Ce faci cînd te saturi de șeful dobitoc și de prietena isterică? Îți înghiți replicile acide ca să nu te audă toată sufrageria și dormi în firmă. Sau invers. Verși tot năduful pe birou / rupi pisica de pe canapea în două. Apoi, pînă la interviurile pentru noul job și o altă prietenă, e absolut necesar să investești 632 de euro într-o pauză de resetare pentru tine: abonamentul InterRail de o lună, valabil pe toate trenurile din Europa. Fiecare kilometru care te duce departe e o cifră din countdown-ul către mult dorita pace interioară.
București-Arad-Budapesta-Praga
Pe parcursul românesc știi cum e, chiar dacă ultima dată ai fost cu trenul cînd erai elev, în tabără: porțiuni luungi cu 5 km/h, opriri în cîmp, navetiști glumeți – toți finii controlorului, se înțelege. Nu s-a schimbat nimic. Budă murdară, cerșetori melomani, șosete cinci la 10 lei, băiatu’… Îți mai mor niște neuroni.
În vamă la Curtici, la 3 a.m., uniforme gri caută febril, deasupra tavanului și pe sub banchete, teroriștii. De 27 de ani nu i-a mai văzut nimeni și ăștia vor să-i găsească acum. Din cauza lor, ajungi cu întîrziere la micul dejun din Budapesta Keleti. Dar e timp suficient cît să te pîrlești de două ori (la casa de schimb și la mini-bistroul care vinde sandvișuri banale la preț de friptură + garnitură + salată) pînă la trenul de Praga. În cîteva ore ai schimbat total atmosfera din compartiment: de la glumele de autobază la discuțiile cu mexicanii colegi de călătorie spre Orașul de Aur interesați să afle cît mai multe despre Dracula. După două zile și-o noapte pe roți, cobori fiert pe peron în Praga Holesovice.
Praga-Dresda-Berlin
Două zile mai tîrziu, părăsești Praga în EC (EuroCity) 176 cu destinația Berlin și parcă te-ai mai relaxat un pic. E normal. Cînd te uiți pe geam, îți sare din cap orice blocaj (inclusiv ăla în trafic, de la Leu): căsuțe înecate în verde, rîu cu pontoane, puști care se dau în leagăn. O stare de altfel de călătorie te cuprinde. Ești din nou în copilărie, în ziua în care ai mers prima dată cu trenul. Te trezești din reverie în Berlin Hauptbanhof.
Berlin-Hanovra-Köln
La coadă la casa de bilete găsită cu greu în miniorășelul din beton și sticlă care e gara din Berlin. Cea mai mare din Europa, Angela Merkel dixit. Te duci la Köln și nu știi dacă ai nevoie de rezervare. Tanti de la ghișeu zice că e obligatorie și-ți umflă 4 euro.
ICE (Intercity Express) 858 intră cu întîrziere în Köln. O voce plictisită cere rapid scuze în germană, apoi spune neutru în engleză: Please notice that we have a 40 minutes delay, thank you. Cum ar veni, punctualitatea nemțească s-a cam terminat, dar ne-a mai rămas ceva politețe britanică rece. Please notice that a Berlin-Köln full ticket price is 118 euro and I don’t thank you. Dar n-ai chef să te enervezi. Și chiar dacă ai avea, la ieșirea din gară, cade Domul pe tine și uiți de toate.
Köln-Utrecht-Haga
Pleci din Köln spre Haga tot cu un ICE. 226, vărul ăluia cu care ai venit de la Berlin. Și afli că nu e obligatorie rezervarea, adică tanti de la ghișeul din Berlin ți-a servit o mică țeapă.
Scenă onirică, de adolescență tîrzie, decupată parcă din Before Sunrise (1995, regia Richard Linklater): Johanna, vecina de scaun cu care te-ai conversat tot drumul, violoncelista cu ochi mari și picior în ghips, coboară la concertul din Utrecht. Le predai, luîndu-le în brațe, pe ea și pe imensa ei cutie, prietenei care așteaptă pe peron. Trenul pleacă. Fetele pleacă. O parte din tine rămîne în gara din Utrecht.
(articol publicat în Cațavencii nr. 28/311 din 19 iulie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment