțiune între noi. Ar trebui să ne iubim mai mult, să ne educăm unii pe alții.
Pentru concertul din 21 decembrie ați pregătit ceva special?
Va fi în aer liber, la Grădina Verona, cu începere de la ora 18,30. Ne gîndim la niște proiecții, vom avea invitați cîțiva studenți de la Astronomie care ne vor vorbi despre stele. Vrem să deschidem evenimentul ăsta și pentru alți artiști, să fie ca o expoziție de familie. Inițial, am vrut să-l facem la Observator: m-am plimbat într-o zi cu bicicleta și am văzut o curte acolo, grădină, copaci… Mi-a trezit, așa, o senzație că parcă nu mai sînt în București. Locul ăla are ceva special, se potrivește la fix cu conceptul Okean-ului; din păcate, nu s-a putut să concertăm acolo. Oricum, din cauza poluării, în București, nu se văd stelele, nici măcar cu telescopul.
Am vrut să fie în natură, un eveniment în aer liber. Noi, de la anu‘, vrem să concertăm numai în aer liber, să ieșim la suprafață, la aer curat: prin poienițe, pe munți, pe dealuri, să găsim tot felul de spații neconvenționale – sînt și prin orașe locuri dintr-astea.
Okean e foarte vizual, îți stimulează imaginația: în “Aici sunt eu“, am văzut un clown care dansează pe sîrmă și vorbește cu lumea de sub el.
Da, da, e un film acolo, o poveste cap-coadă – am scris-o în booklet-ul discului. Toate piesele de pe albumul ăsta sînt compuse de la revenirea noastră; texte grele, omule, din toți ăștia trei ani. Sînt mai multe chestii acolo, și o Travka mai veche, și... În fine, am împlinit 10 ani, am trecut totul prin Okean și s-a nimerit să încheiem o etapă acum, odată cu evenimentul ăsta de pe 21, cu alinierea planetelor, cu marea schimbare. Cu ocazia asta vom anunța un album nou, pe care o să-l scoatem în primăvară, cu material total nou. Dacă iese așa cum simt, o să fie turbat rău.
Aveți deja piesele?
Da, mai mult de jumătate din album e compusă. Pe restul o să le fac cu George ăla nou, de după schimbare. (zîmbește) Vreau să mai filtrez textele, e o provocare să nu mă mai pierd în traducere. OK, oamenii înțeleg ceea ce vor ei și e bine, așa trebuie să fie. Pînă la urmă, cu asta ne ocupăm noi, Travka: fiecare concert e un workshop și sînt plăcut surprins de fiecare dată cînd lumea înțelege, simte.
Ceva nume de piese?
Nu, nu, cîteodată sînt foarte bogat în nume de piese, acum sînt mai sărac.
Ce mai asculți? Johnny Cash îți place? (în boxele barului, tocmai a început “I Walk The Line“)
Da, da, păi cu asta am crescut, cu Johnny Cash, cu Elvis Presley; punea tata mereu la pick-up. Acum ascult mai mult jazz, am cîteva posturi de radio online preferate.
După concertul Okean din Silver Church, cînd ai venit să vorbim, erai KO, abia te puteai ține pe picioare. Cît te consumă un concert? Trage totul din tine?
După ce dai toată energia aia pe scenă, ai o stare ciudată, uneori simți că plutești; e ceva ce nu poți, nu vrei să controlezi. Și după asta, îți ia mult timp ca să-ți revii.
Piesa care mi-a plăcut cel mai mult, “Soare Răsare“, pune o întrebare tulburătoare.
Nu e o piesă conceptuală; e simplă, directă. Înainte să mă adresez ascultătorului, mă întreb pe mine: Oare ce-ar fi dacă-ntr-o zi m-aș trezi fără să fiu cum știu?
(articol publicat în Cațavencii nr. 50/77 din 19 decembrie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment