Și iată-te pășind, cu camera într-o mînă și pașaportul în cealaltă, și în Nicosia de Nord, după trecerea destul de rapidă printr-o graniță cu două rînduri de birouri de vameș deloc impunătoare, nu mai mari de-o rulotă, despărțite de cîteva zeci de metri de No man’s land cu clădiri abandonate…
Prima senzație cînd ajungi dincolo e că, din Grecia, ai intrat direct în Turcia. Fațade jupuite, tarabe cu produse de marcă contrafăcute, unele așezate și direct pe trotuar, vînzoleală de negustori ambulanți care-și laudă marfa – celebra neglijență urbană a vieții colorate și boeme a Orientului, o moștenire fanariotă binecunoscută și în Obor. Pentru vesticii obișnuiți cu ordinea, curățenia și rigoarea specifice lumii lor occidentale, o fi ceva cu totul inedit, dar pentru cei sătuli de las-că-merge-și-așa-ul șmecheriei balcanice, nu-i nimic nou sau impresionant în peisajul ăsta. Pe scurt, dacă vrei să vezi, în doar cîteva minute, diferența civilizațională dintre Nord-Vestul european educat de economia de piață, alegerile libere și plata taxelor/impozitelor și Sud-Estul neafectat de comunism, dar întors de o jumătate de secol în rămășițele Imperiului Otoman, e o experiență de trăit neapărat. Mai ales pentru cei care încă mai iau în calcul experimente sinucigașe gen Ro-exit (în 2004, la referendumul de reunificare, ciprioții turci au vrut în proporție de 65% reîntregirea insulei, dar 76% din ciprioții greci i-au refuzat). Să ne înțelegem, totuși: ca turiști, oaspeți de circumstanță ai locului, respectăm zonele vizitate, nu judecăm niciodată oameni și stiluri de viață, constatăm doar niște diferențe între sisteme de guvernare.
Dincolo de aspectele social-politice, Lefkoșa, după numele pe care l-a primit Nicosia de Nord de la cetățenii săi etnici turci majoritari, merită clar un city broke de cel puțin cîteva ore. Are, desigur, cum te și aștepți într-un oraș musulman, bazar, hamam și moschee. Chiar mai multe, o parte dintre ele foste biserici și bazilici fără cruci sau clopote transformate în geamii. Pe care chiar dacă nu le vezi, le auzi, periodic, localizate sonor prin vocea tînguită a muezinului.
Partea cipriot-turcă de cetate nu-i foarte mare: dacă întinzi un pic pasul, ajungi relativ repede la statuia lui Kemal Atatürk de la poarta de nord a zidurilor venețiene medievale, în care există chiar un punct de informare turistică unde ești servit cu broșurile altor locuri propuse spre vizitare în Ciprul de Nord, Girne (Kyrenia) sau Gazimagusa (Famagusta).
Pe întoarcerea spre granița cu Nicosia cipriot-greacă, dacă cumva l-ai ratat, din cauza vitezei, la dus, e de intrat în Büyük Han, Marele Han, cel mai mare caravanserai din Cipru construit pe timpul sultanului Selim și al lui Sinan Pașa (cînd încă mai avea dinți), pe care britanicii l-au transformat, la un moment dat, în închisoare. Astăzi, careul de clădiri cu curte interioară și spațiu de rugăciune cu fîntînă în mijloc, în care, iniţial, la etaj, erau cazați drumeții, iar, la parter, caii lor, e centru cultural: niște galerii de artă şi ateliere au umplut nivelul superior, lăsînd loc prăvăliilor cu artizanat, cafenelelor şi teraselor să se extindă jos. Cea mai bună descriere pentru un bucureștean care n-a ajuns încă aici ar fi: un Hanul lui Manuc clădit din piatră, nu din lemn, care, pe lîngă restaurant, găzduiește și niște întreprinderi cultural-artistice.
La fel de divers și plăcut ochiului e și bazarul orașului, acoperit în 1932, de vizavi de moscheea Selimiye, ex-catedrala gotică de secol XIII Sf. Sofia, acum în plină restaurare a unuia dintre minarete. O piață alimentară și non-alimentară dominată de arome și mirosuri amestecate, cu cărți, tablouri, tricouri, poșete și pantofi printre rodii, smochine și lămîi, în care vînzătorii joacă table între doi mușterii.
Îndepărtăndu-te de zona centrală, de coloana venețiană și hotelul cu cazinou Saray, o să dai imediat de străzi înguste cu case vechi și dărăpănate, consolidate cu improvizații și cîrpeli. Deși săraci, localnicii sînt calzi, simpatici și comunicativi. Mai ales cînd vor să-ți vîndă ceva. Prețurile cerute se pot micșora substanțial, dacă te tocmești – nu-i ca și cum ar avea atașate coduri de bare pentru casa de marcat. Fiscul lor nu-i atît de fioros cu supușii. Nici n-a fost vreodată, perceptor îngăduitor încă de pe vremea cînd în întreg spațiul fostului imperiu circulau slobod, prin vocabular și prin buzunare, ciubucul, bacșișul, șperțul, șpaga și celelalte sinonime ale bogatei familii de cuvinte comerciale aferente.
Reîntors pe pietonala centrală Ledra și înapoi în Nicosia de Sud și UE, după trecerea în sens invers printre gheretele paznicilor frontierei, redeschizi conexiunea de date mobile și revii în prezent. Scurta incursiune în lumea orientală s-a încheiat. Pînă la întoarcerea la București.
(articol publicat în Cațavencii nr. 49/640 din 13 decembrie 2023 și pe catavencii.ro)
1 Trackback / Pingback