Spații de cazare la mare înălțime. Umbrella Hostel, București

Continuînd amintirile turistice ale cazărilor antepandemice, ajungem astăzi într-o zonă de ambasade și proprietăți scumpe, undeva pe lîngă Piața Romană, la vreo cinci minute de stația de metrou spre Calea Victoriei, ca să intrăm, trecînd de poarta de fier de sub steagul bleu-azur cu logo-ul hostel-ului Umbrella…

Locul: …în casa veche cu stucaturi, ziduri groase și scară în spirală spre etaj, restaurată și bine întreținută, în care camerele au tavane înalte, arcade deasupra ușilor și mobilier, accesorii și decorațiuni de calitate: paturi suprapuse din lemn lăcuit, draperii din stofă groasă, umbreluță atîrnată de plafon sub formă de abajur de lustră, bicicletă-tandem pentru două persoane și autoturism cu rulotă desenate foarte colorat pe hol.

Prețurile: Mai scump decît media, Umbrella Hostel cerea vreo 12 euro pe noapte, oferind, pe lîngă pat, apă rece/caldă de la dozator, gratis, și harta orașului cadou.

Oamenii: Cînd m-am cazat, în recepție era de serviciu timișoreanul Vlad, acompaniat de prietenii săi bucureșteni care-i țineau de urît, Edi, Fane și Bogdan. Ceva mai tîrziu, i-am cunoscut pe rînd și pe ceilalți oameni din casă: un japonez, un indian, două franțuzoaice și o englezoaică la vreo 70 de ani, fostă profă, care, deși n-avea nevoie – toată lumea cercului în care se învîrtea vorbindu-i limba –, a învățat, din plictiseală, probabil, românește.

Ambianța: Umbrella a fost (folosesc trecutul pentru că nu mai apare pe site-urile de rezervări) unul dintre puținele hostel-uri premium din București. Care aici, datorită designului eclectic și ambianței interbelice, aproape aristocratică, dacă n-ar fi fost profund burgheză, chiar părea Micul Paris. Spațiilor comune interioare, sufrageria și bucătăria, li se adăuga, cînd vremea permitea, terăsuța din curtea îngustă dintre clădire și zidul vecinului, unde, la cele cîteva mese și bănci pliabile, se socializa offline foarte intens, primul subiect de discuție fiind fresca modernă de lîngă stema României de pe gangul de la intrare. Aceeași mînă care pictase pereții dinăuntru își exersase talentul creator într-o operă de artă foarte naivă: personajele Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și un Mihai Viteazu ecvestru defilau spre Poarta Sărutului, pe lîngă Coloana Infinitului plasată în mijlocul sitului de la Sarmizegetusa, pe fundal, și Dacia 1310 cu lup dacic pe portieră ieșită din pridvorul unei biserici, în prim-plan, o interpretare grafică foarte lejeră a specificului național.

(articol publicat în Cațavencii nr. 5/494 din 3 februarie 2021)