Mai vrei cîteva zile de vacanță peste cele abia încheiate, dar a trecut pînă și Crăciunul pe stil retro sau Revelionul întîrziaților? Nu dispera: urmează și alte onomastici în calendarul ortodox, nu s-au terminat toate la Cristi, Vasile și Ion, cei sărbătoriți deja. Uite, în week-end-ul ăsta, primesc cadouri de ziua lor Sfîntul Mucenic Polieuct, vineri, și Cuviosul Antipa de la Calapodești, sîmbătă.
Dar, chiar dacă nu te cheamă Polieuct sau Antipa, pentru că ne-a nins într-o zi toată zăpada acestei ierni și nu va rezista prea mult pînă se va face zloată, o să vrei, probabil, o ieșire, undeva la munte, cu copiii, la săniuș. Nu te grăbi să te încolonezi, însă, cu toți cei care-au avut aceeași genială idee, pe Valea Prahovei, în drum spre Poiana Brașov, la aglomerație, prețuri horror și minisejur în mașină, pe DN 1 – ar mai fi și alte variante. De exemplu, de la București, pe traseul Vălenii de Munte – Cheia – Sfîntu Gheorghe, poți fi, în vreo patru ore, plus/minus pauza regulamentară de cafea, în Miercurea-Ciuc. Încă una și mă duc: la Harghita-Băi, un fel de Poiană a ciucanilor mai înaltă (1.350 metri altitudine) și mai ieftină decît cea a brașovenilor.
Pentru o cazare de două nopți într-un apartament de pensiune mică, de casă de vacanță secuiască, n-ar trebui să te desparți decît de un Eminescu (că tot urmează ziua lui de naștere). Ba chiar e posibil să primești rest un Aurel Vlaicu sau doi, cu care să le finanțezi juniorilor decolarea de pe pista de snow tubing și aterizarea în zăpadă. Sau vinul tău fiert. De un buget rezonabil, deci, vei primi o minivacanță liniștită și decentă, fără figuranți cu mașinoaie scumpe veniți la paradă în peisaj. Două zile de jocuri cvasi-olimpice de iarnă, în ministațiunea harghiteană în care majoritari sînt tinerii cu placa la spinare și familiile cu copii pe schiuri mai mari decît ei, niște turiști foarte pricepuți și la probele de tumbe pe pîrtie low cost, și la cele de mestecat high speed gulaș cu kürtös cald la desert. Pălinca-i bonus, pentru cine plătește nota.
(articol publicat pe catavencii.ro)

Be the first to comment