Last rule of Mountain Club is: You DO talk about Mountain Club! A cincea și ultima regulă a clubului munțomanilor, de respectat înainte de a pleca de-acasă, este fix invers celei din Fight Club: Vorbești întotdeauna despre munte. Nu numai cu amicii, vecinii și colegii cu care împărtășești această pasiune, ci și cu cei apropiați, cu mama, sora, unchiul preferat, prietena, soția. Le spui de fiecare dată unde te duci, cu cine și cît stai pe munte, ca, în eventualitatea apariției unei probleme sau a unei situații neprevăzute care impune ajutor exterior imediat, să se știe cîți sînteți și unde să fiți căutați.
Deși pare un fleac, o chestie fără prea mare relevanță, comunicarea cît mai amănunțită a detaliilor turei montane unei persoane apropiate rămasă acasă e foarte importantă. De exemplu, să zicem c-ai plecat în grabă și n-ai apucat decît să arunci din ușă un Mamă, plec pe munte cu gașca, mă întorc duminică seară, te pup, pa!. Nu te-ai întors duminică seară, cum ai zis. Mama se îngrijorează; te sună – ai telefonul închis; îi apelează pe cei cu care ai zis că ești – au telefonul închis. Disperată, sună la 112; ca să i se facă legătura cu Salvamontul din zona respectivă, operatorul de la Urgențe o întreabă unde ai plecat. “ – Nu știu, pe munte… – Pe care munte, doamnă, sînt atîția munți în România, unde să-l căutăm?“.
Să primești ajutor cît mai rapid în cazul în care ai probleme pe munte, poate fi vital. De intervenția promptă a specialiștilor în salvare montană depinde sănătatea, integritatea fizică sau chiar viața celor aflați în pericol iminent, fie ei rătăciți, accidentați (căzuți, loviți și răniți de pietre, cu entorse, luxații sau fracturi de membre), epuizați de efort, deshidratați, flămînzi, înfrigurați, fără echipament adecvat. Pierdut – scăpat în prăpastie, ori în apă, la trecerea peste un pîrîu. Sau încă la magazin, necumpărat.
Pe munte te întîlnești cu diverși oameni. Cei mai mulți sînt alți iubitori ai drumețiilor la înălțime, ca și tine, cu care, dintr-un spirit de camaraderie a muntelui, intri în vorbă direct, fără prea multe introduceri sau prezentări, schimbînd informații utile, gen cît mai e pînă la cabana cutare, cum e traseul pînă acolo, ce părere aveți despre norii ăia care se apropie. Dar îți pot ieși în cale și alt fel de drumeți, care nu sînt, ca voi, în vacanță, la distracție și relaxare, ci la serviciu: rangeri și jandarmi montani, salvamontiști, cabanieri. Primul lucru pe care îl fac oamenii ăștia e să te scaneze din cap pînă-n picioare: cu ce ești încălțat, ce haine porți, cît de mare ți-e rucsacul, dacă ai cort și izopren etc. Examenul vizual continuă cu un tir de întrebări care ar putea părea indiscrete, în alte condiții și circumstanțe: încotro te duci, cît stai pe munte, ai rezervare la vreo cabană / dormi la cort? Omul nu te întreabă pentru c-ar fi neapărat curios ce faci tu pe-acolo, ci pentru că prin natura profesiei e obligat de lege să te întrebe. Mai mult decît atît, cabanierul își notează răspunsurile date și numărul tău de telefon. Alt exemplu de lipsă de comunicare: dac-ai zis că te întorci la cabană pentru o încă noapte de cazare și n-ai venit, dar nici n-ai dat telefon că nu mai vii, te sună el. Nu răspunzi? Îi sună pe salvamontiștii masivului: “Băieți, am trei oameni plecați pe vîrf, care-au zis că în noaptea asta dorm tot la mine, și încă nu s-au întors“. Salvamontiștii pleacă imediat să vă caute pe traseul indicat de cabanier și, după o ascensiune nocturnă, grăbită, dificilă și obositoare, vă găsesc, bine-mersi, în sacii de dormit din cort, fără baterie la telefoane sau fără semnal. Vă salută, vă urează noapte bună și se întorc la bază. Ăsta e cazul fericit.
În alte cazuri (din păcate, destul de frecvente), au serios de muncă. De orbecăit prin beznă, ploaie mocănească, ceață, zăpadă pînă la brîu, în zone abrupte, instabile sau alunecoase; de recuperat rapid accidentatul/accidentații căzut/căzuți în prăpastie sau îngropat/îngropați de avalanșă; de acordat primul ajutor prompt și corect; de transportat victima/victimele, în siguranță, cît mai repede și lin posibil, pînă la primul loc accesibil aero- sau auto-ambulanței.
Ca să nu ajungi în asemenea situații, exact ca în medicină (unde se spune că e mult mai ușor să previi, decît să tratezi), trebuie să-ți iei niște măsuri de prevedere. Adică să respecți cele cinci reguli prezentate în acest serial. Plecăm pe munte doar echipați corespunzător, în grup de minimum trei persoane – dintre care cel puțin una experimentată și care a mai fost în zona respectivă, toți oameni de încredere, fără probleme medicale acute și cu pregătire fizică adecvată traseelor propuse –, după ce am stabilit în amănunt traseul montan pe care îl vom parcurge, am verificat starea vremii în locul în care mergem și am anunțat apropiaților unde plecăm, cîți sîntem și cînd ne întoarcem. Cărări însorite și distracție plăcută!
(articol publicat de catavencii.ro, 14 februarie 2022)
Be the first to comment