Ești în Sibiu, chiar în centru, și cauți un loc mai select pentru prînz sau cină? Don’t worry, be ready: iată cîteva restaurante premium găsite într-un week-end de acum vreo două luni, cînd m-am nimerit fix în situația asta.
În Kulinarium, un local foarte plăcut amenajat într-un parter cu bolți medievale și mobilier în stil rustic, situat în Piața Mică (de la Podul Minciunilor, pe latura din dreapta, cum vii dinspre Piața Huet), am intrat, vineri seara, trei adulți și șapte copii de 8-14 ani obosiți, abia sosiți de pe drum, de la Brașov, via Sighișoara. Chelnerul și-a notat și a trimis colegilor din bucătărie aceeași comandă pentru toți: gulaș de vită cu cartofi (56 de lei), plăcintă cu mere și sos de vanilie (26 de lei) și limonadă la carafă. N-a fost nevoie să răsfoiesc pînă la secțiunea de meniu pentru cei mici, clienți mereu nehotărîți, cărora li s-au dedicat trei poziții confuze: I don’t know (piept de pui la grătar și cartofi la cuptor), I don’t care (paste cu brînză) și I don’t want (paste cu sos de roșii). Ai mei erau atît de flămînzi că se încadrau la categoria I don’t talk, I just want to eat something, pe ritmurile celebrului refren din The Wall, I don’t need no explanation… Waiter, leave the kids alone!
În seara următoare, după excursia de peste zi la Brambura Park și Zoo Sibiu, ajungeam în restaurantul La Turn pe intrarea principală, cea din Piața Mare, trecînd prin imensa terasă acoperită, închisă cu prelate transparente, desfășurată la baza Turnului Sfatului, și prin mai multe saloane spațioase, ca să ne așezăm la o masă chiar în cel din capăt, foarte aproape de ușa ieșirii secundare spre Piața Mică. Sprijiniți de spătarul din pereți capitonați cu pluș ai canapelei, am început cina prin a răsfoi ziarul distribuit odată cu tacîmurile. Adică, da, meniul are format de publicație print, 12 pagini pe hîrtie, ca și (trei sferturi din) revista noastră, numai că, în loc de articole, în ea sînt scrise oferta de băuturi, în paginile 2-5, și cea de mîncare, în 8-11. Deci nici investigații, nici opinie: piept de pui cu sos din cremă de trufe și gorgonzola (57 de lei) și mousse de ciocolată cu ulei de măsline și fulgi de sare (27 de lei), i-am citit cu voce tare ospătarului și chiar asta am primit în farfurii.
Hermania e un pic mai departe de kilometrul zero al Sibiului, dar nu cu mult: la vreo două sute de metri de Piața Mare, într-o clădire istorică în stil baroc din spatele Colegiului Național „Gheorghe Lazăr“. La intrare, lași pe dreapta ușa băcăniei deschise de ferma din Albota, furnizor de materii prime și pentru restaurant, și urci cîteva trepte spre holul din care se pătrunde în fosta sală de repetiții și concerte a filarmonicii sibiene, un salon somptuos cu șemineu și mese dispuse și la etajul unui eșafodaj din lemn. Dacă vrei să stai la aer, treci pe lîngă bar și-ți cauți loc în grădina de vară, pe terasa cu ferestre false, obloane locale stilizate și blazoanele localităților săsești pe pereți. Prînzul nostru de duminică a inclus ciorbă de legume, șnițel cu cremă de cartofi și sos de merișoare, plus cremșnit, la desert. Adăugînd și limonada copiilor, din care s-au servit și adulții, nota de plată individuală a sărit un pic peste bancnota albastră cu capul mentorului nostru, Nenea Iancu, fără tips. 100 de lei, cam ăsta ar fi și prețul minim al unei mese pentru o persoană intrată într-un restaurant din centrul Sibiului, oarecum similar cu cel din Caru’ cu bere bucureștean în care s-ar duce să mănînce Mache și Lache ai prezentului.
(articol publicat în Cațavencii nr. 27/719 din 9 iulie 2025 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment