Există locuri ale Cizmei de care nici măcar italienii get-beget n-au habar c-ar putea fi interesante pentru călătorul plecat să descopere teritorii neinfestate încă de hoardele de vacanțieri cu educație turistică mică, situație financiară medie și gură exagerat de mare. Dacă te-ai săturat de aglomerațiile nesimțite din Roma, Florența sau Veneția, unul dintre aceste locuri pitorești și liniștite poate fi găsit pe partea din spate a gambei peninsulei, în Abruzzo, regiunea ușor și ieftin accesibilă via low cost-ul aterizat pe aeroportul din Pescara. Că tot veni vorba, o stație de avioane cît o autogară de provincie, de care avem și noi, pe la Bacău sau Oradea.
Pentru că tot eram în zonă, în vizită la un prieten ex-bucureștean stabilit în Penne (Salutări, don Livio!), am zis să vedem un pic și capitala regiunii, Pescara – stațiune la litoralul adriatic, vara, și oraș-port tipic italian fără cozi la pizza și gelato, în restul timpului. O excursie de o zi aici este arhisuficientă, dacă tot ce vrei e să prinzi vibe-ul locului: nu-ți trebuie mai mult de cîteva ore pentru un tur de centru al orașului de vreo sută și ceva de mii de locuitori și dimensiuni acoperibile cu pasul, cam cît o Baia Mare la Adriatica.
După ce-am parcat mașina sub una dintre autostrăzile suspendate ale unui Oprescu local, în apropierea Primăriei (Palazzo di Città, o clădire sobră ridicată pe timpul lui Mussolini, al cărei turn cărămiziu ca de pușcărie se ridică sever pe malul rîului Pescara), am luat-o la întîmplare, fără o direcție anume, pe unul dintre podurile care leagă partea nordică a orașului de cea sudică, peste apa care se întîlnește, vreun kilometru mai la vale, cu marea. Un fan al literaturii italiene ar fi făcut dreapta de pe pod, spre muzeul și casa memorială a poetului Gabriele d’Annunzio, dar, cum nu veniserăm să vedem interioare (yeah, right: habar n-am avut de casa poetului, am aflat ulterior că trecuserăm la vreo sută de metri de ea), ne-am continuat plimbarea fără destinație exactă pe străduțele care dau către mare.
Și, uite-așa, am ajuns la atracția turistică locală Ponte del Mare, panglica de beton paralelă cu linia țărmului, arcuită la vreo cîteva zeci de metri deasupra confluenței apelor dulci ale Pescarei cu cele sărate ale Adriaticii. De fapt, panglicile: cea mai mare punte pietonală din Italia (vreo 500 de metri lungime), construită între 2007 și 2009, se despică imediat ce se înalță de la sol în două benzi, una dedicată doar celor pe roți – de bicicletă, role sau skateboard, cealaltă destinată celor ce se deplasează pedestru. De la balustrada pistei cicliștilor, ai panoramă directă dintr-o mulțime de puncte și unghiuri de belvedere spre oraș, de la cea a pietonilor, înspre larg, peste Marina di Pescara și sutele de ambarcațiuni acostate la chei sau parcate la remorcă pe terenurile virane de lîngă plajă.
Traversat dinspre bancul sudic, Ponte del Mare te depune la capăt pe faleză, niște kilometri de trotuar placat cu mozaic între strada blocurilor cu patru etaje, mansardă și balcoane cochete și plaja lată, acoperită din loc în loc de păduricile de umbrele. Promenada care trece printre palmieri și intrările la terasele și pizzeriile înșirate la marginea nisipului se lărgește într-o esplanadă pe care a eșuat Nave, fîntîna-monument simbol al Pescarei, nava abstractă creată de cel mai talentat, cu dalta și ciocanul, fiu al orașului, sculptorul Pietro Cascella, locul unde se varsă parțial-pietonala perpendiculară pe mare venită dinspre Piazza della Rinascita, sau Piazza Salotto, cum mai e cunoscută principala piață a orașului în care lumea se adună de fiecare dată cînd e ceva de sărbătorit. În jurul acestui bulevard cu două rînduri de pomi pe care mișună doar trecători, se întinde districtul de shopping și bețivăneală premium al orașului; Corso Umberto I e și cea mai scurtă cale dintre trenurile oprite în Pescara Centrale și plajă. Continuînd pe sensul din care vii, dacă faci stînga pe artera intens circulată din fața gării, în cîteva minute, ești din nou lîngă Primărie, completînd astfel scurtul tur de oraș în care, Eccolo!, ai făcut cunoștință și cu Pescara.
Asta dacă n-ai decis deja să te așezi pentru un prînz întîrziat la una din mesele restaurantelor de pe faleză, cum am făcut noi.
(articol publicat de catavencii.ro, 24 martie 2022)
2 Trackbacks / Pingbacks