Dacă vii de pe Giumalău spre Rarău, coborînd Polița Caprelor pînă în Șaua Fundu Colbului, banda roșie care te-a purtat pînă acum prin jnepenișuri, grohotișuri și luminișuri de pădure dă de asfalt și, pentru cîțiva kilometri de serpentine, o să fii coleg de drum cu spectatorii din mașinile oprite la locurile de popas de pe marginea DJ 175A Pojorîta-Chiril (TransRarău): toate privirile sînt atrase de Pietrele Doamnei, cetatea de stîncă gri care se ridică deasupra pădurii de conifere și se face din ce în ce mai mare pe măsură ce te apropii. De la indicatorul Chiril – 10 km, din șosea se desprinde spre stînga un drumeag care, după vreo zece minute de mers lejer prin pădure, se întîlnește cu o mică intersecție: dacă faci stînga, o să ieși în scurt timp în gol alpin, pe drumul de pămînt bătătorit care urcă șerpuit pe lîngă cîteva clădiri împrăștiate (viluța Salvamontului, Cabana Pastorală, Stația Meteo, bordeiul unei stîne) spre Vîrful Rarău și livada de antene a releului din apropiere; dacă o să continui cu asfaltul, o să te oprești odată cu el sub Pietre, pe terasa din fața Cabanei Rarău, un motel cu patru etaje aflat în renovare. Alternative de cazare: la cort (dacă ai), la Pastorală (Mao te așteaptă cu brațele și gura deschise – prietenii știu de ce) sau la Meteo (întrebați de doamna Vica, dar nu spuneți că v-am trimis eu). Obiective turistice:
Pietrele Doamnei. Există un circuit tematic semănat cu panouri explicative în jurul turnurilor de piatră. Unul dintre ele, cel mai bogat în vegetație, poate fi escaladat, printre pereți verticali de stîncă, molizi pitici și tufe de jneapăn, fără echipament special, dar cu maximă atenție, pînă pe micul platou de pe vîrf (pe ceilalți doi colți se ajunge doar pe traseele de cățărare).
Piatra Șoimului. În aproximativ zece minute de urcuș de la ultima serpentină a asfaltului, ești deasupra hăului, privind spre locurile de unde ai venit de pe balconul cu balustradă de țeavă și băncuțe din scîndură care se va transforma, cică, în viitorul apropiat, într-o platformă de belvedere cu pardoseala transparentă și pereți vitrați, un fel de acvariu cu telescoape. Și taxă de intrare.
Popii Rarăului. O drumeție la formațiunile stîncos-ierboase erecte între pajiștile golului alpin durează, de la Pietre, via Vîrful Rarău (1.649 m), cam o oră jumate, dus-întors, pe un vînt sălbatic care-ți flutură urechile. Glugă obligatorie.
Galeriile germane. Speologii amatori dezamăgiți că Peștera Liliecilor, cea mai mare colonie de lilieci din Bucovina (2.500 de exemplare; 14 din cele 31 de specii existente în România), este inaccesibilă turiștilor se pot consola vizitînd o peșteră artificială mai puțin cunoscută: galeriile săpate în munte de soldații germani, în timpul războiului. De lîngă stînă, cobori vreun sfert de oră prin pădure și, undeva pe dreapta, o să găsești gura înaltă de un stat de om a intrării în mină (atenție: traseu nemarcat!). Noi ne-am oprit în peretele ramurii secundare, a cărei excavare a fost inexplicabil abandonată, și am făcut cale întoarsă la întîlnirea unei porțiuni inundate a tunelului principal (dacă insiști, se spune că o să vezi pînă la urmă luminița de la capătul celălalt).
Rarăul e un munte spectaculos, puțin dificil; recomand o tură de week-end aici, dar… Există un dar: de vreo doi ani, de cînd TransRarăul a fost complet reabilitat, traficul în zonă a crescut considerabil cu grupuri de excursioniști de duminică, coborîți din mașină în inima pădurii, la un picnic zgomotos, sau urcați pe Pietre, într-o echilibristică pe tocuri. N-am zis niciodată că toată lumea care merge la munte trebuie să și ajungă pe vîrf (ba chiar dimpotrivă: decît să suni la 112 că ți-ai pierdut șlapii cu tot cu picioare prin vreo crevasă și să vină Salvamontul să te adune de pe-acolo, fă tuturor un bine și stai potolit la locurile de popas sau pe terasa cabanei); dacă ești un gras leneș care se duce cu mașina și după țigări, dar face mișto de oamenii cu rucsac, e OK să vii doar pentru poza de Feisbuc, fie și pentru ca măcar copilul tău să vadă muntele și să învețe să respecte natura de la alții. Bă, dar un minimum de bun-simț pot să-ți cer: nu urla, nu pune tare pe telefon ultimul hit, nu murdări, boss. Poți să mănînci un sendviș cu salam și fără să zbieri și să arunci cu șervețele în jurul tău, așa cum faci în club.
(articol publicat în Cațavencii nr. 37/217 din 16 septembrie 2015 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment