Drumețul plecat prin țară ca să vadă puținele muzee autentice ale satului românesc trebuie să facă neapărat popas, după ASTRA Sibiu, pentru un Village Break de o oră, între Borșa și Sighet, în Dragomirești, la Muzeul Țărăncii Române din Maramureș. Anunțată că are musafiri, tanti Maria, găzdoaia, cum se zice pe-aici, vine repede cu cheia și se pune pe povestit. Amu cică o fost odată o săteancă rămasă fată bătrînă care și-o dorit ca, după moartea ei, toată gospodăria să rămîie deschisă oricui vrea să știe viața familiei de moroșan.
Imediat ce treci de poarta încrustată cu Pomul Vieții (soarele, colacul, Sfînta Treime, fagurele de miere) și de gardul din nuiele de alun împletite în spicul grîului, o să dai, în curtea largă cu iarba verde de acasă, de monumentul fusului cu țurgalău, fusul de tors făcut din mai multe piese îmbinate, din care doar una e cea care blochează/deblochează tot mecanismul (inventat, zice legenda, de un fecior, cadou pentru fata lui întîlnită la șezătoare) și de personajele feminine surprinse în diverse stadii și ipostaze ale vieții, de la copilă la bătrînă, care culeg flori, torc, se roagă sau îngrijesc copii, sculptate de moroșan, mare maestru al prelucrării lemnului, care se mîndrește cu bisericile lui din bîrne în care nu-i bătut nici un cui. Mai încolo, în fața casei construite în 1720, e celebrul copac maramureșean cu oale, care servește și ca raft de bucătărie (de aici sînt luate și puse pe cuptor), și ca afișaj de mesaje pentru sat: cînd e atîrnată oala roșie sus, ai fată de măritat; cu cît sînt mai multe oale, cu atît fata e mai bogată și are zestre mai multă; după ce se mărită, oala roșie dispare. Oala roșie o rămas sus – stăpîna n-o fost femeie hîdă, da’ nu s-o născut barbatu’ ei.
Locuită pînă după Revoluție, casa a fost renovată după moartea proprietarei și, respectîndu-i-se dorința, deschisă ca muzeu de folcloristul Nicoară Timiș. Se intră pe rînd în șatră, tindă, casă și camară, încăperi cu podele din lut amestecat cu balegă de vacă și praguri înalte, ca să nu vină frigul și să nu iasă copilul afară (pînă la trei ani nu putea trece pragul: îl lăsau în odaie și-și vedeau de treburi pe-afară, la animale). Piesa de rezistență a oricărei gospodării, războiul de țesut, producea cîte un rînd de haine de toate zîlele și unul de sărbători, pentru adulți și pentru cei opt-zece copchii. Mama torcea, mama țesea, mama croia, mama cosea de mînă. Hainele noi, de firmă, marca La mama, primite de copiii mari, treceau apoi la frații și surorile lor mai mici, pe măsură ce creșteau.
Dacă vrei să știi cum îmbrăcai o familie, mult înainte de moda shoping-ului în mall, urechea deschisă la tutorialul lui tanti Maria: Cînepa, după ce-ai cules-o, ai pus-o la baltă. Ai lasat-o acolo vro trii-patru săptămîni – noi zîcem la tochit –, ai scos-o de-acolo, ai spălat-o bine pe apă, ai uscat-o ș-ai dat-o pa meliță (de-aici vine că-ți umblă gura ca melița), ca să-i chice pozdările. Să dă pîn raghile, s-alege cîlțîî, trasurile șî fuiorul, să toarce, să face scul pa rașchitor, punem sculul pe vîrtelniță, facem ghem, desfaci urzoile, urzăști, le desfaci, urzăști iar, firele să dă pîn iță, să dă pîn spată. Asta de-aici e sucala cu care faci țăghi, pui țăghea în suveică și să țese. Ce-i cu model nu să poate lucra cu suveica, dăcît cu mîna. Dacă n-ai înțeles nimic, fuga la dicționarul de regionalisme.
Și dacă tot l-ai deschis, păstrează-l ca să traduci și denumirea uneltelor casnice expuse: barbînța și cofa de lapte, putineiul de făcut unt, cana de trei kile, sîta pentru cernut farina, covata de frămîntat chita, sucitorul, fundul pentru coleașă, ciupa pentru baia pruncilor, ciubărul pentru spălat haine, blidele și ulcioarele de la grindă, cuptiorul unde se coace chita, cociorva cu care se trage jarul, lopata cu care bagi chita înăuntru.
Viață grea avea moroșanul, muncă din zori pînă-n noapte. Mînca ce și-a pus în grădină și ce-au produs animalele pe care le-a crescut în curte: kila de brînză, litra de lapte, cîrnații și slănina de două degete atîrnată la grindă, de pus pe masă sau în traistă, înainte de plecarea la munca cîmpului sau la pădure. Self-sufficiency adevărat, cum ar spune doomsday prepper-ii prezentului, fără automatizările instalațiilor computerizate și conservele cumpărate cu baxul: totul făcut la mînă, din sapă și topor.
(articol publicat în Cațavencii nr. 24/461 din 17 iunie 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment