City Broke: Manchester

Manchester, UK. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Manchester, UK. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Mai fusesem într-un city broke de Manchester, în 2011, cu ocazia partidei de Champions League United-Oțelul (alte vremuri, alte destinații: Oțelul înoată acum prin noroaiele ligii secunde, pe la Dorohoi sau Pojorîta, locuri pentru care se găsesc ceva mai greu amatori de sightseeing), dar, în afară de Old Trafford, People’s History Museum și o bere într-o cîrciumă din centru, de altceva n-a fost timp atunci; la a doua călătorie la Manchester mi-am propus, deci, mai mult decît atît.

Prima țintă din dimineața aia de vineri a fost Visitor Information Centre din Piccadilly Gardens (care, aviz turiștilor matinali, deschide abia la 9,30). Nu doar pentru harta orașului, ci și pentru evenimentele week-end-ului – aflam astfel de Gothic Manchester Festival. După ce mi-am notat pe hartă coordonatele geografice ale expoziției lui John Hyatt Crafting the Weird (Grosvenor Building, undeva pe lîngă Universitate, în cartierul studențesc), i-am mulțumit pentru informații băiatului de la recepție și am ieșit oarecum pregătit, cu o schiță de program turistic al zilei în mînă.

În Manchester, dacă ai scos din buzunar 15 lire ca să urci în autobuzul cu etaj al turului de sightseeing, ai greșit: MetroShuttle, serviciul gratuit de transport al municipalității, înconjoară centrul prin zonele importante, pe trei trasee care conectează gările principale; eu le-am testat pe cel scurt (1 – linia portocalie) și pe unul dintre cele lungi (2 – verde), pentru două circuite diferite. Din autobuz, ai timp să remarci un oraș întunecat cromatic, cărămiziul și negrul-cenușiu al clădirilor vechi, tratate vreo două sute de ani cu smog (Manchester, primul oraș industrial din lume, a fost multă vreme hub-ul britanic al comerțului cu cărbune și bumbac) și accentuate de cerul înnorat, combinîndu-se pe alocuri doar cu argintiul turnurilor moderne.

Înapoi la turul pedestru, pe trotuare cu cabine telefonice transformate în hotspot-uri care dau Wi-Fi la tot trecătorul. După cîteva zeci de minute de driblat juniori energici în National Football Museum, încercam să-mi trag sufletul peste drum, în Manchester Cathedral, acolo unde se pregătea un minifestival cinematografic cu proiecții de filme SF (E.T., The Fifth Element, Matrix). O blasfemie de neiertat pentru capii BOR, probabil. Am mai vrut să mă liniștesc și alături, la Chetham Library, cea mai veche bibliotecă publică din Anglia, dar am nimerit fix în pauza de masă a bibliotecarilor, după cum mi-a explicat doamna în uniformă din ghereta de la intrare, care m-a invitat să revin într-o oră.

Peste o oră eram însă în altă parte a orașului: după plimbarea cu pauze scurte prin Manchester Art Gallery, pierdeam timpul prin piața Primăriei, așteptînd întîlnirea cu alți turiști importanți aflați în vizită oficială la Manchester: președintele Chinei, însoțit de premierul britanic. Și startul unui meci între chinezii cu bannere de susținere și cei din opoziție, galeria păzită de polițiști călare dinspre care se auzeau periodic scandări belicoase (Murderer!) sau ceva mai pacifiste (Free Tibet!). N-a fost să iasă, însă, un reportaj de front: șeful chinez a fluturat scurt din mîini fanilor, din spatele costumelor negre ale forțelor de securitate, înainte de a urca în limuzina cu geamuri fumurii care a demarat în trombă. Din Cameron nu s-a văzut nici măcar atît.

Ceva mai tîrziu, înainte de Museum of Science and Industry, urcam în Beetham Tower pînă la Cloud 23, pentru o bere în barul care privește orașul prin pereți de sticlă, de la mare înălțime. Chelnerița care mi-a adus-o părea o veche cunoștință de-a mea, exact ca vînzătoarea din supermarket-ul mall-ului Arndale: How are you, love? Puțin încurcat, i-am răspuns (Fine!), înghițindu-mi scuzele pentru că n-am recunoscut-o. Băutura, deh!

Pe seară, chiar înainte de închidere, ajungeam și la expoziția gotică de la Grosvenor Building. Dar despre manechinele drapate în voal negru, tablourile din perioada prerafaelită și instalațiile industriale ale expozițiilor și muzeelor Manchester-ului, în următorul episod.

(articol publicat în Cațavencii nr. 50/230 din 16 decembrie 2015 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.