Era o dimineață ploioasă de iunie și, după o noapte albă în trenul Irun-Porto, coboram cu rucsacul la spinare pe peronul gării Porto Campanhã, împreună cu Simon, canadianul cu care venisem din Franța în același compartiment, alături de două irlandeze, doi englezi și sticlele de Bordeaux care ne făcuseră brusc foarte buni prieteni.
Un tramvai vechi ne-a dus pînă spre capătul traseului, undeva la marginea orașului, la hostelul Pousada de Juventude, în camera de patru paturi (16 euro/locul), pe sub fereastra căreia Douro curge leneș spre Atlantic. Am lăsat rucsacurile, am luat doar aparatele foto și, ieșind pe faleză, am plecat la pas spre centru, pe malul rîului, printre pescăruși și pescari cu pelerine, trecînd pe sub imensul Ponte da Arrábida, podul-monstru (615 m lungime, 70 m înălțime) ce domină partea asta de oraș. Pe malul celălalt e Vila Nova de Gaia, oraşul-soră care are în custodie pivnițele celebrului Vinho do Porto.
Ne-am nimerit în zonă în perioada zilei naționale a Portugaliei, care a picat într-o joi și a ținut ca o nuntă din povești, de miercuri pînă în weekend. Orașul era plin de ghirlande de becuri colorate, ca la noi pe stradă de Crăciun și ghivece cu tufe de busuioc, în care fluturau, agățate de ramuri, hîrtiuțe scrise mărunt (liste tradiționale de cadouri, probabil).
Din punct de vedere arhitectural, dar nu numai, Porto (Oporto cum îi spun localnicii) a rămas medieval. Construit în amfiteatru pe malul înalt, stîncos, cu fața spre Douro, orașul are un aer arhaic, ușor neglijent: case vechi, cu etaj, înghesuite unele într-altele, placate cu faianță albastră și rufe agățate la uscat pe sîrma din balcon, străduțe înguste, aproape ganguri, acoperite cu macadam, terase și cafenele oriunde spațiul a permis amplasarea a două mese și patru scaune, chiar în plină stradă sau în parcare, printre mașini.
În apropierea centrului, ne-am despărțit de rîu, am trecut glonț de biserica gotică, cu muzeu și catacombe la subsol, Igreja de São Francisco și de palatul Bursei Bolsa do Porto, ca să ajungem la statuia lui Henric Navigatorul, sponsorul expedițiilor de descoperire din secolul XV. De fapt, peste drum de Henric, la restaurantul cu butoi la intrare, în care se fac (și) degustări de vin. Pentru că ni se făcuse foame și Simon îmi întorcea tratația din tren, invitîndu-mă la masă. El – grătar de pește cu cartofi natur, eu – invenția locală francesinha, un fel de sandviș uriaș, cu carne și cartofi prăjiți, inundat în brînză topită și sos fierbinte, picant, de roșii. Prînz de sărbătoare încheiat cu un vin roșu de Porto (firește), închinat în cinstea gazdelor noastre, de ziua lor. Siesta ne-am făcut-o în părculețul din apropierea bisericii Igreja das Carmelitas, lîngă statuia lui Abel Salazar. Pictorul și scriitorul, nu dictatorul.
După bifarea rezervării de Lisabona în impresionanta gară São Bento (construită de un oarecare Gustave Eiffel în 1910, la pachet cu două dintre cele șase poduri ale orașului), am urcat strada din fața gării spre Torre dos Clérigos, simbolul orașului, apoi am cotit-o spre Avenida dos Aliados, bulevardul central cu hoteluri simandicoase și sedii sobre de bănci, care se oprește fix în Primărie și al său turn faimos, cu clopotniță. Ăsta-i locul unde se adună lumea să vadă pe ecrane-gigant meciurile importante jucate de FC Porto sau naţionala portugheză ca, la sfîrșit, să bea de bucurie/supărare.
Într-un tîrziu, am urcat spre Catedrală pentru o panoramă cu rîu și acoperișuri roșii, din țiglă, apoi am coborît, prin labirintul de alei și scări săpate în piatră, spre Ribeira – zona cea mai veche a portului, miezul de la care a crescut orașul. Deși era înnorat și probabil se mai pregătea o ploaie, o mulțime de turiști aștepta pe terasele din Praça da Ribeira să se îmbarce pe unul dintre vaporașele ancorate la mal pentru o croazieră pe Douro. Noi ne-am mai învîrtit nițel prin zonă, am făcut cîteva poze cețoase, apoi am pescuit un tramvai pentru o croazieră spre hostel.
– What about another bottle of wine, Grig? – Elementary, my dear Simon, i-am răspuns prompt, cu gîndul că o sticlă de vin de Porto e cel mai bun somnifer în serile ploioase portugheze.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 37/976 din 15 septembrie 2010)
Be the first to comment