Ai coborît dimineaţă din vagonul de Praga în Berlin Hauptbahnhof, mall-ul multietajat cu trenuri la subsol. Cu The Wall-ul băieţilor de la Pink Floyd între urechi, porneşti cucerirea Berlinului, pe traseul ruşilor excursionişti de acum exact 65 de ani: dinspre est spre vest.
Another brick in the wall, part 1. Alexanderplatz. Laşi în spate Karl Marx Allee, care duce spre est, în trecut, printre clădiri în stil socialist (brr!) şi ajungi la turnul TV Fernsehturm. Ca să vezi oraşul de sus, din restaurantul rotitor aflat la 204 m înălţime, trebuie să bagi mîna adînc în buzunar (10,5 euro).
Empty spaces. Te învîrteşti fără ţintă în continuare, mitraliind megapixeli în stînga şi-n dreapta: Rotes Rathaus – primăria din cărămidă roşie, Neptunbrunnen – fîntîna cu scene mitologice, catedrala protestantă Berliner Dom.
The happiest days of our lives. Unter den Linden. Largul bulevard mărginit de copaci şi clădiri pătrăţoase care se opreşte direct în Poarta Brandenburg e un fel de Şosea bucureşteană de odată, pe care lumea bună ieşea duminică la promenadă.
Vera. Şepci, căciuli, căşti, măşti de gaze, berete, matrioşti, steaguri ruseşti de vînzare. Chiar în faţa Universităţii Humboldt, lîngă standul cu cărţi ale foştilor studenţi sau profesori Einstein, Hegel, Marx, Engels.
Is there anybody out there? La Poarta Brandenburg, un nene îmbrăcat în uniforma poliţiei militare americane din WW2 ştampilează de zor paşapoarte şi face poze cu turiştii. Aici se termină sectorul rusesc şi comunismul; dincolo de poartă şi de gardul vopsit e leopardul capitalist.
Goodbye, blue sky! Pe malul rîului Spree, la Bundestag, clădirea Parlamentului german renovată în 1990 de un arhitect englez. Care n-a uitat de V2-urile ghidonate de aici şi i-a proiectat un dom din sticlă. Să se vadă mai bine sesiunile parlamentare din satelit.
Comfortably numb. Respiro pe o bancă în parcul Tiergarten, care se întinde pînă hăt departe, spre grădina zoologică.
Hey, you. Potsdamer Platz. După căderea Zidului, în piaţa asta s-au păstrat cîteva bucăţi din Berliner Mauer, graffitate stil flower-power. Lume amestecată citeşte informaţiile afişate riguros, nemţeşte.
Nobody home. Schloss Charlottenburg, cel mai mare palat berlinez: statui graţioase, grădini elegante, gazon impecabil. Un tip cu perucă, îmbrăcat după ultima modă a Evului Mediu, încearcă să-ţi vîndă bilete la un concert Bach. Sorry, man, I’m a Haydn fan!
Waiting for the worms. Zoologischer Garten, Poarta Elefantului, intrarea dinspre Budapester Straße. Acasă la urşii panda, la ursul polar Knut, născut în captivitate (şi poate chiar la ursul de pe blazonul oraşului) de care auzi periodic la ştiri, cînd nu sînt subiecte.
Stop. Pentru turiştii care au obosit deja: linia de autobuz 100 leagă staţia Zoo de Alexanderplatz, parcurgînd în sens invers locurile colindate cu piciorul (biletul valabil două ore e 2.10 euro, abonamentul de o zi – 6.10 euro).
Outside the wall. Oraş rece, sobru, Berlinul e un domn în vîrstă, respectabil, care a suferit mult la viaţa lui. Dar care seara coboară în barul de cartier din colţ, pune Wir trinken zusammen la tonomat şi comandă bere pentru toată masa. În atmosfera asta de brudershaft general, după un currywurst şi cîteva halbe de Paulaner, îţi vine să zici ca JFK acum aproape 50 de ani: Ich bin ein Berliner!
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 17/956 din 28 aprilie 2010)
Be the first to comment