Excursia în nordul țării continuă: trecem din Țara Oașului în Maramureș, prin pasul Huta, și ajungem la Săpînța.
Primul popas e, desigur, în centrul satului, la Cimitirul Vesel, această Mecca Hazlie a Maramureșului, la care pelerinii vin să se închine citind crucile albastre, sculptate și pictate cu desenele și epitafurile naiv-satirice care rezumă defectul principal al defunctului. Moartea e luată aici în rîs, ridiculizată (s-ar putea ca moroșenii să se tragă cumva din japonezi, pentru că și la niponi moartea e o bucurie). Lîngă ușa bisericii, cîteva cruci mîncate de timp așteaptă cuminte recondiționarea.
Dar cine s-o mai facă? La mică distanță de cimitir e casa memorială a lui Stan Ioan Pătraș, meșterul popular care, în 1935, a avut ideea asta, de a le picta consătenilor profilele de Facebook pe cruce. O găsiți ușor, proprietarul e încă în curte (un bust al său; badea Ioan s-a mutat la fostul loc de muncă în ’77).
Prin curțile localnicilor, dincolo de porțile imense, împletite în lemn, copăcei golași au oale de diferite mărimi și culori atîrnate de ramuri, ca niște pomi de Crăciun pentru gurmanzi. Covoare țesute, traiste, cămăși populare, cergi stau înșirate pe gard, iar pe o măsuță la stradă sînt expuse sticle cu pălincă, dînd de veste turiștilor că-s de vînzare. Mda, merită să probezi un astfel de suvenir tradițional maramureșean: îți vei aminti multă vreme de locurile astea. Sau nu.
(articol publicat în Cațavencii nr. 24 din 7 decembrie 2011 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment