Unde: În Alba Iulia, într-un subsol în care cobori din pietonala flancată de blocuri-turn din apropierea cetății medievale, locuiește Taverna Rock – un fel de Private Hell mai mic și mai puțin aglomerat, pentru cine știe cîrciuma metalică bucureșteană de pe Griviței.
Cînd: Era o marți seară de august, cînd am intrat în Taverna asta…
Cine: …împreună cu Cristi, gazda mea alba-iuliană, care s-a salutat cordial cu toți cei prezenți (evident, se știau între ei, ca în orice oraș mic); atmosferă calmă, așezată, de rockeri ardeleni beutori, liniștiți și foarte prietenoși cu miticii (pleata și tricoul cu My Dying Bride or fi avut, însă, rolul lor în adopția mea instantanee).
Ce/Cît: Deși mă așteptam ca băieții să consume, scurt, pălincă, gașca drojdea, lung, bere, ca în mai toate barurile rock respectabile, așa că am luat și noi două Beck‘s (5 lei), ne-am tras la o masă și ne-am pus pe povestit.
Muzică: Cît am discutat noi diverse, de la viața de rocker în Alba la imigranții pop, fani Pușca și cureaua lată, veniți din Roșia Montană, pe la urechi ne-au trecut doar piese clasice, de acompaniat gîlgîitul berii: AC/DC, Metallica și niște Rammstein, parcă. Curios să văd dacă se iese din aria asta stilistică, am cerut ceva de pe Turn Loose The Swans (“Snow In My Hand, se poate?“) și barmanul m-a servit amabil, fără să facă mofturi (“Iè, nu-i bai!“). Cică aici se țin, din cînd în cînd, și concerte, majoritatea ale trupelor clujene de underground care tranzitează Alba; spațiul minuscul te face să crezi că, în serile cu concert, ori se construiește scena lipind între ele cele patru mese, ori trupeții cîntă, îngrămădiți printre scule, direct din budă.
WC: Pe care budă am vizitat-o destul de rapid, cînd a venit momentul să dau afară prima bere: o specie de WC unisex normal, nespectaculos, de care am văzut cu zecile în cariera mea de cronicar de (budă de) bar/club/restaurant.
(articol publicat în Cațavencii nr. 42/120 din 23 octombrie 2013)
Be the first to comment