12 zile în Maroc

Da, 12 zile în Maroc nu sună la fel de spectaculos ca 7 Years in Tibet sau 12 Years a Slave, dar poate fi, dacă nu un titlu de film, măcar unul de articol de turism, ocazionat de deplasarea la congresul FIJET (Fédération Internationale des Journalistes et Écrivans du Tourisme) de la Marrakech, de la începutul lunii.

La acest campionat mondial al jurnaliștilor și scriitorilor de turism, un Turn Babel cu 200 de participanți din 25 de țări, reprezentativa României a fost compusă din oameni de radio, TV și presă scrisă echipați în ziua dezbaterilor, 1 Decembrie, în costume naționale. Organizatorii ne-au pregătit, însă, o surpriză foarte neplăcută: în catalogul oficial al congresului, în dreptul României figura steagul Rusiei și invers. Și-au cerut oficial scuze, după ce-am protestat, nedorind să cîntăm „Deșteaptă-te, Ivane!”, dar schimbarea asta de drapel, fix de Ziua Națională, n-a fost bună nici ca glumă. De altfel, organizarea marocană e, dacă puteți să credeți, sub cea românească: cînd întrebai ceva, orice, despre program, nimeni nu știa să răspundă, chiar dacă lucrurile pînă la urmă se întîmplau. Cu o întîrziere specifică.

După congres și excursia opțională pe ruta Fez–Meknes–Rabat, am părăsit grupul care se îndrepta spre avioane cu destinația Acasă, rămînînd pe cont propriu în Maroc, pentru a vedea singur și alte locuri. Și pentru a mă documenta pentru scurtul ghid marocan care urmează.

Formalități de viză. În Maroc n-ai nevoie de viză: odată aterizat, la Controlul Pașapoartelor vei primi, lîngă ștampila de intrare în țară, un număr de inventar de care or să te întrebe toți recepționerii cazărilor.

Bani. Moneda locală e dirhamul (curs oficial 10,70 DAM la euro). Poți plăti în diverse locuri și cu cardul, dar e bine să ai tot timpul și ceva cash cu tine.

Transport. Culoarea roșie a semaforului nu pare să aibă vreo semnificație, nici pentru șoferi, nici pentru pietoni. La cîte Logan-uri și Duster-uri vezi pe stradă (Renault are o fabrică Dacia în Maroc), zici că ești în România. Aceeași senzație e stîrnită de trotuarele sparte și de atitudinea relaxată față de mizerie, doar căruța trasă de măgari pe lîngă vreo limuzină germană nefiind caracteristică peisajului mioritic. Pentru că, la un salariu minim de 2.500 de dirhami și un preț al benzinei de aproape un euro, fiecare se deplasează și-și cară lucrurile cum poate: de la roabă, cărucior, măgăruș la cămilă, catîr sau chiar cu cîrca. Totuși, spre deosebire de noi, și-au făcut șosele foarte bune între orașele principale, care au gări și aeroporturi noi, moderne, și lucrează intens la autostrăzi și trasee de TGV.

Cazare/masă. Am mîncat doar la restaurant sau produse ambalate, cumpărate din supermarket; de pe stradă am evitat și nu recomand sportul ăsta extrem (niște prieteni au stat vreo zi numai în toaletă, după un suc de rodii băut pe stradă). Am testat toată gama de cazări, de la hotel de cinci stele marocane (care n-a auzit de halat de baie sau papuci, iar finisajele sînt lăsate pentru altă dată) pînă la hostel-uri în care îți este testată creativitatea, cînd te uiți la formele bucăților de tencuială căzută de pe tavan (mai multe amănunte, la rubrica specializată de spații de cazare).

Altele. Anul trecut, Marocul a avut 12 milioane de turiști, fiind considerată o țară atractivă și relativ safe. La început de decembrie, străinii se plimbau în tricou pe lîngă niște localnici îmbrăcați foarte gros: logic, e iarnă – nu mai sînt 45 de grade, ca vara, doar vreo 25-26. Internetul e liber (mă rog, discret monitorizat, dar accesibil): poți intra pe Facebook sau Google (nu ca, de exemplu, în Turcia, unde și pentru o rezervare pe booking.com trebuie să folosești un VPN). Dar nu de pe telefon, care va fi folosit doar ca aparat foto: datele mobile sînt 13,09 euro/MB, iar minutul de convorbire cu România costă 2,29 euro.

Deși diferența de fus orar e doar de o oră, după o vacanță în Maroc o să te întorci acasă rupt de oboseală și-o să ai nevoie de cîteva zile ca să-ți revii la starea inițială.

Deocamdată atît despre aventura marocană; mai multe detalii, în materialele viitoare. Inshallah.

(articol publicat în Cațavencii nr. 50/385 din 19 decembrie 2018 și pe catavencii.ro)