Cine a urcat trebuie să coboare, spune un vechi proverb montan. Respectînd această înțeleaptă vorbă a muntelui, părăsești Piscul Baciului, la care ai ajuns cu atîta efort, călărind creasta Pietrei Craiului tocmai de la Vîrful Ascuțit, și te lași la vale, pe marcajul bandă roșie care țopăie pe grohotișurile ce pavează calea pînă la refugiul metalic Grind (1.620 m), ca să sară apoi pe copacii pădurii de conifere pînă la prima intersecție majoră de trasee, La Table. Poți să continui spre Zărnești pe banda roșie, via satul Măgura, sau schimbînd pe cruce roșie, prin Prăpăstiile Zărneștilor. De fapt, indiferent pe unde ai lua-o, tot la Prăpăstii o să ajungi, numai că în capete opuse ale canionului. Să zicem că ai ales prima variantă: după vreo oră de coborît prin pădure, o să dai într-un drum de țară care te poartă printre pajiști și căsuțe din lemn împrăștiate pe coline pînă la indicatorul oficial de intrare în satul Măgura. De aici urmează o coborîre de-a coasta prin fînețele localnicilor pînă la întîlnirea cu un pîrîu și un drum forestier.
Dacă te-ai săturat de atîta mers și singurul lucru care-ți vine în minte e o bere rece, faci dreapta și o ții întins spre Gura Rîului, cabana-motel de la marginea Zărneștiului; dacă încă te mai țin picioarele și ai chef de o vizită în Prăpăstii, o iei în stînga și treci de bariera care (se presupune că) blochează accesul tuturor mașinilor în defileul cu versanți împăduriți al Rîului Zărneștilor, creat în ‘jde mii de ani chiar de (îți vine să crezi sau nu) pîrîiașul cu curs firav, pe alocuri inexistent, care însoțește traseul. Chiar la intrarea în chei, pe stînga, suspendată în perete, la vreo zece metri elevație față de drum – la etajul 4, cum ar veni –, se cască fereastra (acum închisă cu un grilaj metalic) Peșterii Mari de la Prepeleac, grota care are o oarecare faimă printre speologii pasionați și de artropode: aici s-a descoperit pentru prima dată păianjenul Nesticus Constantinescui. Se pare că arahnidul ăsta autohton a mușcat foarte multă lume pentru că, ceva mai încolo, după ce versanții pierd mult din vegetație și se îndepărtează unul de altul, zona e înțesată de Oameni-Păianjen. Agățați în coardă pe traseele de escaladă înșirate pe pereții stîncoși plini de fisuri și surplombe (care, pe unele porțiuni, au și 200 de metri înălțime), în sectoarele de cățărare dintre Faleza Arcadei și La Refugiu, un loc ceva mai larg în care se adună alpiniștii ca să-și împărtășească impresii. La filmul ăsta de aventuri există chiar și public: pe lîngă panourile informative de la marginea drumului, pantofarii cazați la pensiunile din Bran-Moeciu ieșiți la o plimbare în natură cască gura la Spiderman–i și le chibițează joaca. Poți găsi, însă, oricînd un sector mai puțin circulat pe care să-ți încerci abilitățile de cățărător, fără spectatori. Totul e să ai echipamentul și ouăle necesare.
Dar poate ai făcut dreapta, la începutul paragrafului anterior, și ești deja la bere, pe terasa din fața cabanei Gura Rîului.
(articol publicat în Cațavencii nr. 30/159 din 30 iulie 2014 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment