După British Museum și British Library din primele zile, ultima dimineață a city broke-ului londonez începea cu scurta vizită a rafturilor dintr-un Sainsbury’s, pentru sendvișurile și sticla de apă ale unui breakfast în mișcare, în drum spre muzeele zilei.
Mai întîi, Natural History Museum, în care natura poate fi admirată în toate formele sale. Moarte. De la recepția uriașului hol central, în care treci pe sub scheletul unei balene albastre agățat de tavan și pe lîngă statuia lui Charles Darwin, cel care a colectat personal unele dintre item-urile expuse, cumperi cu o liră harta muzeului și te pornești la explorat sălile aripilor clădirii victoriene care a fost mixată mai nou cu structuri arhitectonice moderne. Ca The Cocoon, cartierul general al cercetătorilor botaniști și entomologi ale cărui etaje superioare sînt vizitabile, sau imensul glob pămîntesc în care pătrunzi pe o scară rulantă ca să ajungi la secțiunile geologie, seismologie (platforma simulatoare a unui cutremur de locuință japoneză are mare succes) sau mineralogie, colecția de bolovani care n-a mai încăput în vitrinele din The Vault, unde sînt cazate doar roci deosebite – meteoriți și alte pietre prețioase. Galeriile principale de la parter sînt mai mult pentru entertainment-ul copiilor care n-au văzut încă elefanți și girafe în mărime naturală: o grădină zoologică împăiată sau cu oasele la vedere – în aripa dinozaurilor, în care un T-Rex animatronic dă din cap și coadă fără să sperie pe nimeni. Singurul exponat viu, un porumbel intrat cine știe pe unde înăuntru, era momit cu firimituri de biscuit de un angajat, în timp ce doi colegi pregăteau o plasă ca să-l prindă.
Peisajul se schimbă la intrarea în Victoria & Albert Museum, muzeul vecin de artă decorativă și design care oferă spre vizionare ceramică, mobilier, textile, bijuterii, sculpturi, fotografie, grafică. Din preistorie pînă în perioada modernă, trecînd prin antichitate, medieval și Renaștere, o să vezi pînă la sfîrșitul programului obiecte foarte diverse, de la copia, secționată în două, ca să încapă în interior, a Columnei lui Traian la diadema de safire a Reginei Victoria (cea mai scumpă piesă a colecției, dar nu și cea mai valoroasă, ca vechime și importanță istorică: supraveghetorul întrebat despre asta te conduce în fața pandantivului de porțelan cu aur și rubine al Reginei Elisabeta I).
Ce trebuie neapărat remarcat după vizita muzeelor de stat britanice – nu doar a celor din Londra, ale tuturor orașelor Regatului Unit – este faptul că sînt pline cu copii veniți cu clasa ca să facă orele în spații special amenajate sau direct printre exponate. Intrarea este gratis pentru toată lumea (o donație de 5 lire este discret recomandată) și poți fotografia/filma în interior fără nici o taxă – un regim deschis care încurajează vizitarea și generează un aflux de milioane de oameni, anual.
Am mai spus-o și o s-o repet oricînd apare ocazia: asta înseamnă cu adevărat educație națională și cultură pentru mase, iar felul cum arată și sînt administrate spațiile astea informative în UK ar trebui să fie un model și pentru alții. Da, da, despre noi e vorba. În condițiile în care muzeele de stat nu depind de încasările de la intrare (bugetul de întreținere și salarii îl asigură Ministerul Culturii), în loc să stai cu sălile goale, în care vizitatorii se calcă pe picioare doar la Noaptea Muzeelor, încăpățînîndu-te să tai bilete (nu contează tariful: nu știi dacă-i interesant, dacă merită banii), mai degrabă ar avea succes acest sistem de acces gratuit pentru tot românul care va rămîne cu ceva în cap la ieșire, unde donează cît dorește, dacă i-a plăcut. Pînă la urmă, scopul tău principal, ca muzeu de stat, e să educi, nu să cîștigi bani. Dacă vrei neapărat asta, s-ar găsi și alte surse de finanțare a activității (redirecționarea impozitului pe venit/profit de la vizitatorii fidelizați cu card de membru, expozițiile temporare sau itinerante cu plată, atractive pentru cei interesați, magazinul cu ghiduri complete și suveniruri-replici ale exponatelor-vedetă, braseria în care se bea cafea și se mănîncă sendvișuri ceva mai scumpe pentru susținerea muzeului). Soluții există, dacă le cauți, dar pentru asta e nevoie de manageri cu viziune și de o stategie de dezvoltare coerentă, ceva ce nouă ne lipsește la modul foarte acut.
(articol publicat în Cațavencii nr. 7/444 din 19 februarie 2020 și pe catavencii.ro)
1 Trackback / Pingback