„Către Ministerul Culturii, în atenția departamentului Case memoriale: Bună ziua, sînt Grig Bute, jurnalist de turism și cultură la Cațavencii. Începînd din luna ianuarie a anului curent, realizez un serial despre case și muzee memoriale, în print și online, pe site-ul revistei și pe rețelele de socializare asociate paginii de turism. Rugămintea mea ar fi să mă ajutați cu o listă actualizată a caselor memoriale din România, inclusiv adrese și persoane de contact, pentru deplasări de documentare la obiectivele de interes, și cu facilitarea vizitelor, în măsura în care acest lucru este posibil. Cu mulțumiri anticipate, G.B.“
„Stimate domnule Bute, avînd în vedere solicitarea dumneavoastră transmisă Ministerului Culturii, vă informăm următoarele: Ministerul Culturii a demarat, în momentul de față, un proces de colectare de date în scopul realizării unei liste comprehensive a tuturor caselor memoriale din România. Acest demers este un prim pas al Ministerului Culturii, în vederea punerii în aplicare a Programului Național Case Memoriale, obiectiv propus de actuala guvernare în Programul de guvernare 2020-2024. Acesta se găsește la pagina 223 a documentului care poate fi accesat aici .
Menționăm faptul că aceasta este o procedură complexă și de durată, ce necesită colectarea de date din partea fiecărei instituții a Ministerului Culturii, din teritoriul țării. Cu stimă, Ministerul Culturii.“
Aceasta este scurta corespondență pe care am purtat-o cu domnul Ministerul Culturii, cum e semnat răspunsul la cererea pe e-mail de a primi niște informații esențiale despre casele memoriale din România. Adică, rezumînd formularea oficială, mă interesa să știu cîte mai avem, unde și ale cui sînt. Din moment ce m-au expediat elegant la programul de guvernare (care, la pagina indicată, conține doar următorul paragraf: „Programul Național Case Memoriale – prin care se acordă sprijin financiar nerambursabil pentru protejarea și punerea în valoare a caselor memoriale din România. Pentru finanțarea proiectelor depuse se organizează o sesiune de selecție de proiecte, avînd secțiune dedicată minorităților naționale. Bugetul alocat programului este de 50 milioane de euro“), aparent, nici ei nu știu ce au în parohie, de parcă acum s-a înființat ministerul.
Pot să înțeleg că nu ai date actualizate despre patrimoniu, dar să n-ai habar ce păstorești e impardonabil. Un Excel cu obiectivele pe care le finanțezi ar trebui să existe pe undeva, printre iconițele cu Candy Crush sau Solitaire. Ca să nu mai zic că, cu o simplă căutare online, ar fi putut afla (ca și mine) cam cîtă promovare și-au făcut de capul lor casele memoriale din subordinea ministerului, a CJ-urilor și Primăriilor locale sau lăsate la mila și bunăvoința ONG-urilor culturale.
Cînd o să se termine recensămîntul ăsta, „procedură complexă și de durată“, onor Ministerul, care se mai numește și al Identității Naționale, va constata că de pe lista caselor memoriale lipsesc cele ale unor personalități culturale românești de marcă. Scriitorii Emil Cioran și Mircea Eliade, cîntăreața Maria Tănase, actorul Toma Caragiu, regizorul Lucian Pintilie, pictorul și sculptorul Victor Brauner (care, apropo, este mai cunoscut afară decît în țară), ca să menționez doar cîteva nume, n-au un muzeu memorial, deci, implicit, nici recunoașterea valorii activității lor artistice pe care o merită cu prisosință. Și nici cele care încă mai există n-au o soartă prea veselă: la cum se mișcă lucrurile la noi, pînă să ajungă, din alea 50 de milioane de euro, deocamdată iluzorii, de exemplu, măcar cîteva sute de lei pentru rafturile cărților, la Centrul memorial „Marin Preda“ din Siliștea Gumești (că de restaurarea căsuței în care s-a născut romancierul nu par interesați), din Casa Vasile Alecsandri a centrului Bacăului, clădire de patrimoniu veche de 250 de ani, actualmente ruină fetidă între blocuri, vor fi rămas doar niște mormane de cărămizi.
Toate astea se întîmplă pentru că avem o administrație centralizată condusă de secretare și de șoferi, angajații pînă la pensie ai unor instituții în care miniștrii temporari, numiți politic, chiar și cei de bună-credință, bine intenționați, nu pot face mai nimic ca să deblocheze un mecanism birocratic anchilozat de 30 de ani care funcționează lent și preferențial, doar pe bază de relații și recomandări. În cazul Culturii, o armată de directori, directorași și referenți împrăștiați prin structurile ministeriale și pe la direcțiile județene a căror activitate, invizibilă, nu pare să producă nimic concret. În afara hîrtiilor de împărțire a bugetului anual din care, după ce-și trag salariile, le mai rămîn bani doar pentru cultura ficușilor de prin birouri.
(articol publicat în Cațavencii nr. 20/509 din 19 mai 2021 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment