Să plecăm în excursul viti-vinicol de introducere de la definiția enoturistului: pasionatul de vin, de struguri și cultura viței-de-vie care, pentru a savura experiența completă a unui pahar cu vin, se duce direct la sursă. Desigur, nu orice beți…, scuze, consumator care se nimerește pe lîngă un butoi cu vin, este un enoturist. Dar, pentru mai multe lămuriri pe subiect, să dăm cuvîntul specialiștilor:
Cătălin Păduraru, doctor în științe agricole, ambasador ADAR (Asociația Degustătorilor Autorizați din România), critic de vin și autor al peste 1.000 de articole în publicații de specialitate, fondator Vinexpert, definește enoturismul nu numai ca pe o excursie de degustat vinuri în cramă, noțiunea implicînd mai mult decît atît – un turism de familie, de agrement și relaxare, care poate fi asociat și altor activități sau sporturi practicate local (trekking, biking, rafting). Teoretician de marcă, Cătălin militează pentru o abordare științifică a turismului viticol. Piața s-a stabilizat, interesul pentru vin a crescut, dar e nevoie de mai multă educație și rigoare în dezvoltarea domeniului: în marketing-ul vinului (este o mare greșeală de a încerca să-l vinzi ca pe un detergent, cu aceleași tehnici publicitare), în retehnologizarea cu impact ecologic în zonele rurale și rol de fixare a populației în spațiul de baștină, prin asigurarea unui cuantum al veniturilor apropiat mediei europene, în îmbunătățirea infrastructurii drumurilor vinului care leagă Drăgășaniul, Recașul, Cotnariul, Vrancea, zona viticolă a Dobrogei de București. Ce legătură are Bucureștiul cu vinul? (Întrebare ineptă: clientul principal, turistul de business venit în Capitală interesat de o degustare de vin stă prost cu resursa timp – orice excursie mai mare de o zi este un lux pe care nu și-l poate permite. Cum îl duci/aduci rapid la / de la cramă?) Toate marile capitale ale lumii, chiar și cele ale țărilor neproducătoare de vin, au evenimente internaționale dedicate vinului: concursuri, festivaluri, tîrguri. Alain Juppé, fostul premier francez ajuns primar al Bordeaux-ului, a convins Consiliul Local să investească 90 de milioane de euro în obiective enoturistice, cu țintă clară: 10 milioane de turiști anual în zonă. Inutil să mai precizăm ce înseamnă afluxul ăsta de portofele pentru economia orașului, cu o investiție inteligentă de doar 9 euro pe cap de turist atras, care cheltuiește de zeci de ori mai mult în hotel, restaurant, magazin, muzeu, cramă.
Cătălin susține că nu cunoaștem adevărata identitate a vinului românesc, cam tot ce se vehiculează în spațiul de comunicare public pe subiect fiind o mare prostie. Cu argumente: vița-de-vie și vinul nu au ajuns la noi via greci sau romani, ci odată cu prima migrație proto-indo-europeană – vitis vinifera a fost cultivată aici cu cel puțin 1.500 de ani mai devreme decît în vest, în Franța, Italia, Portugalia. Mai mult, feteasca neagră descoperită în vasele de Cucuteni și datată cu Carbon 14 a fost produsă cu vreo 3.000 de ani mai înainte ca grecii și romanii să existe. Arderea completă a viilor de pe vremea lui Burebista e un mit: Deceneu l-a convins, cu argumente economice, să facă prima reconversie: schimbarea unei vițe de pădure, slabe calitativ, cu cea nobilă, mai valoroasă. Tămîioasa românească nu este, de fapt, românească: sînt plini Balcanii de soiuri din familia tămîioaselor – tamianica, tamianița. Busuioaca de Bohotin e un cadou de pe la 1400, dar, fiind de atîta timp aici, a fost asimilată ca soi local.
Enoturismul e un domeniu relativ nou și în Occident, dar acolo s-a dezvoltat corect, nu haotic ca la noi. Ne lipsește infrastructura de business din Toscana, de exemplu, unde, după un tur cu degustare, în magazinul cramei, tot ce trebuie să faci este să alegi numărul de sticle din vinul preferat și să plătești cu cardul. De ambalare și de expediere prin curier se ocupă crama și vinul ajunge acasă înaintea ta.
Florin Albu, jurnalist de specialitate și organizator de salon de vinuri, continuă ideea tururilor vinicole: primul concept de Drum al vinului a apărut în Alsacia în anii ’50; cele mai populare destinații viticole europene sînt Valea Loirei, Valea Rinului, Toscana și Valea Dunării din Austria. La noi, din 160 de trasee Drumul Vinului inaugurate în ultimii 20 de ani, numai vreo două mai funcționează cît de cît. De ce? Nimeni nu știe. Nici măcar cei care ar trebui să știe, oamenii din Ministerul Turismului.
Puține crame fac enoturism, pentru că nu există infrastructura turistică necesară. De exemplu, LacertA este singura cramă din Dealu Mare care primește turiști, indiferent de mărimea grupului, în fiecare zi, de la 10.00 la 17.00. La ultima numărătoare, conform casei de marcat, avea vreo 5.000 de oaspeți pe an, care-i generau vînzări la magazinul cramei de 150.000 de euro anual, circa 15% din încasările totale.
Turismul viticol înseamnă mai mult decît o vizită ghidată în cramă, unde specialiștii îți prezintă procesele tehnologice, finalizată, la ieșire, cu degustarea unui pahar cu vin. Diana Dumitru, jurnalist de profil la publicația Vinurile României, aduce în discuție complexele viticole cu ofertă turistică extinsă (diverse posibilități de agrement, cursuri în domeniu, oenoterapie – băi și masaj cu vin) și face o comparație concretă de tururi de crame, în Italia, Franța și România:
Turul Chianti de o zi, cu plecare din Florența – 100 de euro (transport, vizită de cramă, degustare, prînz tradițional local); Turul „Castelele și vinurile de pe Valea Loirei”, cu plecare din Paris – 289 de euro (excursie de o zi, vizitarea Castelului Chambord și a două crame din regiune, cu degustare, prînz cu preparate tradiționale la una dintre crame, oprire la zonele de belvedere de pe parcurs); tur de două zile românesc, pe traseul București-Drăgășani-Horezu-Tîrgu Jiu-București, cu vizite și degustări la cramele Avincis Drăgășani și VinArte Sîmburești – 1.000 de lei (transport, o noapte de cazare, două prînzuri, cină, mic dejun, vizită ghidată la Muzeul Viei și Vinului din Drăgășani).
Trecînd peste aspectele pur teoretice, Lucia Pîrvu, expert degustător autorizat, organizator de evenimente vinicole și vicepreședinte ADAR, povestește din experiența celor 33 de ani în acest domeniu: de specializarea de un an în Franța, în Bourgogne, de amenajarea magazinelor unor crame românești și de organizarea de salonuri naționale de vinuri, de campania „Iubesc vinul românesc”. Și constată că, din cele aproximativ 150 de crame autohtone, doar vreo 30-40 sînt pregătite să primească turiști în vizită. Insistînd pe latura practică, identifică și veriga lipsă a mecanismului de creștere și dezvoltare a enoturismului românesc: agenția de turism, care nu oferă clienților pachete turistice specifice, blazată poate și de dezinteresul pentru domeniu al Ministerului Turismului.
Ai cărui reprezentanți, așa cum a remarcat și doamna Pîrvu, au lipsit cu desăvîrșire din sala Nicolae Iorga a pavilionului C6 din complexul Romexpo, locul unde s-a ținut dezbaterea asta din programul de evenimente ale Tîrgului de Turism al României. „Istoria vinului și viitorul enoturismului în România” a fost organizată de Departamentul de Turism și Geografie al Facultății de Business și Turism de la ASE, în parteneriat cu ADAR, VinaArte, revista Top Business și Clubul Presei de Turism – FIJET România, și moderată de prof. univ. dr. Nicolae Lupu. Cel care, la final, ne-a invitat pe toți cei din sală la un mic drum al vinului. Unul de vreo 30 de metri, între miniexpoziția de ustensile și gadget-uri ale sommelier-ului și standul de degustare VinArte, la care vedete au fost Prince Mircea de Stârmina și Castel Bolovanu de Sîmburești, vinuri multiplu medaliate la concursuri internaționale.
P.S. Cîteva cifre seci, ca să înțelegem mai bine cum stăm: conform unui studiu al specialiștilor de la ASE, industria vinicolă nu și-a revenit după criza din 2009-2010, principalii indicatori economici ai sectorului fiind, în ultimii ani, într-un picaj accentuat: valoarea activelor s-a stabilizat în jos, la 450 de milioane de euro, numărul de personal s-a redus cu 56% (de la 5.500 de angajați, în 2009, la 2.500, în 2015), cifra de afaceri anuală a scăzut de la 200 de milioane la 150 de milioane de euro.
Potențial de creștere există, însă: statistic, cu 23 de litri pe cap de locuitor, sîntem cam pe la jumătatea clasamentului european al consumului de vin, mult în urma liderului Franța (46 de litri), dar la mare distanță de lanterna roșie Serbia (un litru). Chiar dacă nu jucăm la retrogradare, mai avem pînă la calificarea în cupele de șampanie europene.
(articol publicat în Cațavencii nr. 7/290 din 22 februarie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment