Cînd vine vorba despre bere nemțească, zilele astea, toată lumea se gîndește automat doar la megabăutele de la München. Știați, însă, că și Stuttgart-ul are Oktoberfest-ul lui? Se cheamă Cannstatter Volkfest, a început sîmbăta trecută și se termină duminica viitoare. Dar, pînă să ajungem la Stuttgart, să rămînem nițel la șvabi la țară, în Salach.
Salach e la 50 km de Stuttgart, cel mai apropiat oraș mare, și la 10 km de Göppingen, cel mai apropiat oraș mic. Nu-i nici sat, nici cartier rezidențial; e undeva între, un fel de Buftea anilor 2100, dacă vă puteți imagina: case de două-trei etaje, 90% mansardate, cu ferestre largi, obloane din lemn și acoperiş din ţiglă roşie sau neagră, străzi asfaltate impecabil şi trotuare cu borduri joase, la nivel cu carosabilul. Ca să ajungi la atracţia turistică locală, Burg Staufeneck, un castel medieval situat pe un deal din apropiere, trebuie să treci printr-o pădure în care lemne tăiate, aranjate în stivă, aşteaptă (parcă) o mînă de român să le facă picioare şi pe lîngă o păşune pe care vaci nestresate de marmote, ca la vecinii elveţieni, pregătesc liniștite laptele de mîine dimineaţă.
Staufeneck ăsta are un turn înalt de cam 30 de metri, vechi de vreo mie de ani, în care poţi urca trecînd printre nişte grilaje batante, care se rotesc doar dacă le convingi cu o monedă de un euro. Sau cu una de 50 de bani. La fel la luneta de pe platformă, dacă te interesează să studiezi în detaliu ce e jocul de cuburi risipite ce se vede cu ochiul liber în vale. De ceva vreme, turnului i-au crescut hotel de cinci stele şi restaurant de fiţe, tip gourmet (adică de ăla în care intri după ce ai mîncat bine acasă). Pentru o lingură de ceva neidentificabil cu nume lung și complicat, o frunză de salată şi o dîră de sos, donezi chelnerului cam cît pentru toată mîncarea dintr-o cantină studenţească. Românească.
Cel mai bun loc de vizionat zona e, însă, de pe şaua bicicletei. La nemți, între două localităţi, sînt trei drumuri paralele: şoseaua clasică (leagă centrul de centru – în Salach e, practic, o stradă prelungită care se întîlnește cu cea a vecinilor), motorway-ul (un fel de DN 1; două benzi pe sens, la marginea localității) şi, bineînțeles, Autobahn-ul, celebra autostradă fără limită de viteză pe banda a treia, la cîţiva kilometri de oraş. Cu bicicleta n-ai voie decît pe primul, pe niște piste cauciucate vopsite roşu muşcător-de-retină pentru a spori aderenţa, respectiv atenţia șoferilor; pe porţiunile mai înguste, cînd se termină pista, poţi să biciclești liniştit pe trotuar, pentru că te întîlneşti doar cu puşti pe role, cîini care şi-au scos stăpînii la plimbare şi dolofani fugăriţi de la fitness la jogging.
Dacă vrei să vezi lume mai multă la un loc, du-te sîmbăta dimineaţă în flohmarkt, replica tîrgului de garaj al americanilor. Aici, vînzătorii se adună într-o parcare de supermarket, pun pe taraba de lîngă maşină o marfă foarte diversă, la prețuri modice, și așteaptă clienți. Ce au în ofertă? Păi, cam de ce se mai împiedică omul prin casă: de la schiurile cu care şi-a rupt picioarele Hans în luna de miere și jucăriile neupgradabile ale juniorului pînă la mileurile lu’ mama mare şi fotografiile lu’ bunicu’.
P.S. Pentru că am început vorbind de Oktoberfest, nu pot să închei fără să vă recomand o bere locală. Dacă ajungeți cumva prin zonă, încercați o Gold Ochsen, făcută de vecinii din Ulm: eu numai de-asta am băut în cele două săptămîni de sejur în Salach, la unchiu’ Roland și mătușa Ani (Tschüss, Ani! Tschüss, Rolli!).
(articol publicat în Cațavencii nr. 39/117 din 2 octombrie 2013 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment