ATGR Predeal, tabăra de educație montană

De-a lungul timpului, la rubrica asta, m/v-am întrebat periodic cine mai face, în România, educație montană copiilor. Familia? Școala? Cluburile montane? Cercetașii? Ei bine, de vreun an de zile, nu numai că am găsit răspunsul la întrebarea asta, dar, în ultimele trei luni, chiar eu însumi am predat ABC-ul muntelui pentru vreo cinci sute de copii, din postura de ghid-instructor în „Tabăra între munți” ATGR Predeal, organizată de Asociația Turistică Ghizii României. Reprezentantul generației cu cheia de gît a trecutului și reprezentanții generației cu kendama de gît a prezentului.

I-am filat la panoul de cățărare, i-am prins în brațe la aterizarea de la tiroliană, i-am sprijinit cînd se dezechilibrau la slackline, i-am învățat să tragă cu pistolul și cu pușca, le-am dat informații despre echipament, marcaje, ecologizare, supraviețuire în situații limită, am încercat să le insuflu dragoste și respect față de munte. Am cîntat cu ei, m-am jucat cu ei, am rîs cu ei; ne-am distrat împreună, dar am și învățat cîte ceva. Și cu o genu(flexiune) și cu o glumă, și c-o mîngîiere părintească pe creștet și c-o convocare la echipa specială de înviorare. Mi-a plăcut enorm experiența asta de formare a unui copil dincolo de cadrul rigid al școlii, care face educație en-gros, fără să acorde, fiecăruia în parte, atenția, răbdarea, încurajarea pe care orice copil le așteaptă și le merită. Și nu există satisfacție mai mare ca îmbrățișarea unui omuleț cu lacrimi în ochi la despărțirea de tabără.

Desigur, n-am fost singura persoană angrenată în activitatea asta (7.500 de copii și 300 de profesori, îndrumați de peste o sută de ghizi, au petrecut vara lui 2017 la Predeal și în celelalte șase tabere ale ATGR: Poiana Brașov, Sinaia, Sighișoara, Voina, Gura Humorului, Horezu); pentru a completa imaginea de ansamblu, i-am rugat pe colegii și prietenii cu care am făcut echipă toată vara, oamenii care mi-au fost frați și surori zi de zi, să scrie cîteva cuvinte despre ce-a însemnat pentru ei Tabăra Predeal:

„Tabăra Predeal a fost cea mai frumoasă experiență trăită până acum. Aici am avut ocazia să cunosc oameni minunați, cu care am legat prietenii frumoase, am învățat lucruri noi, am pus în practică ce-am învățat în școala de ghizi, am învățat ce înseamnă munca în echipă – toate aceste lucruri m-au ajutat să mă dezvolt, să capăt mai multă încredere în mine. Voi repeta această experiență, ori de câte ori o să am ocazia.” (Adela)

„Tabăra de la Predeal a însemnat începutul oficial al activității mele ca ghid. În prima săptămână, am fost în locația de la Predeal, unde am și încheiat. Acea primă săptămână cred că o voi ține minte mereu.
Odată ajunși aici, atât eu, cât și copiii, eram puși față în față cu necunoscutul: ei nu știau cum avea să fie în tabără (chiar dacă unii au mai fost în tabere ATGR, a fost și pentru ei alt grup, altă experiență) și abia așteptau să o descopere, iar eu eram pentru prima oară ghid în tabere cu copii și abia așteptam să descopăr această nouă experiență. Să descopăr ce activități urma să facem și, concret, ce trebuia eu să fac. Așadar, am învățat, am progresat împreună; cu fiecare activitate nouă, în timp ce ei învățau lucruri noi sau își dezvoltau anumite aptitudini pretinse de jocurile în care erau angrenați, eu învățam ce înseamnă o săptămână de tabere cu copiii.
Mi s-au explicat, așa cum așteptam, toate activitățile, programul și ceea ce se aștepta de la mine să fac. Dar mi-am dat seama că, deși poți avea toate informațiile teoretice legate de o anumită activitate (joc, atelier teoretic, informații despre un oraș), nimeni nu poate să îți spună cum anume trebuie să o transmiți copiilor, ci singur îți formezi propriul stil, poate chiar fără conștientizezi acest proces. Aici îți pui la treabă creativitatea, îți exersezi originalitatea, îți încerci imaginația, aici e partea unde intervii tu și îți pui amprenta.

Astfel, odată cu ei, am învățat și eu. M-am învățat pe mine, mi-am învățat calitățile neobservate poate până atunci sau le-am dezvoltat mai mult pe cele cunoscute.

Apoi, cu cât mai dragi îți devin copiii, cu atât mai mult dorești să te implici… cu cât mai mult te implici, cu atât copiii au parte de o tabără mai frumoasă și sunt mai bucuroși… cu cât sunt mai bucuroși, cu atât mai mult te îndrăgesc și ei…și nu au cum să nu îți devină dragi!

Atunci apare adevărata împlinire, să primești înapoi aprecieri, să legi prietenii, să schimbi ceva în bine la ei. Când ajung să fie bucuroși că pot avea prieteni mai mari decât ei, îți dai seama că ai făcut o schimbare pentru ei, că au reușit să-și deschidă sufletul, să fie ei înșiși, știind că ești acolo să îi asculți, să-i înveselești, să-i îmbrățișezi, să-i înveți și să-i distrezi.

Ca ghid pentru copii, fiecare activitate cere efort, energie, concentrare, implicare, prezență, trebuie să fii o inspirație pentru copii și să le dai și lor din energia ta. Ziua e plină de activități și trebuie mereu să fii “pe fază”; uneori e nevoie să renunți la ore de somn, la timpul acordat propriei persoane. Însă am învățat că, sacrificând anumite lucruri mărunte, te câștigi pe tine, cu ceea ce contează cu adevărat. Îți dezvolți în acest timp aptitudinile, legi prietenii, înveți să-i înveți pe copii, să lucrezi în echipă, creezi timp de calitate cu grupuri de oameni cu care mai apoi te simți ca în familie.

Iar când se apropie sfârșitul taberei, când ești îmbrățișat de vreo cinci ori de același copil, când îi vezi ce prieteni au devenit între ei și cu ghizii, ce sociabili sunt față de începutul taberei, sau ce s-au cumințit cei mai năzdrăvani, când își fac poze cu tine, când îi vezi în lacrimi la focul de tabără, când vezi că repetă un cântec sau aspecte teoretice învățate în tabără, sau că manifestă interes față de o pasiune pe care le-ai insuflat-o, când îți lasă bilețele ca amintire și îți cer un autograf și un gând scris, când îți fac cu mâna din autobuz până nu te mai văd… atunci simți adevărata împlinire și îți dai seama că toate sacrificiile au adus rod.” (Monica)

„Tabăra Între Munți este tabăra aceea pe care o așteptai în copilărie! Dacă ești copil în tabără, ai parte de multă muncă în echipă, de competiție și provocări, lucruri noi de învățat și educație non-formală. Prin joc și exercițiu, ajungi să devii ceea ce nu credeai că vei deveni într-o singură săptămână! Dacă ești ghid în tabără, ajungi să te integrezi atât de frumos într-un grup, să aveți cu toții același scop, și anume acela de a crea o săptămână cât mai memorabilă pentru «uriașii» din tabere, încât aproape că te simți ca în familie alături de membrii acelei echipe.

Înțelegi că fiecare cuvânt pe care îl spui, fiecare gest pe care îl faci și fiecare minut petrecut pregătind activitățile pentru copii contribuie într-un fel sau altul la viitorul celor mici. Pentru că orice moment din tabără poate deveni acel moment memorabil datorită căruia cei mici învață ce este prietenia, întinzându-și unii altora mâna pe munte, sau ce este comunicarea, atunci când înțelegi că al tău cuvânt contează: fie într-un joc de echipă, fie când se alege un căpitan sau un steag al echipei. În final, taberele sunt pentru copii și despre copii, despre modul în care ceea ce facem și învățăm azi constituie un pas înainte către ziua de mâine.” (Andreea)

„Tabăra este noua familie alături de care, pentru o perioadă de timp, descoperi noi lucruri și activități. Cel mai mare avantaj al acestor tabere este faptul că atât copilașii, cât și ghizii, reușesc să-și redescopere noi aptitudini și calități, care poate înainte nu le erau cunoscute. Fiecare participant al taberei crește și se redescoperă zilnic datorită activităților diversificate. În caz că vrei să ieși din zona de confort, tabăra este cel mai bun mod… asta până când îți dai seama că te afli într-o altă zonă de confort, din care, la final de sezon, e greu să ieși.” (Larisa)

„Sunt genul de persoană căreia nu îi place să stea degeaba și nu mă simt bine dacă nu sunt într-o permanentă mișcare. Prin urmare, cu riscul de a lua notă mică la licență și la master m-am avântat anul acesta și m-am înscris pentru șapte serii de tabere în Predeal. Nu am regretat nicio secundă decizia. Locația a fost minunată, aproape izolată, pădurea de lângă răsuna cu glasurile copilașilor urlând din toți plămânii “Hai dârâm, dârâm, dârâm!”, strigătul ATGR.

Din punctul de vedere al dezvoltării personale, pot spune că m-am schimbat enorm în câteva săptămâni. Sunt mult mai încrezătoare în propriile forțe și în cunoștințe. Ador să învăț ceva nou și consider că ceea ce mă atrage la tabere sunt oportunitățile de a acumula informații despre absolut orice.

Totul se datorează oamenilor cu care am interacționat: copii, profesori și, mai ales, ghizi. Anul acesta am întâlnit cei mai frumoși, hazlii, inteligenți și năzbâtioși ghizișori. Am crescut mult alături de ei, învățând de la fiecare câte ceva.

De la Ștefi am gustat satisfacția de a soluționa diferite situații. Datorită ei, știu să fac multe lucruri (de la activități din cadrul programului de tabără până la hârțogărie). De asemenea, am învățat că elementul vital al unei tabere sunt glumele proaste :))) I pup you, șefica…

De la Bambi am redescoperit bucuria de a râde. (Cavalerii teutoni sunt ierbivori, carnivori și omnivori).

De la Max am învățat că cel mai bine este să fii tu însuți.

De la Larisa am găsit grijă și încredere (la partea cu grija, doar ea știe cât m-a certat că nu am grijă de mine).

De la Rareș am învățat că este în regulă să ai frustrări și este și mai în regulă să le exprimi.

De la Grig am acumulat multe cunoștințe despre munte și natură, învățând informații alături de copii la ateliere. De asemenea, am găsit bucuria de a avea o amintire cu oamenii care mi-au fost alături o săptămână (prin fotografiile pentru magneți).

De la Ovidiu am găsit putere și inițiativă. Este o persoană de bază, care mereu te va ajuta cu tot ce se poate.

De la Alin am învățat cât de importantă poate fi comunicarea; orice lucru nespus afectează într-o mai mare sau mică măsură o situație.

De la Andreea am învățat că orice mică bucurie (un ceai, un mic dans, seara) schimbă cu totul atmosfera și motivația din cadrul unei echipe.

De la Cătălina am învățat că, în adâncul sufletului, noi încă suntem niște copii.

Îmi doresc din tot sufletul ca și anul viitor să am norocul să lucrez cu ei (chit că o să fie vorba de o săptămână, o lună sau toată perioada). Vă mulțumesc tuturor pentru experiența pe care mi-ați oferit-o în acest an. Cu multă dragoste, Cori.”

„Ultimele două veri le-am petrecut în taberele ATGR. Școala unde eu am învățat să fiu ghid avea să-mi ofere șansa de a căpăta experiențe minunate timp de două veri. Două veri în care mi-am făcut prieteni noi, am învățat foarte multe lucruri și, bineînțeles, m-am distrat. Anul acesta a fost rândul Predealului să mă primească, asta după ce, anul precedent, Voina m-a încântat enorm. Încă de când am ajuns în locație, cei de acolo m-au primit extraordinar. Lucrurile nu s-au schimbat deloc, totul a fost perfect și am avut o a doua vară minunată. Cele șase săptămâni petrecute în tabăra din Predeal au reprezentat experiențe în nenumărate domenii care te ajută să devii cu adevărat ghid. În tabără înveți să ai răbdare, acea răbdare necesară în relația cu copiii, înveți tot ceea ce ține de organizarea unui hotel (cazări, bucătărie, servire la masă), dar și multe lucruri legate de munte (geografie, orientare, cum să mergi pe munte) și, mai mult decât atât, înveți să explici aceste lucruri copiilor. Toate zilele sunt încărcate și pline de activități și astfel, în timp, se acumulează și oboseala. Cu toate acestea, chiar și oboseala trece în momentul în care auzi de la un copil ,, O să-mi lipsești!” , ,, Nu vreau să mai plec acasă!”, cuvinte care te fac să-ți revii și să te umpli de energie pozitivă. În cele șase săptămâni petrecute în Predeal am avut șansa să cunosc copii extraordinari, dar și alți oameni frumoși precum colegii mei ghizi, personalul hotelului, profesorii cu care veneau copiii, dar și alții. În final, după cele șase săptămâni am rămas cu numeroase învățături, amintiri de neuitat și chiar cu noi prietenii. Tabăra Predeal a însemnat mult mai mult decât cele descrise, atât de mult încât aș putea scrie la un moment dat o carte cu întâmplări din tabere.” (Ovidiu)

„Nu cred că aș putea folosi doar un cuvânt pentru a descrie experiența mea din tabăra de la Predeal de anul acesta, în calitate de ghid. Cel mai probabil, potrivită ar fi o interjecție precum „Wow!”, dar și asta e mult prea banală pe cât ar fi cazul.
Nici nu știu de unde să încep. Sunt prea multe de spus și tare îmi e teamă că o să ratez câte ceva, poate destul de irelevant pentru voi, însă important pentru mine.
A fost doar o săptămână. Simple șapte zile pe care, în mod normal, ca orice adolescent care se respectă, le-aș fi petrecut în fața laptopului, navigând plictisită pe internet sau, în cel mai bun caz, mi-aș fi adunat câțiva prieteni și am fi stat la o bârfă.
Am plecat de acasă cu un nod în gât. Era al naibii de mare, abia puteam să vorbesc cu tatăl meu, care conducea mașina cu inima strânsă, cât un purice, că nu o să-și vadă fata o săptămână. Mă uitam ba pe geamul din dreapta, ba la ceas, ba la telefon, mă mai foiam puțin pe scaun și după, totul o lua de la capăt. Timp de trei ore cam așa a decurs drumul meu București-Predeal.
Când mașina a făcut stânga și a intrat în curtea Hotelului Draga Maria… Nu, sună prea tăios: o s-o numesc „acasă”. Reiau: când mașina a făcut stânga și a intrat în curtea de „acasă”, toate emoțiile s-au dus. Am coborât din mașină. În minte aveam doar „Trebuie să o sun pe Ștefi, trebuie să o sun pe Ștefi”. Ziceai că sunt un titirez bezmetic, plimbându-mă pe acolo cu telefonul la ureche, apelând de zor, sub privirile copiilor care se jucau „Capturează steagul”. Ghizii erau gen, „Cine e?”. Dar, cât așteptam acolo, a venit la mine un ghid, am făcut cunoștință și m-a întrebat dacă sunt noua ghidă. Vreau să știi, Rareș, dacă citești asta, tu ai fost prima persoană căreia i-am spus „Da, sunt ghid!”.
Apoi mi-am cunoscut familia. Ștefi, Andrei, Grig, Moni, Corina, Max, Rareș, pe care vi l-am menționat mai sus, și Daniela, asistenta noastră.
Vreau să spun că de aici nu mai știu exact fiecare detaliu. Nu mai știu cum am ajuns să vorbesc cu fiecare copil în parte și, sincer, nici nu vreau să îmi aduc aminte. Nu mai știu cum am început să râd cu ei din nimicuri. Nu mai știu cum am început să le vorbesc despre jocurile video pe care le-am jucat, subiect pe care nu îl mai vorbisem cu nimeni până atunci. Nu mai știu cum am început să mă joc cu ei. Nu mai știu nici măcar când am dat prima geno. Nu mai știu nimic din toate astea, parcă făceam asta de când mă știam.
Nu m-am simțit adultul, în nici o secundă. Din contră, de cele mai multe ori mă simțeam copil în mijlocul lor. De ce? Ar trebui să vină la tine un copil cu o kendama, să ți-o pună în mână și să-ți zică să faci o schemă. Ei m-au învățat pe mine, nu eu pe ei. Totuși, pe lângă asta, trebuia să-mi însușesc rolul. După ce lăsam kendama deoparte, mă întorceam la ceea ce trebuia să fac, adică să devin un exemplu.
Cred că gândul ăsta m-a făcut ghidul care sunt acum, vorbele lui Ștefi, coordonatoare și prietenă, din prima zi: „Copiii ăștia vă iubesc. Voi sunteți exemplul lor, ei vor să fie ca voi”. În momentul ăla am simțit că trebuie să-mi părăsesc statutul de copil răsfățat, așa că mi-am pus țelul ăsta în cap: „Să fiu cel mai tare ghid”.
