Ultima seară de congres FIJET, dineul oficial de închidere, Marrakesh, restaurantul Palais Dar Soukkar. O dizeuză insistentă încearcă să încălzească audiența cu citate muzicale din diverși clasici (Elvis, Sinatra, Leonard Cohen), fără să reușească mai mult de cîteva aplauze răzlețe.
La masa României, între translatorul infotrip-ului în Vojvodina de acum cîțiva ani, Kamenko Milenkovic, realizator de emisiuni TV în Novi Sad, și Mike Black, jurnalist de turism din Liverpool (delegațiile fiecărei țări s-au așezat grupat, ca familiile la nuntă, dar ambasadorul sîrb și cel englez sînt invitații noștri speciali la o degustare în blind a pălincii de contrabandă adusă din țară și ferită de vederile musulmanilor organizatori), rasolesc absent cu furculița prin tajine-ul servit ceremonios de ospătar din castronul de lut direct în farfuria fiecăruia. Într-unul din drumurile la toaletă, studiasem atent zona luxoasă de lounge prin care se trece spre budă, atît de atent cît permitea semiîntunericul salonului luminat discret doar de lampadarele cu abajur și lumînările de pe mese, iar acum căscam gura la decoruri, tablourile de muzeu stil Lawrence of Arabia cît tot peretele, statuetele de beduini celebri și draperiile de catifea roșie care fac din Palais Dar Soukkar un loc foarte scump, în care nu orice marocan își permite să intre.
Din visul cu ochii deschiși pe pereții cinei basmului arab în care ne-au distribuit gazdele mă trezește paharul de vin roșu basculat de gesticulațiile vecinului din stînga, direct pe cămașa smoking-ului de cațavenc: Kamenko povestea foarte aprins ceva și probabil că engleza i se terminase. Ăsta a fost semnalul că trebuie să schimb poziția, așa că mi-am zis să animez puțin atmosfera gomoasă, invitînd-o la dans pe colega Gabi. Exact la timp: fix după numărul nostru coregrafic, a urmat show-ul lor oriental, în costume tradiționale, pe ritmuri de tobe africane, și jongleriile cu flăcări pe care ISU nu le-ar autoriza niciodată în interior, în puținul spațiu de pe mijlocul sălii aglomerat deja de consumatorii ridicați de pe la mese cu telefonul în mînă ca să filmeze.
Pe măsură ce băutura a dispărut din pahare, priveghiul de la început s-a transformat spre finalul serii într-o discotecă generală cu muzica anilor ‘70-‘80, amintiri sonore din tinerețea majorității participanților. La Boney M – Rivers of Babylon, sîrbul meu, care mixase toată seara pălinca românească cu vinul local, continua să verse din el niște mișcări de călușar rătăcit în Maghreb, pe lîngă o colegă din America Latină.
(articol publicat în Cațavencii nr. 20/406 din 22 mai 2019)
Be the first to comment