La Curtea Berarilor de pe Șelari – la intrare sau de pe Covaci – la ieșire (eventual invers), am fost de două ori vara asta: prima dată în weekend, cu o gagică, a doua oară în cursul săptămînii, împreună cu o gașcă de amici ieșiți la o seară de haiducie. De fiecare dată am stat pe terasa din spate (există una și în față, în pasajul-gang dintre cele două străzi), aflată într-o curte interioară la care ajungi ocolind barul prin stînga, driblînd chelneri care fug înnebuniți din calea avalanșei de comenzi și evitînd la timp ciocnirea cu clienți care se întorc clătinîndu-se de la budă.
Da, ați ghicit, e mai mereu aglomerat și, dacă nu ai rezervare, găsirea unei mese libere e o adevărată aventură. Dar, chiar și atunci cînd te-ai așezat la locul tău, nu e sigur că nu o să te plimbi cu scaunul prin curte toată seara: mesele sînt atît de îngrămădite unele într-altele, încît orice manevră de intrare/ieșire se soldează cu rearanjarea a cel puțin două-trei mese vecine. Notă bună pentru decorațiunile stil vechi – pereți cu desene sau fotografii ale Bucureștiului anilor 1900, felinare stilizate, plasmă lîngă intrare, lăsată pe MTV (Uau, n-am mai văzut MTV din secolul trecut!). E recomandat să nu te duci însoțit de urechi sensibile: muzica, la volum de spital de hipoacuzici, e acoperită de discuții tari și foarte tari: “În [biip] mea, iar ați vărsat berea!”.
Mîncarea e cam de cantină, oferta fiind compusă din cinci platouri calde, trei salate și vreo alte zece meniuri predefinite, pe principiul că, pentru berari și fanii lor, berea e temelia, nu ne încurcăm aici cu fudulia. Stocul de ospătari simpatici și operativi este în continuă scădere, deci, și la Curtea Berarilor, dai de o gamă largă de chelneri: ușor nesimțiți, cu un tupeu care așteaptă să fie depășit doar de bacșiș, mai nervoși sau mai absenți, răspunzînd la comenzi după cum ți-e norocul – după semne disperate, după fluierături sau după ce-l cauți pînă la bucătărie și-ți spune senin că nu ești în sectorul lui.
Prima dată am luat Meniu 2 (pulpe dezosate la grătar cu cartofi țărănești și salată asortată – 29 lei), iar la desert, plăcintă de mere pentru tanti (10lei / porția) și bere Ursus (6,5 lei sticla) pentru mine. După ce am terminat de mîncat, am plătit cuminți și am plecat la treburile noastre.
Cu băieții, am început cu Platou 5 (cîrnați, mici, cartofi prăjiți, salată de sfeclă cu hrean, un metru de bere Timișoreana – 99 lei), apoi am continuat cu alți metri (11 țapi x 0.33l = 35 lei), cît să măsurăm perimetrul, dînd ocol întregii curți. Treabă grea, de lungă durată, pentru care n-am găsit înțelegerea necesară la chelnerul nemilos, care ne arăta impasibil ceasul, fără să ne lase măcar să facem semn (nu neapărat cu vomă) unde am rămas, ca să știm, data viitoare, de unde să reluăm.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 38/977 din 22 septembrie 2010)
Be the first to comment