Sîntem în apropierea castrului roman Porolissum, lîngă o carieră de piatră (din care poate că și romanii și-au luat piatra ca să construiască acolo), și ne-am întîlnit cu Marius Tutovan, un om special, care, dincolo de rolul utilitar al pietrei, și-a propus să-i dea și un rol artistic. Vă rog să ne spuneți mai multe despre dumneavoastră și despre locul unde ne aflăm.
În primul rînd, aș vrea să vă spun mai multe despre loc. Deasupra este Măgura, acolo este cetatea dacică și loc de retragere – în toate timpurile a fost, pentru tot felul de generații, inclusiv în epoca medievală. Mai sus avem castrul roman de la Porolissum… O grămadă de așezări prin zonă pe aici de foarte mare importanță. M-am stabilit aici pentru că aici aveam piatră mai la îndemînă. E o materie primă pentru construcții, pentru autostrăzi. Mi-am ales ca să fac lucruri mai artistice, inclusiv de uz casnic: fac lavoare din ele, cișmele, chestii decorative.
Ați avut aici o tabără pentru sculptori în piatră, care au stat pentru o perioadă de timp și au rezultat niște lucrări.
Exact, am organizat o tabără de sculptură, cu cei de la Universitatea de Arte din Cluj-Napoca și cu cei de la București. A durat între 15 și 20 august, au fost prezenți patru studenți și trei profesori, a fost o chestie foarte frumoasă și educativă pentru studenți.
Cîteva vorbe despre lucrările expuse aici?
Ar fi fost mai interesant dacă erau autorii. Aici avem aceste două lucrări, făcute de domnul profesor Săvinescu, de la Universitatea din București. Aceasta este una dintre lucrările făcute de unul dintre studenții de la Cluj. Aici i-am arătat, efectiv, ce se facă, curburile acestea… Acestea sînt o parte din lucrările mele, e un gen care mă definește, și îl învățam să facă curburile. Aici avem o studentă de la București, de origine turcă, o fată excepțională, s-a descurcat destul de bine. Aici iarăși avem un student de la București… După cîte se pare, cred că a încercat să recreeze Pasărea Phoenix. Aceasta este o lucrare a sculptorului Mihai Chițu, un concept foarte interesant. Asta este a mea, este făcută din andezit, este o altă formă a sărutului. Aici avem tot o studentă de la Cluj, pe care am învățat-o texturile pietrei, făcute cu tehnică diamantată. Asta e o lucrare a mea, reprezintă viața mea, cioplită din piatră brută. A mers totul frumos. S-a rupt, am încercat să o repar și mă duc mai departe.
Cînd ați lucrat-o? Acum, în perioada taberei, sau este mai veche?
Nu, nu. Exact în toate cele cinci zile pe care le-am avut la dispoziție.
Și cum v-a venit ideea? Atunci, pe loc, spontan? Sau ați avut un proiect ?
Eu lucrez numai și numai spontan. Nu lucrez după schițe.
Ce simțiți în momentul respectiv.
Exact, în funcție de ce îmi dictează piatra. Și piatra are părțile bune și părțile rele. De exemplu, dacă ai un bolovan de trei metri cubi, poate reușești să prelucrezi doar un metru cub din el, pentru că are fisuri, găuri… Deci nu poți să folosești chiar toată piatra.
Vine dinspre material, practic.
Exact. Studenții, în schimb, sînt obișnuiți să lucreze după schiță. Acum le-am explicat că nu-i prea OK, că prima și prima dată trebuie să vadă blocul de piatră, după aia să-și facă o ordine de idei.
Aici mai avem două lucrări spectaculoase.
Aici avem o lucrare comună: fiecare dintre noi a luat un element pe care l-a folosit în sculptura lui și am făcut o lucrare comună. Asta am făcut-o împreună cu domnul profesor Gecan de la Universitatea de Arte din Cluj-Napoca. Este făcută după un concept al său. Acum mai am o comandă, două comenzi, de fapt: cineva a văzut-o și îi trebuie două de genul acesta, dar mult mai mari, undeva la 50 de centimetri lungime. În mod normal, voi folosi undeva la trei metri cubi de piatră.
Ce se va întîmpla cu aceste lucrări? Sînt de vînzare, vă gîndiți la un loc unde să le expuneți?
Nu, le-am donat sponsorului principal. Toată tabăra am făcut-o cu fonduri private, pentru că e mai greu cu statul ca să lucrezi la așa ceva. Am preferat să folosim fonduri private, iar toate vor merge în colecția personală a sponsorului. El mai are deja o grămadă de lucrări, e destul de pasionat de acest gen de lucrări.
V-ați gîndit să repetați acest eveniment? Adică să fie o chestie anuală?
Absolut, absolut.
Sau poate de mai multe ori pe an?
E un pic cam greu de mai multe ori pe an. E obositor pentru studenți. Știu că ei așteaptă cu nerăbdare. Cel puțin de acum înainte, asta se va întîmpla. Voi încerca să o fac pe lîngă fiecare carieră pe lîngă care mă duc. Aici mi-am terminat etapa, ca să spun așa: începînd de luna viitoare, mă mut în județul Sibiu și voi face acolo tabăra respectivă.
Va fi, practic, o chestie itinerantă.
Exact. Voi încerca să o fac pe Via Transilvanica: avem un alt fel de flux de turism acolo și mă gîndesc că o să prindă destul de bine.
Îmi vine în cap o butadă atribuită lui Michelangelo, care se presupune că a spus la un moment dat: „Eu nu sculptez, eu doar îndepărtez materialul care este în plus”. Ce puteți să comentați referitor la acest aspect?
Are perfectă dreptate. După cum am spus, nu poți să lucrezi după schiță. Trebuie prima dată ca piatra să-ți vorbească și pe urmă să te apuci la lucru. E mai corect, din punctul meu de vedere, acum… fiecare după cum a învățat.
Un pic despre tehnică, scule, ca oamenii să înțeleagă ce-i în spatele acestui produs finit?
Eu folosesc scule hard, adică drujbe mari, tăietoare. Dălțile le folosesc prea puțin. Folosesc scule de tăiat, în general, care se folosesc în șantier. Folosesc motoare termice, ceea ce nu se folosește în sculptură. Eu cred că sînt printre pionieri. Dălți pneumatice, tehnică grea, în general.
De cînd faceți chestia asta?
De peste 20 de ani.
Aveți ceva experiență acumulată… Cum ați început? De unde a venit pasiunea asta?
Din Italia. Am lucrat în Sardinia. Am făcut un schimb de experiență. Înainte făceam mozaic de tip Tiffany. Am avut o plăcere deosebită de a-l cunoaște pe maestrul Carlo Paolini. El m-a învățat o parte din lucrurile pe care le știu. În rest, prin schimburi de experiență, am avut o activitate destul de bogată în Italia. Aici, mai puțin. Aici a fost mai mult partea comercială.
Aveți vreun proiect de viitor imediat?
Nu neapărat. O să încerc să dezvolt, dacă se poate, să introduc această tehnică între studenți. Le va fi mult mai ușor, vor apărea un alt tip de lucrări, probabil, pentru că fiecare are mîna formată într-un fel și ideile lui. O să încerc să-i scot din conceptul de daltă, ca să fie un pic mai libertini în ceea ce fac.
Ce i-ați spune unui tînăr care este pasionat de acest domeniu, din toată experiența dumneavoastră de lucru cu piatra?
E o muncă grea, dar care dă satisfacții maxime, inclusiv financiare. Se poate trăi liniștit dintr-un business de genul ăsta. Și în plus ești liniștit, fără probleme: nu ai un superior care să-ți spună ce să faci, cum să faci, duci o viață cu totul ieșită din comun.
(articol publicat de catavencii.ro)
Be the first to comment