Cam în același timp în care Petru Rareș era foarte ocupat cu ctitoria de la Probota, la sugestia sa, ceva mai la nord, în Bucovina, pe valea rîului cu același nume, se ridica o altă biserică ce avea să ajungă, peste ani și ani, monument UNESCO: Mănăstirea Humorului. La porunca domnului, dar pe cheltuiala și cu osteneala robului Domnului marele logofăt Toader Bubuiog, un fel de ministru de Externe al vremii. Așa cum Vodă își pregătea locul de veci la Probota, și jupîn Toader, mare dregător în ierarhia boierilor moldoveni, membru al Sfatului domnesc, se îngrijea de imaginea sa postumă și de mormîntul său, aici. 1530 a fost, deci, un an bun pentru bisericile-necropolă moldovenești și pentru viitorul turismului în zonă.
Odată intrat pe poarta Turnului Clopotniței de la Mănăstirea Humorului, înaintînd pe aleea cu trandafiri, pelerinul prezentului se întoarce cu fiecare pas în timp vreo cinci secole. Sau doar aproape patru: pe lîngă construcția originală, pe la 1641, avea să apară în peisaj Turnul lui Vasile Lupu, o clădire defensivă cu amprentă la sol pătrată, parter și trei etaje care făcea parte la momentul inaugurării din zidul de incintă a mănăstirii. Aici se refugiau la vreme de restriște slujitorii bisericii, împreună cu odoarele tezaurului, ca să dea foc scării din lemn exterioare pe care urcaseră la nivelurile superioare și să aștepte să fie salvați. Sau ca asediatorii să se plictisească și să plece.
După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, autoritățile austriece desființează mănăstirea și transformă Humorul în biserică parohială, chiliile abandonate ruinîndu-se treptat aproape complet. Le-a supraviețuit doar lăcașul principal de rugăciune, construit în stilul moldovenesc consacrat în ultimul deceniu al domniei lui Ștefan cel Mare, pe soclu din bucăți mari de piatră cioplită și cu elemente gotice în ancadramentele ușilor și ferestrelor, în portalul de la intrare și în firidele celor trei abside laterale. Humorul are însă o serie de deosebiri structurale față de bisericile ștefaniene: lipsa turlei de deasupra naosului, precum și prezența, pentru prima dată în arhitectura moldovenească, a unui pridvor deschis – în locul obișnuitului pridvor închis – și a tainiței, o încăpere nouă suprapusă gropniței, spațiul delimitat al mormintelor dintre pronaos și naos.
Celebrul albastru de Voroneț are un corespondent cromatic, zece kilometri mai încoace, în roșul de Humor: în pictura frescelor predomină roșul-cărămiziu, culoarea specifică acestei biserici aleasă de echipa meșterilor zugravi condusă de Toma din Suceava. Pictura exterioară, afectată grav de intemperii pe peretele nordic, are pe cel vestic, la intrarea în biserică, o Judecată de Apoi interpretată local, cu bucium, cobză, laiță și ștergar în drumul către Rai/Iad.
Mănăstirea Humor deține încă o moștenire prețioasă de obiecte religioase și manuscrise valoroase din punct de vedere istoric. Iconostasul, sculptură în lemn de tisă, donat mănăstirii de mitropolitul Moldovei Gheorghe Movilă în 1590, jețul domnesc din lemn de secol XVI cu cap de bour pe spetează, crucea din lemn cu o inscripție în care se deslușește anul 1623, șase icoane de mari dimensiuni, pictate prin secolele XV-XVI. Dintre documentele importante se mai păstrează și astăzi, la muzeul mănăstirii Putna, Tetraevangheliarul de la Humor, dăruit mănăstirii în anul 1473 de către Ștefan cel Mare, care a dat de s-a scris un Tetraevangheliar cu mîna ierodiaconului Nicodim. Gutenberg inventase de mai bine de douăzeci de ani presa tipografică, dar această tehnologie revoluționară n-ajunsese încă aici.
(articol publicat în Cațavencii nr. 40/682 din 9 octombrie 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment