E vremea trenulețelor de pus sub bradul de Crăciun, dar nu despre jucării și cadouri va fi vorba în povestea următoare.
Îmi place să merg cu trenul. Am călătorit prin aproape toată Europa, cu diferite abonamente InterRail; anul ăsta, am avut chiar card de fidelitate CFR pentru frecventele drumuri prin țară. Recent, într-una din deplasările astea, o aventură feroviară a dezvăluit slăbiciunile nevăzute ale sistemului. Plecați din București cu o întîrziere pe care mecanicul, consecvent, a păstrat-o pe tot parcursul, am ajuns în Ploiești Sud la vreo cinci minute după ce legătura spre Onești plecase deja. Controlorul fusese foarte amabil (poate se simțea într-un fel vinovat de situație) și încercase să rezolve cumva problema: sunase șeful celuilalt tren, colegii de la București și Ploiești, fără să obțină însă aprobarea ca garnitura să aștepte cele cîteva minute necesare transferului. Tot ce reușise să facă a fost să-mi dea un sfat: cum cobor din vagon, să mă duc direct la Biroul Mișcare și să cer să fie consemnată oficial pe bilet ora ajungerii trenului în stație.
M-am înființat, deci, prompt, la ghișeul Informații cu o întrebare simplă: Unde este Biroul Mișcare? Tanti de dincolo de geam m-a privit încurcată și m-a trimis să-l caut undeva pe peron, ca să-l găsesc, de fapt, la capătul liniilor 2 și 3, într-o gheretă de termopan, în care impiegatul de serviciu a trecut pe bilet ora oficială a sosirii în stație.
Înapoi la casele de bilete. Doamna habarnistă continuă comedia erorilor, insistînd să-mi vîndă bilet pentru următorul tren. Asta a fost soluția ei, refuzată foarte calm de mine: Nu plătesc absolut nimic în plus, nu-i vina mea că trenul a întîrziat. A oftat, s-a scărpinat în cap, și-a sunat toți șefii și, într-un sfîrșit, după vreun sfert de oră de exasperat toți călătorii aflați la coadă în spatele meu (eu depășisem faza enervării, eram doar curios ce mai urmează), a eliberat un tichet gratuit, motivînd pe spate corect, cu pixul, „Pierdut legătura din vina CF”. Să-i fi zis că în orice altă țară din UE, în afară de scuze și eventuale despăgubiri, primești automat un loc gratis, la clasa I, cu următorul tren, fie acesta InterCity sau TGV? N-avea sens. Singura chestie relevantă după toată tevatura asta ar fi răspunsul la întrebarea: Dacă pentru un român a fost atît de complicat să rezolve o greșeală a CFR, cum se descurca un turist străin?
Povestea, desigur, nu se termină aici. Continuă în celălalt tren, un InterRegio fără prize sau climatizare, cu locuri înghesuite și budă infectă, plină cu pișat (evacuarea cu vacuum era defectă, dar controlorul nu s-a obosit nici măcar să blocheze ușa). Mers și confort de Personal – mă rog, de Regio –, la preț cel puțin dublu. I-aș invita pe primii patru directori de la CFR Călători într-o excursie București-Suceava, cu vagonul 5 al trenului IR 12651: să stea cu tot cu burțile din dotare, împreună, la aceeași masă de patru locuri (81-84) pentru pitici chinezi la care am înțepenit eu trei ore, între Ploiești și Adjud.
Dar problemele CFR nu se rezumă doar la întîrzieri de Cartea Recordurilor și vagoane mizerabile. Revenind la turistul străin introdus mai devreme în poveste, cu ce-i el de vină că în gările Predeal sau Sinaia, stațiuni turistice cu pretenții (și prețuri) internaționale, nu există un amărît de Oficiu de bagaje de mînă? Cît costă, nene, niște locker-e cu cod, ca prin supermarket-uri, ca să nu mai umble omul cu rucsacul după el cînd vizitează Peleșul?
Vorbim de imaginea României în lume, dar n-avem grijă nici măcar de cea de acasă. E suficient să traversezi țara pe șine ca să-ți faci o impresie de neșters, nici măcar nu trebuie să cobori din tren: peisajul dezolant al haltelor dezafectate, din care au mai rămas doar cîteva resturi de zid, al gărilor cu peroane sparte și acoperiș prăbușit, al boschetelor crescute sălbatic pe marginea liniei pînă la geamul vagonului, este imaginea perfectă a nepăsării/incompetenței/hoției (i)responsabililor CFR de la toate nivelurile, care își bat joc de noi și de meserie. De care ar cam fi timpul să se lase și să nu ne mai încurce.
(articol publicat în Cațavencii nr. 50/333 din 20 decembrie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment