Ce faci cînd, într-un city break antamat cu niște luni în avans, ai parte de-o vreme mizerabilă? Păi, ce să faci, stai mai mult prin interioare. Ăsta a fost contextul meteo al city broke-ului meu de Dublin, după ce biletele de avion luate, promoțional, în primăvară, cu 60 de euro, au fost folosite abia pe sfîrșit de octombrie, la cîteva zile de la vizita uraganului Ophelia în zonă.
Ajuns în Baile Átha Cliath – cum îi spun localnicii –, în terminalul 1 al aeroportului, o să începi excursia irlandeză căutînd un transfer cît mai ieftin spre centru. Autobuzul albastru Aircouch (12 euro, dus-întors), de exemplu, care te duce cam în jumătate de oră pînă în centrul împărțit în două, nord-sud, de axa vest-est Liffey, rîul traversat de multele poduri sau punți pietonale, care se varsă în golful Dublin al Mării Irlandei.
În puținele momente cînd dușul uitat deschis deasupra orașului și-a mai redus debitul, am reușit să dăm o tură de centru, plecînd de la țeapa aia fină din inox, Monument of Light, de pe bulevardul central O’Connell, și trecînd peste canal, pe Ha’Penny Bridge, spre faimosul district The Temple Bar. (Care-i faza cu locul ăsta, în care te trimit toți travel influncer-ii: acum aproape două sute de ani, un nene, William Temple, pe numele lui, și-a deschis un bar cu pereți roșii de cabină telefonică britanică și, pentru că, probabil, era cel mai bun cîrciumar al zonei, a dat și numele cartierului cultural-bețivănesc de pietonale pline de buticuri, anticariate, restaurante și pub-uri, asezonat, din loc în loc, cu instrumentiști de stradă, un fel de Centru Vechi bucureștean, dar mult mai scump, populat de turiști de week-end, irlandezi ușor turmentați și polițiști călare. Pe scurt, a tourist trap.) Pe o vreme ticăloasă, ploaie măruntă, deasă, și vînt turbat, cel mai departe am ajuns, mărșăluind, cu gluga trasă pe frunte, pe malul rîului Liffey, doar pînă la Samuel Beckett Bridge, podul mobil cu design îndrăzneț proiectat de celebrul arhitect spaniol Santiago Calatrava, care, din perpendicular, se face paralel cu cursul apei, ca să permită trecerea navelor. Desigur, puteam urca într-un sightseeing bus, dar pe mohoreala aia de afară, cine ar fi ales altceva prin care să intre decît ușa unui pub?
Ce-ar fi de făcut/văzut, totuși, în Dublin, dacă vremea te lasă să ieși din pub-urile scumpuțe, în care un pahar de bere se umple golind din portofel 5-6 euro? Pentru cititorii împătimiți ajunși în City of Literature (UNESCO dixit), e recomandat turul scriitorilor: Oscar Wilde – James Joyce – George Bernard Shaw – Jonathan Swift – Bram Stoker; statui, morminte, case memoriale, muzee, locurile frecventate de maeștri. Legenda Dracula e speculată turistic foarte bine peste drum de locul nașterii lui Stoker, la Castle Dracula. Pentru microbiștii fanatici: Croke Park, al treilea cel mai mare stadion european, după Nou Camp și Wembley (7 euro). Pentru fanii whiskey-ului și berii locale: Guinness Storehouse (25 de euro) și Old Jameson Distillery (12,50 euro), cu degustările aferente.
Cam astea, plus o tură prin port, am fost nevoit să reportez pe data viitoare. Poate, în primăvară, cînd o da frunza trifoiului și spiridușii de St. Patrick’s Day vor alunga ploaia.
P.S. Surpriză alimentar-lingvistică: nu numai că, pe lîngă dialectul local, care n-are aproape nimic în comun cu engleza pe care o știi, o să auzi vorbindu-se românește (Dublinul a fost colonizat de români, hăt, încă de pe la începutul anilor ’90), ci chiar o să și citești, pe stradă, în dulcea noastră limbă. Firmele tricolore ale magazinelor cu vînzătoare moldovence, vinuri de Cricova, brînză de burduf, pufuleți și salam săsesc.
P.P.S. Înainte de urcarea în autobuzul retur spre aeroport, ce suvenir credeți că mi-am luat din magazinul Oficiului de turism de lîngă stația Aircouch de pe bulevardul O’Connell, ca să-mi amintească mereu de prima vizită la Dublin? O pelerină de ploaie irlandeză verde, la 5 euro.
(articol publicat în Cațavencii nr. 1/336 din 10 ianuarie 2018 și pe catavencii.ro)
1 Trackback / Pingback