Copiii? Cred ca aș putea să îi compar cu mâncarea, sincer. De ce? Pentru că oricât de obositoare era ziua mea, când îi vedeam, zâmbeam instant. Extenuanți, uneori, simțeam că au prea multă energie pentru mine, dar, ghiciți ce: fix atunci îmi dădeam seama că acolo, în mijlocul lor, eram ca o baterie, iar ei mă încărcau.
Încă țin minte prima zi de tabără, care acum o găsesc foarte amuzantă. Stăteau toți liniștiți, după ce îi organizaserăm pe echipe, pentru a se cunoaște mai bine. Nu scoteau o vorbă, erau atât de timizi. Știu că mă dusesem la un băiețel care se juca cu un cub Rubik să îl întreb cum se rezolvă cubul și răspunsul lui a fost un clipit nestingherit. După, s-a întors la treabă, fără să zică nici măcar un cuvânt. În ultima zi de tabără, însă, nu îmi mai pleca din brațe. Știu că aveam o activitate în care copiii au construit adăposturi în pădure, iar el, în loc să își ajute colegii de echipă, venea și mă tot îmbrățișa pe mine, spunându-mi că o să îi fie dor de mine.
Câteva gânduri, câteva cuvinte, câteva glume, câteva râsete, zâmbete, îmbrățișări, chicoteli, povești de adormit copiii, flori adunate de pe marginea drumului și strânse într-un buchețel pentru mine, „Poți să-mi tai cărnița?”, „Alina, poți să vii la noi în cameră?”, „Alina, pot să te iau în brațe?, „Poți să vii cu mine acasă?” sau câteva „Poți să fii mama mea?” și, la sfârșit, câteva lacrimi de despărțire.
Nu cred că am experimentat vreodată un sentiment atât de frumos ca cel de atunci. Mi se ridică părul pe ceafă doar acum, când scriu rândurile astea.
Tot efortul a meritat. Doar un simplu „Ești ghidul meu preferat!” înlătură cearcănele. Știu că am ajuns unde mi-am propus.
În ziua în care a plecat autocarul, am simțit un gol imens. Le făceam copiilor cu mâna cu toată silința, conștientă de faptul că, pe unii, probabil, nu o să îi mai văd vreodată. Mi-am făcut prieteni noi. Nu doar ghizii, ci și copiii. Mi-am găsit prieteni pe care îi simt că m-au așteptat dintotdeauna, asa cum și eu i-am așteptat pe ei.
Toate astea nu s-ar fi întâmplat fără ei.
Ghizilor, nu am cuvinte! Cred că un simplu „Mulțumesc” e prea puțin, același lucru e valabil și pentru „Îmi e dor”. Au fost… nu, ce tot spun eu aici… încă sunt o familie pentru mine. Cred că niciodată nu m-am atașat de niște oameni așa de repede ca de ei. Oameni frumoși, oameni care sunt mândră că mai există, oameni care știu ce înseamnă prietenia și munca în echipă.
Și aș mai avea de povestit. Dar o lăsăm pe la anul, probabil, o să mă găsiți tot aici.” (Alina)

În încheiere, cîteva mesaje primite de ghizii Taberei Predeal de la un grup de copii din Vaslui și de la profesorii lor, pe plicul unui cadou simbolic, înainte de plecarea acasă:

„Pentru niște oameni deosebiți, cu suflet minunat.”

„Mi-a plăcut toată tabăra.”

„Abia aștept să-mi dați geno la anul!”

„A fost o săptămînă superbă! Vă iubim pe toți!”

„Tiroliana a fost cea mai tare!”

„Sunteți o echipă de oameni frumoși. Țineți-o tot așa!”

„O să-mi fie dor de toți ghizii, în special de Grig, care m-a trimis la echipa specială (Apropo, semeni cu Ragnar din Vikings 🙂 )”

(articol publicat în Cațavencii nr. 35/318 din 6 septembrie 2017 și pe catavencii.ro)