Alt episod, altă recomandare la ocean: Cascais, fratele portughez al Biarritz-ului de data trecută. Pentru a ajunge aici, derulăm evenimentele de după plecarea din Biarritz pe repede-înainte şi, via Irun – Porto – Lisabona, debarcăm hotărîţi în vestul Portugaliei.
După ce ai luat trenul din staţia lisaboneză Cais do Sodré şi ai scanat pe geam timp de jumătate de oră toate plajele înşirate de-a lungul căii ferate, treci de Estoril (pentru cursele moto de GP, coborîţi aici) şi, două staţii mai încolo, la capătul liniei, ajungi la destinaţie. Informasao: Cascais (se pronunţă cheşcaiş, cu accent pe ultima silabă), fostul sat de pescari care livra filé-uri şi icre capitalei portugheze pe la sfîrşitul secolului XIX, e acum o suburbie a Lisabonei, upgradată la ultima versiune de staţiune estivală. Cam cum e Mamaia pentru Constanţa. De fapt, cam cum ar trebui să fie şi nu e.
Ieşi din gară. Străduţe înguste (acoperite cu un macadam-tapet, model cu valuri) te duc rapid spre centrul istoric, la Piaţa Primăriei şi statuia lui D. Pedro I – un celebru rege de-al casei, de bună seamă. Sau pînă la plajele pline de umbreluţe şi şezlonguri.
Însă, nu-i încă momentul pentru baie în ocean şi stat cu burta la soare: ai văzut pe harta luată de la punctul de informare că pe-aici sînt diverse chestii de văzut. Eventual de pe o bicicletă (gratis, dacă prezinţi buletinul şi o dovadă că ai cazare loco). Aşa că treci de portul de lîngă far în care iahturi, veliere şi alte ambarcaţiuni de agrement se leagănă leneşe în aşteptarea stăpînilor, pedalînd agale pe pista de pe faleză spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale. Pe dreapta – terenuri de golf, centre de echitaţie, hipodrom; pe stînga – plaja Guincho, baza de la care wind-surferi şi schiori nautici au plecat să călărească valurile.
La întoarcere, cobori scările de pe ţărmul abrupt de lîngă Boca do Inferno, o zonă în care oceanul a săpat o poartă în malul stîncos, prin care apa spumegă necontenit. Deasupra, pe buza Gurii Infernului, tarabe cu suveniruri, terasă, restaurant. Intri de curiozitate, pentru că foamea ai potolit-o deja (cu un sandviş imens şi o cafea – doi euro la un fast-food de lîngă gară), doar cît să vezi ce se mănîncă pe-aici şi în ce bani: specialitatea portugheză Bacalhau (cod uscat sărat, dar cam piperat la preţ – 15 euro porţia), Melāo com Presunto (pepene galben cu jambon) 7,80 euro, Salada de Gambas (salată de creveţi) 14,20 euro, Salmāo Grelhado (grătar de somon) 11,50 euro. Turul ciclist se încheie la Cidadela, fortăreaţa de pe zidurile căreia panoramezi Cascais-ul în căutarea locului ideal de baie.
S-a făcut 6 p.m. Părăseşti, cu un uşor regret, Praia da Rainha – plaja dintre stînci, de peste drum de gară. Te întorci la Lisabona cu tricoul şi bermudele ude, fericit totuşi că nu eşti în pielea goală: într-o clipă de neatenţie, fluxul (oceanul a avansat cîţiva metri în doar două ore) ţi-a furat hainele lăsate pe mal, dar le-ai recuperat în ultimul moment.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 29/968 din 21 iulie 2010)
Be the first to comment