Celălalt loc de consumuri publice alimentare în care-am fost cu Liviu și Semida, în perioada vacanței mele de o săptămînă în Penne și Abruzzo, și care merită menționat, e ceva mai departe de casa lor decît bărulețul lui Aldo, Cantinetta Mavà, de care povesteam data trecută. La vreo 30 de kilometri de serpentine de Penne, în Carpinetto della Nora, un sătuc din zona Parcului Național Gran Sasso e Monti della Laga cu aspect de stațiune montană care n-a avut banii de promovare turistică ai altor localități italiene mult mai cunoscute, deși arată cam la fel.
Intram, deci, pe ușa restaurantului Antica Cucina, împreună cu gazdele mele româno-italiene și cu ceilalți oaspeți veniți din țară, Cristi și Mia, în locul lor preferat pentru o masă de prînz ca acasă: aici, prietenii mei, ex-bucureșteni mutați în Penne, vin din cînd în cînd ca să-și amintească de România. Și arhitectural/ambiental – într-o oarecare măsură, casa de munte cu încăperi mari, pardoseală de gresie, tavan boltit, din cărămidă, și mobilier simplu, din lemn, cu fețe de mese cadrilate ca în scenetele lui Caragiale, decorată cu poze alb-negru din albumul familiei pe pereți, poate fi asemuită cu o veche cîrciumă transilvăneană –, și culinar – bucătăria servește preparate ca la noi la țară, gătite din ingrediente cultivate sau crescute de săteni, pentru localnici flămînzi, nu pentru turiști curioși. (Mă întreb dacă reciproca ar fi valabilă: există vreun italian, expat în România, care să meargă periodic să mănînce mămăligă cu sarmale și pui cu mujdei la o pensiune de sat românesc, ca să-și amintească de Italia sa rurală? Cel mai probabil, nu.)
A venit să ia comanda chiar patronul-bucătar Paolo, care ne-a salutat amical, recunoscîndu-și clienții fideli. Liviu și Semida veniseră țintit pentru chitarra al ragù, niște paste preparate după o rețetă locală, Cristi și Mia și-au luat bistecca di vitello, friptură de vită, iar eu, la recomandarea sa, am ales specialitatea autohtonă arrosticini (un fel de frigărui cu cuburi din carne de miel, tradiționale în regiunea Abruzzo – mi s-a explicat). Neștiind cantitățile, nemenționate în meniu, am cerut, la întîmplare, vreo cinci, ca să primesc răspunsul că nu face focul decît pentru cel puțin zece. Abia după ce-am acceptat propunerea lui Paolo, mi-a trecut prin cap că s-ar putea ca țepușele să aibă dimensiunea sabiei în care au venit, străpunse, cărnurile culese de pe grătar și aduse la masa terasei belgrădene Velika Skadarlija… M-am speriat degeaba: ce-am primit a fost un buchețel de bețe cu inflorescențe de carne, înfășurat în hîrtie de scurs grăsimea și de menținut calde cît mai mult timp, pe care l-am savurat petală cu petală, sorbind între înghițituri niște vin local Rosa di Bosco, un rozé de 13,5% care bate mai mult în rubiniu și care, dacă insiști cu paharul, te transformă treptat în poet.
Mîncare ca la bunica italiană acasă, la prețuri decente* și foarte gustoasă, scuzați rima șchioapă, n-am găsit alta mai bună. Asta ar fi caracterizarea în versuri a experienței culinare de la Antica Cucina. Bacio a la mano per il tavolo!
* Între 6 și 10 euro porția de fel principal, de la 7 la 30 de euro sticla cu vin.
(articol publicat în Cațavencii nr. 33/675 din 21 august 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment