Casa Montană a păstrăvului virtuoz

Păstrăvăria Casa Montană, Slănic Moldova, jud. Bacău. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Păstrăvăria Casa Montană, Slănic Moldova, jud. Bacău. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Week-end-ul trecut (pe stil Cațavencu: marți-miercuri), profitînd de prima ofertă promoțională de zăpadă, Bursucul și amicul său, Melcul, au făcut o vizită pe schiuri la Slănic Moldova. Ajunși la bazinele păstrăvăriei de lîngă pîrîul Slănic, loviți de o foame crîncenă, s-au așezat în locul cel mai potrivit, unde păstrăvul sare direct în farfurie: la o masă în Casa Montană, restaurantul aferent stabilimentului. La etajul clădirii cu trofee vînătorești pe balcon (coarne de cerb, blană de urs, păun împăiat), în salonul cu decoruri (ștergare, ii, veselă din lut) și ambianță sonoră de han de haiduci (muzică românească veche), o atmosferă foarte familiară: doar eroii noștri, de parcă totul era închiriat numai pentru ei.

Pentru că în meniul show-ului vedetă e doar păstrăvul, preparat în toate gamele posibile – borș, plachie, tartine cu icre, chifteluțe, afumat în cetină de brad (bine, la concertul ăsta asiști făcînd comandă cu minimum trei zile în avans) -, iar Bursucul a cam mustăcit, nefiind un fan al peștelui, s-a făcut totuși o excepție, pentru care toată lumea se va felicita la final, și, după o deschidere în care au evoluat o țuică de casă și o Silva neagră (Melcul se resimțea după ultimul chef cu tării), a urmat recitalul capetelor de afiș: o ciorbă de perișoare – evident, tot din păstrăv – (10 lei) și doi păstrăvi la grătar, respectiv prăjit, cu mămăliguță și mujdei (cam 25 lei/porție). Udați la final, pe cînd Bursucul și Melcul își lingeau degetele, respectiv cornițele, la propriu și la figurat, cu cîte o cană cu vin fiert din partea casei. Premiu, probabil, pentru titlul de consumatorii zilei.

După achitarea notei de plată (75 de lei, cu tot cu pourboire-ul aferent), Bursucul și Melcul au mulțumit pentru reprezentație, și-au încălțat schiurile imaginare și au plecat agale să plimbe păstrăvul, savurînd tihniți concertul.

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 50/989 din 15 decembrie 2010)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.