Săptămîna asta la “Baruri europene”, avem, adaptînd titlul rubricii vecine, o ediție de “Spații de consum la mare înălțime”. Cam cît de mare înălțime? Păi, cam de etajul 23, așa. Putea să fie însă și mai mare, pentru că acest Cloud 23, barul hotelului Hilton din Manchester, ocupă un spațiu situat abia la jumătatea celei mai înalte clădiri din oraș, Beetham Tower, care are vreo 50 de niveluri (mai exact, 47, mi se șoptește în cască).
Citisem pe undeva că barul ăsta nu este exclusiv pentru clienții hotelului și că au acces acolo și consumatori fără papion sau cravată la tricou. Așa că, fiindcă tot eram în zonă pentru o vizită la Museum of Science and Industry (care e pe aceeași stradă, vreo cîteva sute de metri mai încolo), am zis să beau o bere la înălțime. Intrat în recepție, m-am încadrat imediat în stînga, pe culoarul delimitat de cordoane către ușa liftului, lîngă care un Samuel L. Jackson in his 30‘s comunica prin stație foarte solemn cu colegii de sus, din spatele unui pupitru ca de conferință de presă la Casa Albă. Existau mese disponibile: am primit OK-ul aproape imediat și liftul m-a urcat silențios și ultrarapid cele 23 de etaje, în cam 10-15 secunde (un munțoman adevărat ar fi luat scările, dar aici chiar nu se poate). La ieșirea din lift, o tanti elegantă m-a preluat din voleu și m-a condus pînă la o măsuță foarte joasă de două locuri, în fața barului, la geam.
După vreo zece minute de așteptare, Lisa, chelnerița tînără alocată sectorului în care stăteam, a turnat în pahar cea mai scumpă bere pe care am băut-o vreodată: o Curious Brew la 330 ml (4,7 % alcool, 6 lire – preț de listă, plus 10 % service charge), dar n-am plîns după bani. E taxa de panoramă, de văzut orașul de deasupra (era cam înnorat, dar, din fericire, fără ceață); cînd m-am ridicat de la masă ca să merg la budă, mi-am permis să mă plimb dintr-un capăt în altul al barului și să scanez orașul din mai multe unghiuri. La toaletă, în primul moment, am crezut că mă întîlnesc cu un nene în bermude care tocmai se aruncă pe geam de la o trambulină. În al doilea moment, am realizat că nu e un sinucigaș, ci doar un autocolant pe peretele de sticlă, care te desparte, la juma de metru de pisioar, de hăul de dedesubt.
Am fost norocos să pot intra fără rezervare în Cloud 23: la plecare, cînd am ieșit din lift, la parter se formase deja o coadă de vreo 20 de oameni. Era vineri, ușor după orele 16, momentul cel mai potrivit de a urca, pentru că, la asfințit, ai de aceeași bani, imaginea a două orașe diferite – de zi și de noapte. Pun pariu că partenera ta va aprecia un cocktail băut într-o asemenea ambianță și vei fi premiat corespunzător. Nu uita însă să verifici înainte de a o invita aici că ți-a intrat salariul pe card.
(articol publicat în Cațavencii nr. 1/232 din 6 ianuarie 2016)
Be the first to comment