Una dintre chestiile cele mai turistice pe care le poți face în Skiathos e să urci pe un vaporaș ancorat în portul nou, la cheiul din vecinătatea terminalului de feribot, pentru excursia de o zi în jurul insulei, cu trei opriri: la plaja albă cu pietricele rotunde Lalaria, accesibilă doar de pe apă, la ruinele vechii capitale Kastro și în portulețul Katigiorgis din satul de pescari de pe continent, de la poalele muntelui Pelion. La această ultimă stație se execută și pauza de masă a croazierei, o oră jumate de naufragiu obligatoriu în care ai timp să ronțăi niște sandvișuri aduse la pachet, cățărat pe o stîncă, cu privirile pierdute în zarea mării, sau să mănînci clasic, așezat cuminte pe scaunul unei taverne locale. De exemplu, Floisvos.
După ce treci de nenea care face sampling de fistic tuturor celor coborîți de pe barcă, în speranța că o să-i convingă să dea 3 euro pe o punguță de 190 g, o iei călare pe poteca dintre bolovanii care flanchează golfulețul nisipos spre cele cîteva terase cu umbreluțe și mese dispuse pînă în buza plajei înguste. (Unele dintre ele pot ajunge, la flux, cu toate picioarele în apă. Și ale lor, și ale clienților. Ei, da, asta experiență culinară completă în 5D, pardon 5S: cu puțin noroc, pe lîngă că îl vezi, îl miroși și îl guști, poți să și auzi sau să atingi peștele care înoată pe lîngă gleznele tale pînă să ajungă în tigaia sau pe grătarul tavernei.)
La cea din extrema dreaptă, cum vii dinspre vas, Floisvos, care se laudă pe meniu că e deschisă continuu de peste 90 de ani, din 1923 (minciunică de marketing: socotind sezon din aprilie pînă în octombrie, dacă numeri lunile în care a fost efectiv deschisă, îți ies doar vreo 55 de ani), grupul nostru a dat peste o atmosferă de stup: un zumzet de conversații în diverse limbi și un roi de chelneri năuci care se învîrteau printre mese concurînd la proba combinată de servit-viteză și smuls bancnote din cît mai multe portofele pînă la sirena de plecare a vaporașului. Ca să fie cît mai operativ, fiecare ospătar vernisa o expoziție à la carte itinerantă, din masă în masă, prezentînd pe o tavă opt farfurii cu felurile cele mai comandate: paste, mousaka, un fel de ardei umpluți, cotlete, vițel cu cartofi, pulpe de cocoș în vin, sardine. Mie mi-au făcut cu ochiul niște chifteluțe cu garnitură de orez – a nu se confunda cu pilaful românesc, în care boabele se lipesc ca la budincă – în sos de roșii (7 euro) și, pînă au venit, m-am întreținut cu o bere Mythos (3 euro). Și cu încă una, după ce au plecat.
(articol publicat în Cațavencii nr. 15/246 din 13 aprilie 2016)
Be the first to comment