Ursul jucăuș de Dărmănești

Colindător în blană de urs, jud. Bacău. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Colindător în blană de urs, jud. Bacău. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Nu știu dacă expresia „S-a strîns lumea ca la urs” e originară chiar din Dărmăneștiul de Bacău, dar asta se întîmplă aici, anual, în fiecare 31 decembrie: oameni de pe toată Valea Trotușului, și nu numai, se transformă în excursioniști de-o zi în fosta comună, poreclită, pentru că are două blocuri în centru, oraș, ca să vadă urșii zonei. Bine, foștii urși ai zonei (pădurile munților Nemira), reîncarnați, de prin dulapurile în care le este păstrată blana, în tinerii localnici moștenitori ai obiceiului ăstuia de la părinți și bunici.

Festivalul „Jocul ursului”, celălalt landmark al Dărmăneștiului, după rafinăria devenită faimoasă la nivel național pentru falimentul răsunător, e un mare eveniment local. Turiștii sînt primiți, în centru, cu tarabe cu vin fiert / țuică fiartă, lîngă scena din lemn pe care defilează, pe bearwalk, cele șapte cete de urși reprezentante ale satelor dărmăneștene și, cîteodată, invitați vecini din Dofteana, Comănești sau Asău. Prin fața spectatorilor trec, pe rînd, într-o paradă-concurs cu premii în bani și colaci, însoțiți de mascați (nu ăia din descinderile de pe la televizor), irozi și toboșari, ursarii, conducătorii de grup îmbrăcați în costum popular de dresor: înarmați cu un ciomag sculptat și decorat cu panglici, aceștia țin în lanț personajul principal, un urs gătit cu doi canafi roșii care dansează pe un ritm obsedant de fluiere și dobe. Ăsta este rolul cel mai greu al scurtei scenete repetate la nesfîrșit, în care omul iese întotdeauna învingător din lupta cu ursul; nu atît prin dificultatea replicilor (există doar una, mormăită cu mai mult sau mai puțin talent), cît prin particularitatea costumului (pielea de urs poate cîntări pînă la 50-60 de kilograme; nu contează cît de frig e afară, înăuntru actorul stă în slip și se simte ca în saună).

De cînd s-a inventat trenul, cetele astea, plecate de-acasă și două-trei săptămîni, nu mai colindă doar gospodăriile localnicilor. Așa se face că, la final de an, pe lîngă celebrii urși gunoieri de Brașov care acum hibernează, visînd la o vară bogată, cu tomberoane pline, o altă rasă de ursine invadează buletinele de știri. Și străzile orașelor mari, bucureștenii întîlnindu-se frecvent prin cartier cu urși încălțați cu adidași, veniți în delegație la Capitală. Mai puțin pentru tradiție, mai mult pentru bani și distracție: după cîteva reprezentații prin curtea firmelor cu dare de mînă, cinstită de gazdă, la sfîrșit, cu cîteva pahare de băutură, trupa teatrului ambulant mai poate juca doar scena ursului mort. De beat.

Prin 2011, autoritățile locale din Dărmăneşti au făcut demersuri pentru introducerea acestui obicei vechi de cîteva sute de ani pe lista patrimoniului cultural UNESCO, dar răspunsul încă întîrzie. Multă lume, în special occidentalii, consideră jocul ursului un ritual barbar, iar ecologiștii protestează, suspectînd că pielea animalelor provine din braconaj, inflamîndu-se, în special, în cazul blănurilor de pui de urs (există, într-adevăr, copii-urs prin cete). Din păcate, vrem, nu vrem, ne place sau nu, asta e varianta noastră de carnaval, un fel de Mardi Gras moldovenesc care face parte din folclor ca și, să zicem, tăiatul porcului, o altă tradiție românească blamată pe-afară. Deci, dacă sînteți cumva prin împrejurimile Dărmăneştiului pe 31 decembrie, aveți ocazia să participați la un spectacol unic din mereu fascinanta Românie, care oripilează sau uimește, dar nu lasă pe nimeni indiferent.

Pînă la viitoarele călătorii ale lui 2016, nu-mi rămîne decît să plimb ursul, de Dărmănești sau nu, și prin alte locuri. Nu înainte de a vă ura tuturor cititorilor paginii de turism multă sănătate și vacanțe cît mai reușite. La anul și la mulți ani!

(articol publicat în Cațavencii nr. 51/231 din 23 decembrie 2015 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.