Spații de cazare la mare înălțime. Cabana Sava-Bunloc, Piatra Mare

Cabana Sava-Bunloc, Masivul Piatra Mare. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Cabana Sava-Bunloc, Masivul Piatra Mare. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Începem azi o tură în Piatra Mare cu un popas la relativ noua cabană Sava-Bunloc, cea care i-a luat locul vechii cabane Bunloc, incendiată complet în 2006. Mai exact, i-a luat locul doar la figurat: fizic, geografic, cadastral, originala era situată vreo 300 de metri mai la vale, acolo unde acum n-au mai rămas decît fundația plină cu gunoaie și corturile celor care vor să vadă Brașovul de sus.

Adresa: În Poiana Bunloc, pe versantul nord-estic al Vîrfului Piatra Poienii. Altitudine 1.011 m.

Căi de acces: Din stația CFR Dîrste, traversezi șoseaua spre baza telescaunului de la marginea oraşului Săcele, lîngă care te așteaptă intrarea în traseu (drum de ATV și potecă; bandă albastră; 1-1,5 ore).

Dotări: Dormitor la etaj, deasupra sălii de mese, panouri solare, rezervor cu apă de ploaie pentru spălat, cîine prietenos cu munțomanii.

Prețuri: Decente: 25 lei/noapte; Ursus la doză – 3,50 lei, apă minerală – 1,50 lei (0,5 l). Mîncare, doar din rucsacul personal (cabanierii au renunțat să mai gătească după ce niște pantofari au confundat cabana cu un restaurant de lux).

Ambianță: De bufet sătesc / Poiana lui Iocan (în jurul sobei de teracotă, iarna, sau în foișorul din fața cabanei, vara, se încing discuții foarte diverse). Bunloc își merită numele: e un loc foarte bun pentru tot felul de iubitori ai muntelui – pe traseu poți trece pe lîngă parapantiști care urcă cu aripile strînse în spate, înjurînd telescaunistul care a refuzat să pornească instalația pentru că n-are suficienți clienți, sau pe sub cei care coboară deja cu toate pînzele sus.

(articol publicat în Cațavencii nr. 20/98 din 22 mai 2013 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.